În loc de retrospectivă 2017-2021

 Acum vreo săpătămână vorbeam cu vecina și a zis ceva de genul ”Ah, azi e anunțată vreme bună deci mi-am luat liber”. Ce concept! Nu e o idee chiar rea mi-am zis, așa că vineri am pus alarma la 5:50 cu gândul să profit de ceea ce va fi probabil ultimul week-end de vară din an. Soare, 25 de grade și nici un nor anunțat pe o rază de sute de kilometri. Soția neavând ore suplimentare ca mine și nedându-se în vânt după 10 ore plus în mașină pe drumuri de munte, am zis că e momentul oportun să văd ce e cu niște destinații de pe lista mea cu hochalpenstrasse-uri.

Retrospectiva 2016

Ar fi o chestie ca măcar o dată pe an să postez ceva, nu? All is good, toată lumea e bine-sănătoasă. Ca și anul trecut, best year ever.

Nu sunt necesare liste și bilanțuri, e de ajuns că lucrurile merg bine și în direcția bună.

Vă doresc toate cele bune.

Retrospectiva 2015

Ce retrospectivă, frate, că ăsta nu a mai scris din iunie?! - și atunci scria despre 2014! Just! Dar asta nu înseamnă că am stat acasă într-un colț. E adevărat, noul an mă va găsi (iar) cu mai puțin păr în cap și mai mult pe față dar a fost iarăși best year ever.

Da, am restanțe din 2014 - începând cu Praga (hăt departe, promit să o aduc pe blog cât de curând, nu numai sub formă de tramvaie)...

Mileage running

Noi oamenii sunt o specie ciudată.

În condițiile în care unii dintre noi suntem în stare să ne punem problema cum (și dacă e bine) să devenim o specie multiplanetară, marea majoritate suntem gata să ne omorâm între noi (la propriu) pentru că nu cădem de acord asupra (denumirii) prietenilor noștri imaginari. Asta așa, pentru că e la modă să ai o opinie despre orice.

Și apropo de această "calitate" de a fi complet ciudați - să introducem noțiunea de mileage running. În această lume plină de lucruri de făcut și având la dispoziție un timp atât de limitat există o categorie restrânsă de oameni care aleg să-și petreacă timpul liber și să-și cheltuie banii ca să...strângă mile la compania aeriană preferată.

Nu mă refer la zburat la Tokyo, stat două zile și întors - mă refer la zburat la Tokyo, stat 90 de minute și întors. Mă refer la trasee special alese care să aibă un cost redus și cât mai multe mile (cpm - cents per mile). Pe forumul flyertalk este o secțiune specială pentru așa ceva unde fiecare semnalează ce a găsit - secțiunea are aproape 30.000 de threaduri și dacă deschizi unele din ele poți să începi să-ți faci o idee despre ce fac băieții (și sunt și foarte bucuroși să o facă).

Deci oameni normali rezervă uneori două weekend-uri la rând o combinație de genul: LAX-MSP-ANC-MSP-LAX pentru 260 dolari. Ai zice că e vreun nume de cod pentru niște prostituate verificate, cu experiență, dar nu! Ca să înțelegeți, e vorba de ruta Los Angeles - Minneapolis - Anchorage - Minneapolis - Los Angeles într-o singură zi cu 1-2 ore între zboruri - pentru 8100 mile. Sau EWR-DTW-SEA-MSP-ANC-MSP-SEA-ATL-LGA în două zile (adică New York - Detroit - Seattle - Minneapolis - Anchorage - Minneapolis - Seattle - Atlanta - New York).

Fiind într-o perioadă din viață în care caut cu disperare să elimin zborurile nenecesare și să am mai mult timp disponibil acasă, îmi vine foarte greu să înțeleg de ce ar alege cineva să-și petreacă două sâmbete pe niște scaune soioase cu genunchii la gură și să mai și plătească pentru asta.

Asta pentru că, să ne înțelegem, indiferent de ce arată reclamele și filmele, zborul în ziua de azi e o afacere sordidă de la cap și până la coadă. Sunt și momente faine când vezi un A340 intersectându-se cu tine la 1 kilometru mai jos dar în general mi se pare că aspectele negative atârnă mai greu în balanță mai ales când zbori nevoit (pentru muncă de exemplu):

• La check-in ești la mila serviciilor de handling, nici măcar locul nu ți-l poți alege în liniște chiar dacă încerci online. Fiecare companie are politicile ei aici - am pățit să găsesc avionul "plin" în prima jumătate la 5 minute după ce s-a deschis check-in-ul online doar ca să aflu după aceea la ghișeu "aaa, păi așa le rezervăm noi ca să le putem da după aceea mai organizat". De manipularea bagajelor nu vreau să vorbesc, zic doar că e mai bine să iei cel mai ieftin troller de la Carrefour ca să nu-ți pară rău după el.
• La securitate bipăie și fierul din spanacul mâncat de cu seară - suspectez că au un buton pe care îl apasă ca să pipăie ei pe cine vor. 
• La control pașapoarte ce să mai zic, nu vreau să fiu discriminator dar am învățat să nu mă pun la cozi unde sunt copii sau oameni de altă etnie de cea a locului pentru simplul fapt că, statistic vorbind, snopul de documente de verificat e mai mare.
• La boarding e mereu coadă de parcă pleacă avionul undeva fără ei - deși o logică există pentru că nesimțirea e mare și fiecare aduce pe avion un bagaj mai mare ca propria-i nesimțire; dacă urci ultimul și zborul e plin e fain să cauți loc pentru bagaj. Și tot la boarding la cea mai mică întârziere se găsește un protestator care să zică că e inadmisibil deși a plătit 79 RON pe bilet. Iar dacă e boarding cu autobuz pe ploaie și frig...
• În avion, cost reduction, minimul necesar. Ești o găină în Avicola Toulouse sau Avicola Seattle, depinde unde e făcută aeronava. Dacă ai loc la geam, ok, dacă ai locul din mijloc în configurație 2-5-2, nu mai e nici o distracție. Locul la picioare e minim, centurile sunt soioase, pasagerii se descalță să le fie mai comod, copiii plâng cel mai adesea de la schimbările de presiune (încă mai trebuie să mă lamuresc de ce nu sunt în stare, tehnic vorbind, să facă un avion presurizat calumea - Later Edit: am citit și e legat practic de costuri până la urmă, presiunea din timpul zborului depinde de la avion la avion dar în general e ca și cum ai fi la 2000-2500m altitudine, 1500 la A380) și multe altele...
• Ca și o opinie personală, consider că dacă eu sunt semi treaz la 5 dimineața, la fel e și copilotul care face turul de onoare să verifice aeronava dacă are vreo defecțiune vizibilă (cel mai fain e noaptea pe ploaie cu vânt și 1 grad Celsius cu o lanternă chioară). Așa că, strict legat de operarea avionului în sine, sper că cei de la bagaje au închis corect ușile de la cargo bay (Turkish Airlines Flight 981), că avionul e întreținut de companie conform indicațiilor producătorului (American Airlines Flight 191), că pilotul și copilotul sunt odihniți și nu uită să facă ceva (Northwest Airlines Flight 255) și că dacă apare vreo situație neprevăzută știu cum să reacționeze și nu bagă avionul în ocean trăgând de manșă ca zevzecii (Air France Flight 447). Dar am divagat...
• Nu intrăm în detalii legate de efectele pe termen lung ale radiațiilor la altitudine sau dacă e ok să respiri bleed-air-ul din motoare.

Și toate astea pentru ce? Pentru mile? Wow, mile. Să faci ce cu ele? La Flying Blue cu 10.000 de mile ai fantastica șansă să cumperi un bilet București-Paris la 109 euro în loc de 144 (parcă așa era diferența acum câțiva ani, pot să verific dacă e nevoie). Ah vorbim de status? Accesul în lounge-uri e cea mai overrated chestie din ansamblu și oricum intri dacă ai un card de credit mai răsărit; priority boarding-ul e ok dacă cei de la boarding știu cum să gestioneze mulțimea de netoți altfel trebuie să-ți ceri tu drepturile...în rest, vă asigur că nici la Platinum nu sunt incluse servicii speciale de la șefa de echipaj. 

Pe final, vă las cu harta unui user de pe flightmemory - 2500 de zboruri și 388 de zile în aer. Așa, ca fapt divers. Să nu se înțeleagă greșit, încerc să practic toleranța, cele de mai sus nu se vor a fi o insultă, doar încerc să înțeleg. Poate e la fel cu interesul meu dubios legat de claxoane (deși nu am dat încă sute de dolari sau sâmbete pe claxoane). Poate nu trebuie înțeles.

Goodbye Giluța

N-a avut un nume până când nu i l-a dat jumătatea mea mai bună, până atunci a fost..."mașina". După aceea a devenit Giluța. Am luat-o acum fix 7 ani (fără 15 zile) din curtea unui dealer și alaltăieri am lăsat-o definitiv în curtea unui alt dealer.

Se făcea că era 2008 și eu, proaspăt angajat, aveam nevoie de mașină. Se mai făcea că dealerul Dacia din oraș avea un lot de Megane-uri "lightly used" aduse din Spania. Eu am pus ochii pe una aurie cu barele vopsite în ton cu caroseria...dar era deja rezervată. Așa că m-am reprofilat pe una argintie, tot așa. Toate bune și frumoase însă nu avea RAR-ul făcut și programările erau problematice, era vorba de săptămâni. "Dar aia are RAR-ul făcut?" 

"Aia" era rățușca cea urâtă, singura verde (culoare considerată în general dubioasă la mașini) ușor lovită în față, cu bandourile față negre, diferite de cele din spate. Dar așa a fost să fie și Giluța m-a servit credincioasă 7 ani de zile și 160.000 de kilometri.

Toți acești kilometri au fost fără evenimente majore. A pornit și la -27 de grade la prima cheie și doar de două ori a ratat pornirea. N-am făcut nici o pană și nu ne-a lăsat niciodată în drum - cel mai aproape să facă asta a fost recent și nu din vina ei: un șobolan a decis să se sinucidă ronțăind la cureaua de accesorii dar și atunci Giluța a ajuns cu propriile-i puteri la service.

Am lovit-o de două ori (una din vina mea) și am avut câteva daune fară accidente. Am schimbat la ea cam tot ce ține de suspensii dar nu și ambreiajul care a ținut până acum chiar dacă am înțeles acum ceva ani cum se păcălește ASR-ul ca să scârțâie roțile la plecare de pe loc. S-au stricat multe lucruri mici și supărătoare dar niciodată ceva cu adevărat important. Acum îmi pare rău că poate nu am întreținut-o mai bine dar poate am învățat ceva din asta.

Cu ea am fost pe Transalpina când nu era încă asfaltată...

Macro, runda 2

Pentru că nu am altceva pregătit, vă mai dau porția a doua de macro - jumătate din ele lighioane fugărite la amurg (de unde și calitatea) și jumătate ziua pe lumină. Din păcate nu e așa de simplu cum credeam, mai ales la libelule - vedem mai încolo de ce.

Little lives

Întotdeauna mi-am dorit să pot face foto macro - și cel mai aproape am fost când am avut Tamron-ul 70-300 care putea face un macro 1:2 - decent pentru prețul său. Nu, compactele care pot focaliza la jumatate de centimetru de obiectiv nu fac macro și e oricum inutil pentru că sperii subiectul, dacă e vorba de o insectă vie. Astfel, prin octombrie am decis că nu mai pot trăi fără un obiectiv dedicat așa că am pus gheara pe un Sigma 105mm f/2.8 EX DG OS HSM Macro.

Joacă și rolul de obiectiv de portret foarte bine așa că nu a fost greu să aleg. Ar fi fost mai ieftin ceva cu focală mai scurtă dar ar fi trebuit să mă apropii prea mult de subiect. Ce poate face, să vedem mai jos.

Litoralu' românesc

Cu melodia aia cu refren pițigăiat în cap, mă gândesc că ar fi vremea să facem o vizită mării, chiar daca ea e neagră nu albastră ca în cântec. După vizita recentă în Sardinia, litoralul românesc nu prea mai arată așa glorios.

Grecia mea: Monemvasia - orașul ascuns

"Monemvasia - orașul ascuns" e probabil o găselniță de marketing - v-a făcut să dați click au ba? De fapt orașul e foarte vizibil de pe dealurile din împrejurimi - așa cum l-am văzut și noi într-o după-amiază de septembrie când ne întorceam din vacanță. Din motive de feribot la ora 3 după-masă nu aveam cum să parcurgem alți mulți kilometri spre casă și am preferat să rămânem lângă mare. Așa că ne-am hotărât să înnoptăm în Monemvasia.

Grecia mea: Întoarcerea acasă

Din motive logistice, publicăm mai întâi postul cu întoarcerea acasă și abia apoi, ca bonus, articolul despre stânca cu români din sudul extrem al Greciei. Motivele sunt că niște cadre sunt pe un hard disk care nu este în raza de acțiune a ghearei personale - însă pozele de mai jos sunt deja încărcate și gata de lansare.

Nu sunt foarte multe de spus - aș înflori cu statistici gen prețuri și kilometri dar îmi este lehamite să caut (kilometrii) sau pur și simplu nu mai știu (prețurile). Estimări se pot face totuși...așa că...cam cât costă să faci o Grecia? Evident că nu o să vă ajute pentru că traseul și cazările depind de fiecare dar nah, se pare că e bine pentru trafic.

Grecia mea: One island, one world - Avlemonas și Milopotamos

Săptămâna a început prost - după ce că am încurcat hotelurile și am făcut o excursie inutilă în afara Milano-ului ca mai apoi să mă întorc în centru, am descoperit că am uitat acasă pijamalele așa că se pare că voi dormi ca Marilyn, îmbrăcat doar cu Chanel. Ca să mă relaxez, o să vă povestesc despre ce se poate vizita pe insula Kythira.

PS: acum am descoperit că am uitat și Chanel-ul :(

Știu că știți dar a venit primavara

Nu de alta dar îmi expiră pozele dacă nu le pun. A good old explorare de primăvară, în principal în curtea casei cu uimirea caracteristică corporatistului crescut la bloc - dar și un pic de coclauri.

Mirarea se referă la transformările caracteristice ale naturii din această perioadă care îți sunt complet necunoscute pentru că ai crescut la beton. Știi că se apropie momentul în care plasele de țânțari se umplu de puf de plop dar cam atât.

Grecia mea: Chora și Kapsali - 2 în 1

Nimeni nu mi-a explicat de ce capitala insulei (dacă se poate numi așa) se cheamă când Kythira când Chora, după cheful și dispoziția interlocutorului. A trebuit să caut eu și să aflu că Chora e de fapt o denumire generică, un fel de "capoluogo" - există o Chora și pe Mykonos de exemplu. Cât despre 2 în 1...Kythira town e sus pe deal oferind priveliști aparte și un orășel alb întortocheat cu pisici, flori colorate și o cetate vizitabilă dar, evident, nexam plajă. De capitolul plajă se ocupă în zonă Kapsali, cu cele două golfulețe cu nisip și fermecătorul far. Așadar, să vedem ce și cum...

Să începem cu Kapsali - probabil singura plajă acceptabilă de pe insulă. Ah ba nu, și Diakofti are ceva plajă faină. Dar oricum, plajele sunt foarte puține pentru că insula are în general aspectul unei stânci abrupte care iese din apă. În articolul viitor vă povestesc despre alte plaje.

Grecia mea: Ferryboatin'

Da, sunt în mod curios atras de ideea de a urca mașina pe o barcă - nu pot să explic de ce. Nu pot să spun că mi-am ales destinațiile ca să includă și feribot (mai ales că de obicei e o operațiune scumpă) dar dacă e cu feribot...it's a plus!

Așadar, azi e articol cu nave (dar nu numai). Începem cu Panagitsa, una dintre cele trei nave care asigura legătura cu Elafonisos - un mic ferryboat de 500 de tone cu o singură intrare. Descrierea e RO-RO dar nu e chiar așa decât dacă nu faci o întoarcere din 3 mișcări înauntru sau intri direct cu spatele.

Grecia mea: Elafonisos cu a sa Simos Beach - Grecia la superlativ

Lăsând titlul la o parte, nu are sens să mă dau rotund după doar o vacanță în Grecia și să pretind să vă învăț eu unde să mergeți. Departe de mine acest gând - de fapt aș prefera să nu mergeți și să vă limitați la Thassos și Halkidiki. Ce pot eu să spun este că dacă aș fi constrâns sub amenințare de violență fizică să aleg un loc și numai unul unde să revin, acela ar fi Elafonisos.

Este la capătul Greciei, mai izolată ca majoritatea insulelor pentru că nu are un aeroport (cel mai apropiat e cel din Sparta și să fim serioși, știați că Sparta are un aeroport? Pilotul strigă "This is Spartaaa!!!" după aterizare? Dar divaghez...) iar pe drum faci vreo 5 ore de la Atena. Asta cumva filtrează participanții la distracție - chiar dacă nu de tot: în fața pensiunii am avut dezamăgirea să găsesc o Laguna de București (alta decât cea văzută la Methoni) și să aud dulcele grai moldovenesc - "Fatî, ce-ar merge o țâgară acuma!"

Grecia mea: Drumuri însorite

Altă zi, alte drumuri prin Grecia - ca să ne mutăm de la un loc foarte frumos la un alt loc foarte frumos. Tot Pelopones, doar că "gheara" din est - care are un cu totul alt profil decât cea din mijloc. Și ca să fie mai interesant, am ales o insulă - de fapt două. Mă rog, o sa vedeți. Dar până acolo avem drumuri de Grecia...

Ne-am trezit de dimineață în Porto Kagio și am luat micul dejun cu vedere la golf - unde Sunseeker (iahtul alb) aparent găsise soarele pe care îl căuta. 

Grecia mea: Porto Kagio - la capătul Greciei

Dacă te uiți așa la harta Greciei, Pelopones-ul e toată partea sudică - fostă peninsulă, actuală insulă (detaliem mai încolo ce și cum dar in my book, dacă poți să dai ture în jurul ei cu barca pe apă, se cheamă insulă). Ei și în partea sudică sunt așa 3 peinsule mai mici, ca niște gheare. Cea vestică tocmai o vizitasem, Methoni e la capătul sudic. Gheara din mijloc, cea mai ascuțită și aridă, e mult mai puțin primitoare dar dacă insiști poți să rezervi o cameră în Porto Kagio de exemplu. Așa cum am făcut noi.

Dar mai întâi trebuie să ajungi acolo, lucru nu neapărat simplu. Long story short, mai bine parcurgeți drumul la lumina zilei.

Grecia mea: Tavernele din Methoni

Poți număra pe degete tavernele din Methoni (deși e posibil să ai nevoie și de cele de la picioare). Interesant, cele mai animate nu sunt în piațeta centrală sau pe plajă ci pe strada care vine de la parcarea castelului.

Praga - patria Tatrelor

Ok, Bratislava ca Bratislava, dar patria Tatrelor e Praga. Českomoravská Kolben-Daněk e "responsabilă" de cele mai multe modele din imaginile urmatoare - iar cu modelul T4 am crescut, ca să zic așa. Zeci de ani de serviciu credincios nu e de ici de colo.

Grecia mea: Castelul venețian Methoni

Venețienii ăștia și-au băgat coada peste tot în Mediterana. Ești bine-mersi în vacanță în Grecia, te aștepți la Leonidas și coloane dorice și când colo hop! - un castel venețian...cel puțin asta e situația la Methoni în sudul Pelopones-ului. Sau Modone, cum îi spuneau, evident, venețienii.