Times Square

Sâmbătă a fost ultima mea zi de New York şi de State Unite. M-am trezit la o oră decentă, m-am decazat, am lăsat bagajul la recepţie şi am ieşit la o ultima tură prin Times Square şi prin împrejurimi. Am verificat că metroul E merge (toată săptămâna nu mersese, cel puţin nu pe traseul normal), am fost la un Starbucks să mănânc o ultimă Pumpkin Cream Cheese Muffin şi am scos aparatul din tolbă. Rezultatele sunt la sfârşit.

Cu Aura rămăsese să mă întâlnesc direct la aeroport, ca deh, era nevoie de shopping. Oricum nu ştiam dacă supravieţuise întâlnirii cu arta modernă din ziua precedentă dar am zis că aflu la timpul potrivit. Apropo de timp potrivit, mi-am luat la revedere de la Times Square şi New York în general aproape de ora 3 şi am dispărut sub pământ undeva la intersecţia 8th cu 49th. Restul e o calatorie de prea multe ore din care am ieşit cam şifonat cu timpanele. Ce va mai urma, sunt concluziile, dar asta altă dată.

Coney Island

Vineri, ultima zi full de New York. Cu o zi înainte trecusem prin Times Square pe la centrul de informare turistică unde întrebasem de unde pot sa văd oceanul. Coney Island a fost răspunsul, loc de care mai auzisem dar nu ştiam că e în raza metroului. Asta nu înseamnă că nu e departe.

Dimineaţă aşa pe la un sănătos 10 ne-am îmbarcat într-un metrou de pe una din liniile galbene ca să mergem să vedem Oceanul Atlantic. Am parcurs 35 de staţii parte sub pământ, parte pe deasupra caselor. Ultimele 5-6 staţii am rămas singuri în vagon pentru că se pare că nimeni nu merge vinerea dimineaţă în noiembrie la Coney Island.

Nu e chiar pustiu dar e al naibii de aproape de pustiu. Majoritatea localurilor sunt închise la vremea asta şi deşi era soare când am fost noi, era destul de frig. Boardwalk-ul, populat doar sporadic în noiembrie.

Coney Island nu mai e de ceva vreme o insulă, canalul ce o separa de continent a fost umplut acum vreo 70 de ani. Tot pe atunci zona era foarte populară şi avea o varietate mare de parcuri de distracţii. După al doilea război mondial multe chestii au fost abandonate, cum ar fi acest precursor al bungee jumpingului, un turn de vreo 90 de metri de unde te puteai paraşuta ca distracţie.

Pentru asta am venit – Oceanul Atlantic văzut de pe Coney Island Pier.

Vedere spre ţărm.

Chestii abandonate cu fundal de ghetou.

Un pod mobil din departare.

Alte lucruri abandonate cu fundal de ghetou care ar face să moară de invidie blocurile de pe Maniu.

Cât ne-am învârtit pe acolo am îngheţat bine de tot şi am zis să ne dezmorţim şi să şi mâncăm ceva. La orizont se arată ceva...

...şi anume o idee foarte proastă. Nathan’s este un lanţ de fast food-uri specializate în hot dogs deschis în 1916 şi cotat la bursă. Am zis că e un loc bun de încercat un hot dog american. Am intrat, mi-am ales ceva de pe meniu (comentez altă dată despre ce fel de oameni mănâncă la fast food în state) şi i-am zis servitorului scârbit. Am făcut monumentala greşeală să cer cartofi cu branză deasupra. Oroarea ororilor, brânza aia are consistenţa săpunului lichid şi iese dintr-un recipient asemănător cu cel de săpun lichid. Am înghiţit în sec şi am zis că poate nu o fi aşa rău. Ei bine, era aşa rău. Prostia aia nu putea fi mai scârboasă decât dacă era cu topping de ciorapi murdari. Era, într-un cuvânt, revoltător. Ca notă de subsol, am încercat un hot dog şi în Chicago şi a fost mai puţin scârbos dar la fel de nespectaculos.

După ce am terminat cu Coney Island am parcurs din nou cele 35 de staţii până în centru. Aura mai avea de vizitat nişte muzee de la care eu m-am sustras cu mare bucurie. Ceva arta modernă şi încă ceva. Admit, Guggenheim-ul arată interesant pe dinafară, dar nu e de ajuns ca să mă momească în interior. Acolo e artă modernă şi contemporană, lasă că ştiu eu. Aşa că a rămas că mă întâlnesc cu Aura a doua zi în faţa check-in-ului în terminalul 1.

Ceva mai încolo pe stradă...

...când căutam o intrare în parc. Central Park, desigur. Am preferat încă o plimbare în parc mersului în muzeu. Am intrat în parc undeva în dreptul lacului mare...

...şi am luat-o încet spre downtown. Am trecut iar pe la fântâna Bethesda unde am văzut iar mirese asiatice venite să-şi facă pozele (de fiecare dată când am fost acolo erau două sau trei şi toate asiatice – o fi vreun obicei obscur).

Un saxofonist...

Am mai găsit o bancă cu mesaj mai aparte...

Am mai trecut o dată pe aleea ulmilor...

...şi am ieşit din parc printr-o zonă prin care nu mai fusesem.

De acolo am mers acasă pe la Columbus Circle...

...şi de acolo un pic prin oraş, fără aparat foto, ca să mă întâlnesc cu niscaiva newyorkezi cunoscuţi mai deunăzi.

Cam asta a fost ultima zi de New York. Sâmbătă aveam avion la 7 seara dar luând în considerare distanţa până la aeroport, zborul transatlantic etc etc am calculat că trebuie să plec în jur de ora 14.30 din Times Square. Aşa că totuşi mai aveam jumătate de zi de New York deci „va urma”.

Liberty & Ellis

După ce miercuri luasem o mică ţeapă (în sensul că am mers la Battery Park aiurea ca să aflăm că ultimul feribot pleacă la trei şi jumătate parcă) joi dimineaţă ne-am trezit devreme şi am mers la primul feribot, cel de la ora 9.

Ca să urci pe feribot, controlul de securitate e mai strict ca la aeroport (deh avioane sunt multe, Statuia Libertăţii e numai una). Am mers sus pe punte unde am găsit loc fără probleme pentru că eram primii. Transporturile ulterioare aveau să fie pline ochi.

Cât am aşteptat să se facă ora de plecare...

Clădirea din imaginea de mai jos este o fostă gară cu terminal de feriboturi care a fost folosită pe vremea când funcţiona Ellis Island.

Spre Brooklyn...

Janice Ann Reinauer – unul dintre feriboturile companiei Reinauer, construit în 1965, 2200 de cai putere, pictat în schema de culori Peanut Butter and Jelly care a dat tonul pentru întreaga flotă a companiei. Jucăria s-a scufundat de două ori, dar după cum se vede, e bine-mersi.

Pe la 9 ne-am urnit şi noi de la mal spre prima oprire, Liberty Island. Detalii ale statuii, de la o oarecare depărtare...

După maxim 15 minute păşeam deja pe insulă spre cortul care adăposteşte intrarea în statuie. Eu ar fi trebuit sa-mi las rucsacul într-un fel de căsuţă poştală doar ca să urc până la primul nivel (pentru că la balconul de la nivelul coroanei nu se mai urcă din 2001 decât cu un fel de bilet special care nu am înţeles exact cum se procură. Aşa că am zis pas şi am lăsat-o pe Aura să se urce în timp ce au am dat o semitură de insulă. În vârful cel mai sudic, în faţa statuii...

Cele două siluete care se văd pe peluză sunt doi japonezi, mamă şi fiu, cam ciudaţi. Făceau poze întinşi pe asfalt, aveau o altă poză printată A4 şi plastifiată pe care o ţineau în mână când erau şi ei în cadru, nelipsitul semn al victoriei (Wikipedia ar avea o explicaţie pentru asta) şi toate astea cu un rânjet sinistru pe faţă.

Zona Battery Park văzută de la depărtare...

Unul dintre picioarele podului Verazzano Narrows şi unul dintre feriboturile pentru Staten Island.

O privire Uptown, spre Empire State Buiding.

O şalupă a Pazei de Coastă care se foia prin apropiere.

După vreo jumătate de oră şi-a terminat şi Aura turul statuii şi am putut merge mai departe spre Ellis Island aflată relativ aproape. Acolo zona era deja mult mai animată. Cred că erau câteva zeci de clase de copii de generală veniţi să fie învăţaţi despre cum a luat fiinţă ţara lor şi ce adunătură de imigranţi sunt de fapt. Aveau săracii nişte foi cu întrebări la care trebuiau să caute răspuns, asta ca să fie atenţi la tur. Când supraveghetoarele nu erau atente, ghiaurii făceau trafic de informaţii pentru a putea completa chestionarul în întregime.

Pe Ellis Island atracţia este muzeul, fosta clădire care a servit mulţi ani drept punct de intrare în ţară pentru un procent bun din populaţia din perioada respectivă. Sincer credeam că muzeul va fi mai plictisitor decât a fost de fapt. Sunt descrise metodele de triere (de exemplu, trebuia să fii sănătos şi apt de muncă, şi nu complet imbecil). Aveau teste pentru mai toate limbile, inclusiv română.

Sala principală unde se făcea triajul, cea care apare mai des prin filme.

De la fereastră, spre oraş.

Cam aceeaşi vedere, dar de pe malul insulei unde am stat pe o bancă vreo 15 minute după ce am terminat vizita.

World Trade Center se înălţa undeva în partea stângă a imaginii, intre cele două clădiri de înălţime egală. Trebuie să fi fost o panoramă faină cu cele două turnuri duble ca înălţime faţă de orice în jur.

După Ellis Island am revenit pe insula mai mare, adică Manhattan, şi ne-am complăcut într-un program de relaxare. Eu am dat o raită la picior pe lângă Battery Park şi am dat peste Wall Street şi New York Stock Exchange...

...după care am mai mers un pic spre WTC site dar am renunţat la ideea de a vedea Winter Garden (o grădină interioară între 2 World Financial Center şi 3 World Financial Center).

În faţă la HSBC Bank...

Un Dodge Charger de la NYPD.

Restul timpului l-am umplut cu descărcat poze, plimbare prin Times Square şi o plimbare nocturnă pe burniţă pe Brooklyn Bridge.

Asta a fost ziua de joi. Mai aveam vineri zi întreagă şi sâmbătă jumătate de zi - aşa că va urma.