27 June 2011

Norge: Primul pas

La un moment dat anul trecut, nici eu nu mai ştiu când, cum şi din ce motiv, mi-a încolţit în cap ideea că eu voi trece de cercul polar anul acesta. Până la urmă s-a întâmplat, dar nu aşa cum credeam la început.

Islanda părea la început o alegere bună. Peisaje aparte, gheizere, vulcani, cascade şi un singur drum de 1000 de kilometri. Farmecul era că pentru a trece de cercul polar în Islanda era nevoie să iau un feribot către o mică insulă la niscaiva kilometri depărtare (pe unde cercul polar trece, zice-se, prin mijlocul patului preotului). Mă interesasem până şi de orarul feribotului însă la un moment dat a apărut problema costurilor. Zborul, maşina de închiriat şi cazările aveau toate nişte preţuri ridicole aşa cum mi-a fost pus în vedere în noaptea dintre ani de către un prieten. În prima zi a anului verificam cu stupoare că e destul de adevărat aşa că am trecut la căutat alternative. Fuck you Iceland! (Glumesc măi Islanda, ştii doar. Ne vedem noi cândva.)

Am aflat aşa că cercul polar e foarte accesibil în Norvegia şi Finlanda aşa că de ce nu o excursie pe 4 roţi până la Nordkapp, punctul cel mai nordic al continentului? Fără complicaţii cu zboruri - singura problemă fiind timpul. Discutând ideea cu alţi prieteni puşi pe călătoreală, s-a conturat din ce în ce mai bine ideea unei excursii pe 6 roţi la Nordkapp (mulţumesc pe această cale popoarelor din Orientul apropiat care s-au răsculat şi au creat instabilitate regională ca să strice planurile de călătorile pe acolo şi astfel să am şi eu tovarăşi de drum).

Fast forward câteva luni, maşina e pregătită de drum cu cauciucuri noi şi revizia făcută ("E ca un tanc dom'le" zise mecanicul ciocănind în aripa de plastic). La fel şi prietenii care au bidiviu nou. Atâta doar că 3 săptămâni de concediu par a fi imposibil de obţinut. Într-o marţi când termenul se apropia ameninţător m-am enervat şi am deschis Sky Scanner (bună unealtă, apropo). Câteva zile mai târziu aveam avioane şi maşini rezervate şi din din nou speranţă. Am redus drastic perioada (de unde şi nevoia de avioane) şi a rămas că motocicleta o ia înainte cătinel pe jos iar eu vin din urmă cu ce pot. Ne-am dat întâlnire luni 13 iunie în jurul prânzului la intersecţia asta din Leaibevuotna.

Toate astea îmi treceau prin cap miercuri când, cu priveliştea asta în faţă, trăgeam linie şi constantam că în două zile plec spre Nordkapp!
Cred că vineri dimineaţă când i-am zis taximetristului "Aeropuerto Barajas" aveam un rânjet mare pe faţă. Nu ştiu când am predat bagajul, când am trecut de securitate, îmi amintesc doar că stăteam şi căutam Oslo pe panouri. După un timp mi-am dat seama că degeaba caut. Ryanair, căci cu ei zburam, nu zboară la Oslo ci la Moss, aeroportul Rygge.

25 June 2011

Teaser norvegian

În sfârşit am ajuns acasă. Deşi am lipsit 19 zile, doar 11 au fost de vacanta si din astea aproape 3 au fost drum. Cred ca vitejii din astea se pot face numai cât eşti tânăr altfel...

Dacă stau să mă gândesc (şi o scriu aicea ca să văd mai târziu ce tembel eram în tinereţe) am mers aşa:
- un pic peste 14.000 de kilometri în 12 zboruri
- 3800 km cu maşina cu mine la volan (din care, aş putea adăuga, mai bine de 50 pe sub pământ)
- 800 km cu trenul
- 120 km cu vaporul
- 1.5 kilometri cu telecabina :)
Cu cât am mai mers cu taxiuri si pe jos se apropie de 19.000 km în 3 săptămâni. A meritat? Hell yeah!

Mai jos, o selecţie de imagini. Nu acopera tot însă sunt destul de reprezentative pentru ce o sa povestesc luni în şir de acum încolo :) Vizionare plăcută.

10 June 2011

Drumroll...

Motto: "Planul e făcut, sunt gata să-l execut"

Mă rog, planul e făcut de jumătate de an. Dar cum un plan care nu poate fi schimbat e un plan prost, acum sunt pe cale să execut versiunea 2.0 a planului care a luat fiinţă în primele ore ale anului 2011. După multe incidente, combinaţii şi mişculaţii diverse corpuri cereşti s-au aliniat şi astfel sunt gata de plecare într-un fel de concediu. De fapt nu-mi place cuvântul, prefer "aventură". Nu vă fie frică, nu mă duc să mă regăsesc sufleteşte o lună în India, nu. Mie îmi place în Schengen. La ora la care se publică acest articol, ar trebui să fiu trecut de check-in, primul dintre multele.


09 June 2011

Când se deschide Transfăgărăşanul?

Cum ar zice un prieten, "Nu mai am răbdare!!!". Mă rog, veţi vedea mâine de ce, în jur de ora 12. Până atunci, ca să-mi ocup timpul să elimin o dată pentru totdeauna o necunoscută care se pare că frământă un număr destul de mare de suflete.

06 June 2011

Veneţia

Epilog pentru aventura veneţiană, cam tot ce nu a putut fi categorisit intră aici. Păreri, imagini, detalii etc.

04 June 2011

Murano

Sticla de Murano. Atât ştiam înainte de a ajunge acolo, că se face sticlă şi că e colorată. Nu ştiam ce e Murano şi aveam doar o vagă impresie de asociere cumva cu Veneţia.
Murano e o insulă ca şi Veneţia, la 1 kilometru de mult mai faimoasa soră mai mare. Aici au fost exilaţi sticlarii din Veneţia după ce se săturaseră toţi de incendiile provocate de atelierele lor. Şi atunci ei s-au supărat şi şi-au creat un brand aparte - sticla.

03 June 2011

Strop de Valencia

Ziceam mai demult că am fost în vizită în Bat City. Era vorba de Valencia care pe emblemă are un liliac. Vestea proastă este că am avut timp fix de o plimbare de la glorieta cu liliacul în vârf până la gara Joaquin Sorolla.
Vestea bună e că mai ajung pe acolo.

Related Posts with Thumbnails