26 September 2007

Maramu'

Dacă Europa ar avea un centru, geografic vorbind, unde ar fi acela? Pare-se că în Maramureş! Încă de la începutul secolului trecut, undeva în pădure aproape de graniţa cu actuala Ucraina se află instalată o bornă care marchează acest fapt. Pe parcursul timpului am tot auzit multe despre această parte a ţării însă nu am avut ocazia să o văd. Asta până acum câteva zile.
Pornind din Galaţi, Maramureşul e cam la 600 de kilometri depărtare ceea ce face ca drumul să ocupe o mare parte din zi. Odată ajuns în Maramureş rămâne de căutat locul cazării care în cazul de faţă a fost pensiunea Ana Orghici din satul Botiza. Mâncarea tradiţională şi băutura sunt la discreţie ceea ce face ca experienţa maramureşană să fie completă.
Panorama asupra satului am făcut-o în ziua a patra de stat acolo, singura zi în care am rămas în sat şi am plecat trailblazing pe deal prin fâneţe.
Curios, nu mirosea a iarbă aşa cum mă aşteptam, însă experienţa a fost oricum plăcută.
În Botiza se ajunge urmând un drum lateral din drumul judeţean care leagă Săcelul de Vadu Izei. Asfaltul de pe acest drum lateral se termină în Botiza deşi drumul continuă încă 35 de kilometri până în Groşii Tibleşului fiind accesibil doar căruţelor şi iubitorilor de offroad.
În Botiza nu e mare lucru de făcut, în afară de a te plimba pe dealuri şi a da o raită prin sat. În restul zilelor am pus maşina la lucru şi am vizitat cât am putut din Maramureş.
Prima zi a fost ploioasă dar asta nu ne-a împiedicat să pornim la drum. La vreo 15 kilometri de Botiza, sau mă rog, de intersecţia cu drumul spre Botiza, pe drumul spre Sighetul Marmaţiei se află mânăstirea Bârsana pe care am fost sfătuiţi să o vizităm. Într-adevăr, construcţiile sunt aparte şi locaţia la fel.


Locul e vizitat de mai toată suflarea care trece prin Maramureş, mai ales de străini.
Mai departe, la Sighetul Marmaţiei am vizitat Memorialul Victimelor Comunismului amenajat în clădirea închisorii. Parcursul prin celule e impresionant şi necesită câteva ore bune. Nu are rost să povestesc, trebuie văzut. Eventual când nu sunt şi diverşi ţărani de oraş care se pozează printre gratii rânjind.
Dacă tot am ajuns la Sighet, mai sunt puţini kilometri până la Săpânţa aşa că am dat o fugă şi până acolo. Sunt două puncte de interes: cimitirul vesel şi cea mai înaltă biserică de lemn din Europa. E vorba despre biserica mânăstirii Peri care are 78 de metri înălţime.
A doua atracţie, de care am tot auzit, cimitirul vesel, e cam dezamăgitoare. Sunt multe cruci, întradevăr viu colorate...
...însă după vreo 20 de epitafuri numele şi faptele încep să se cam repete. Am încercat să găsesc pe cel cu "Trecatorule, aici la 2 metri ma odihnesc eu si privesti tu. Ce n-as da sa privesc eu si sa te odihnesti tu!" dar m-am lăsat păgubaş. Plouase şi o bună parte din cimitir era inundată. Sincer, nu înţeleg ce văd străinii la acest loc din moment ce nu pot citi ce scrie pe cruci, pot doar să le admire coloritul.
Întoarcerea am făcut-o pe drumul paralel care trece prin Vişeuri. Acesta trece foarte aproape de graniţă prin pădure şi apoi printr-o suită de sate pitoreşti pline de case viu colorate (daca ar fi ciuperci, sigur ar fi otrăvitoare) cum ar fi Rona de Jos sau de Sus. Întoarcerea în Botiza ar dura ceva mai mult pentru că ar trebui mers până în Moisei pentru a întoarce. Din fericire există o scurtătură din Vişeul de Jos prin satul Bocicoel care trece dealul şi ajunge aproape de intersecţia cu drumul spre Botiza. Mai multe despre scurtătură, data viitoare.

2 comments:

Octavian Andrei Brezean said...

Fotografii foarte bune, iar povestirea mi-a captat intreaga atentie pentru cateva minute. Frumos! :)

Sergio said...

Suuper, si textul si fotografiile, excelent.

Related Posts with Thumbnails