Grecia mea: Porto Kagio - la capătul Greciei

Dacă te uiți așa la harta Greciei, Pelopones-ul e toată partea sudică - fostă peninsulă, actuală insulă (detaliem mai încolo ce și cum dar in my book, dacă poți să dai ture în jurul ei cu barca pe apă, se cheamă insulă). Ei și în partea sudică sunt așa 3 peinsule mai mici, ca niște gheare. Cea vestică tocmai o vizitasem, Methoni e la capătul sudic. Gheara din mijloc, cea mai ascuțită și aridă, e mult mai puțin primitoare dar dacă insiști poți să rezervi o cameră în Porto Kagio de exemplu. Așa cum am făcut noi.

Dar mai întâi trebuie să ajungi acolo, lucru nu neapărat simplu. Long story short, mai bine parcurgeți drumul la lumina zilei.

Noi am zăbovit la plajă la Voidokilia până pe la 6 seara și apoi am plecat spre Porto Kagio. Am trecut pe la Kalamata de unde am luat motorină și apoi am zăbovit un pic la Kardamyli pentru apus.

Problema e că drumul e foarte virajat și îngust și media de viteză e foarte mică.

Pe ultimele raze de lumină am trecut prin Areopoli, ultima localitate mai mare. Și de acolo multe chestii încep să fie ultimele. Cum ar fi ultima benzinărie sau ultimul bancomat. Chiar ai senzația că te duci în pustietate - și practic asta faci.

Ultima bucată a drumului de la Gerolimenas la Porto Kagio am făcut-o tiptil pentru că drumul nu are parapeți și merge pe buza unui deal stâncos la 2-300 de metri deasupra mării. Fain e că nu vezi dar din când în când mai zărești luminile unei bărci sau ale unui portuleț undeva jos de tot și ți șe înmoaie un pic ambreiajul când realizezi unde ești. Am făcut și Transfăgărășanul noaptea, pe ceață și nu a fost așa palpitant.

Totuși am ajuns cu bine la Porto Kagio unde gazdele ne așteptau. De menționat că în Porto Kagio sunt 10-15 clădiri cu totul din care 3 sunt pensiuni și numai una din ele e pe Booking.com. Iar strada principală e plaja...unde sunt așezate și mesele de la cele 3 taverne.

Am mâncat, am băut un Mythos și ne-am dus la culcare ca să fim pregătiți de ziua de leneveală care urma. Și leneveală fu...

Privind pe imaginile din satelit ai zice că această parte a Greciei nu e decât o stâncă ieșită din mare - și nu ai fi departe de adevăr. Ce nu îți arată Google Earth e că puțina vegetație din zonă din când în când mai și arde - de unde culoarea stâncilor din poza de mai sus.. Dar poți să dai și peste astfel locuri ascunse - da, chiar sunt plaje în zonă. Puține și ascunse, dar sunt.

Dar mai întâi și mai întâi, trezirea și micul dejun - luat pe terasă cu vedere la golf. Porto Kagio are un port natural destul de ferit în care se adăpostesc seara puținele iahturi care se aventurează în zonă. Ce viață...la pensie să mergi cu iahtul așa pe coasta Greciei...

De exemplu acest iaht avea ca proprietari doi bătrâni cam pe la 60-70 de ani care dimineața se trezeau și băgau vreo 4-5 lațimi de golf înot, așa de încălzire - după care plecau și se întorceau abia seara

Așezarea fără nume de pe malul opus al golfului - cu arhitectura specifică locului. La chiatră se asortează niște cheatră.

Și dacă tot e dimineață merge o plimbare spre gura golfului unde se află și o mică capelă.

De acolo ai o perspectivă schimbată asupra micuțului port - și devine de asemenea clar că trebuie să te urci în mașină ca să cauți ceva care să semene mai mult a plajă.

Probabil că merge o baie și în golf dar printre atâtea bărci...și oricum suspectez că parte din deșeurile satului ajung în golf de aia nu cred că e o idee extraordinar de bună.

Așa că, având ajutorul neprețuit al imaginilor din satelit, am pornit în căutarea plajelor.

Iată o vedere de la unul din acele de păr de deasupra lui Porto Kagio - din păcate în lumina deloc blândă a dimineții târzii.

Ca să vedeți ce diferență face lumina, iată aceeași vedere după-amiaza...

Cadrul întreg l-am folosit pentru coperta articolului, vedeți și voi mai sus.

Așa, ce ziceam, plaje? Da, plaje. Prima încercare a fost la capătul efectiv al drumului - o parcare pietroasă după un pâlc de case. Din satelit se vedea cel puțin o plajă îmbietoare.

Dar conform zicalei "nu se vede din avion", nu aveam cum să vedem decât la fața locului bolovanii cât pumnul. Deci atenție, nici măcar pietre din acelea de dimensiunile unui ou de prepeliță - nu, doar bolostânci cât pumnul sau mai mari. În poze arată bine (see exhibit A below) dar mersul la plajă în bocanci de munte nu e un ideal de-al meu așa că am zis pas.

Mai intersante erau cele câteva ruine din zonă. Bine, Death Oracle nu e ceva ce aș vrea să vizitez în vacanța mea la mare...

...dar un mozaic, așa, ar mai merge.

But then again, what about that beach? Din feiricire fix lângă Porto Kagio, peste deal, este Marmari Paradise. Nu sunt plajeolog și nu pot să știu dacă e artificială sau nu - deși din câte știu nu prea poți să convingi marea să facă ce vrei tu. Bottom line este că Marmari Paradise are singura plajă cu nisip pe o distanță de câteva zeci de kilometri.

O fi el mai închis la culoare dar se extinde frumos și în apă și are o pantă lină numai bună de bălăceală. Locul e amenajat, dai niște euro la șezlong dar merită.

Și acolo sub umbrelă am descoperit plăcerea unui antracuho nero (fonetic reprodus, aparent înseamnă apă minerală) cu lime și gheață. Și un somnic de prânz între două bălăceli în apa numai bună ca temperatură.

După ce ne-am copt bine pe toate părțile am trecut din nou dealul la Porto Kagio pentru masa de prânzo-seară. Eu am făcut un efort și am urcat din nou (cu mașina, ha ha) să prind golful în lumina de după-amiază...

...după care ne-am adjudecat singura bancă de lângă micul monument și am așteptat seara.

Am adus cu noi și trepiedul, să nu creadă ca l-am purtat inutil mii de kilometri. Și acolo chiar merită - ești la mulți kilometri de orice sursă serioasă de poluare luminoasă. În consecință, ca niște orășeni adevărați, a trebuit să constatăm iar că nu mai știm când am văzut așa de multe stele.

Și chiar dacă au apărut și un pic de nori, spectacolul nu a fost mai prejos.

În încheiere, câteva cuvinte despre atmosfera din Porto Kagio. Fiind atât de departe și fiind practic capăt de drum, nimeni nu prea ajunge aici din greșeală. Senzația e că mai toți sunt persoane care revin acolo an de an. Loc de mai mulți nu prea este, agitație nu este categoric. Singura agitație e când vine dimineața camioneta cu fructe de la Areopoli și șoferul își anunță marfa prin megafon. Dacă vreți să provocați zâmbete, întrebați unde e bancomatul. Vi se va spune că e 40 de kilometri mai la nord, în Areopoli.

Mie personal mi-a plăcut foarte mult și aș reveni oricând - dar asta se poate spune atât despre Methoni cât și despre următoare destinație de pe listă...