18 December 2012

Citibank vs ING

Nu vă lăsaţi înşelaţi de aparenţe, acesta este un articol legat de travel. Legătura? Atunci când călătoreşti ai nevoie de bani şi de cele mai multe ori ei sunt pe un card. Nu este un articol pentru SEO, este pentru travel, mă-nţelegeţi. Wink, wink, nudge, nudge.

Disclaimer: aritcolul se bazează pur pe experienţele mele avute cu produsele pentru persoane fizice de la cele două bănci şi poate să nu reflecte complet realitatea.


Dacă vă e lene să citiţi, verdictul e "no contest". Citibank suge mai tare ca aspiratorul vârf de gamă de la Philips.

Dar să vedem detalii despre Citibank - Fomişti notorii care agaţă clienţi pe unde pot, prin mall-uri şi aeroporturi. Pe vremea când zburam săptămânal, mereu trebuia să alung somnoros peţitorii atraşi probabil de cravată. "Whoa, are cravata, he MUST have money. Şo on him". Cred că în clipboard-urile alea cu care umblă au un portret robot al fra- vreau să zic clientului potenţial. Are cravata? Dacă da, all'arrembaggio. N-are cravată dar are sacou. Atacaţi, flăcăi! N-are cele de mai sus dar are smartphone? Nu-l lăsaţi să scape. Aşa, unde ziceam că vreau să ajung? Ah da, fomişti. 

Sun la ei să mă interesez de ofertă (că ING s-au cam nesimţit cu comisioanele, vedeţi mai jos) şi consiliera îmi zice, după vreo două minute de conversaţie că dacă vreau să semnez actele, ea poate să vină în jumătate de oră direct la mine. Whoa baby, stai aşa, nu din prima seară - cum zicea fata aia cu păr cârlionţat care-şi zice Cremă. Întâi să avem ceva protecţie cum ar fi un contract pe care să-l citesc înainte să semnez. 

Dar cum nu există protecţie împotriva propriei neghiobii, într-un moment de lipsă de luciditate, am zis că n-ar strica un cont olincliusive. Pentru modica taxă de 30 de lei pe lună (?!) ai retrageri gratuite de la orice bancomat din lume, nici un alt comision la transferuri bancare, online banking, notficări SMS şi-un ceas cu cuc.

A venit tânăra domniţă zâmbitoare ca o dimineaţă cu hârtiile după ea şi m-a anunţat că-mi face şi un card de credit  (dacă nu am fi fost într-un loc public, cred că ar fi scos o trâmbiţă mică din geantă cu care să-şi puncteze anunţurile - "Tu-tu-tuuuu, aveţi şi un card de credit gratis"). 
"-Da, aşa facem, numai că nu. 
-Poftim? 
-Nu facem card de credit. Nu semnez nimic dacă are cuvântul credit în el. 
-Dar e graaaatis!" (bosumflare maximă, probabil de la training i-au zis că dacă îi zici cuvântul gratis clientului e cam gata. Face şi sluj).

Şi o altă perlă de-a ei: Pot să-mi deschid gratis un cont în euro şi când plec în afară, bucurie-bucurie, pot să îmi ataşez cardul la el şi cheltui direct de pe contul în euro. 
"-Vai, ce frumos, dar cum pun eu bani în contul de euro? 
-Pai îi transferaţi de pe cel în lei. 
-Aha, şi la ce curs? Nu cumva la cursul băncii, adică acelaşi pe care mi-l ia banca când fac cumpărături în euro cu contul în lei?
- (voce stinsă şi deznădăjduită - la dracu', clientul s-a prins) Ba da..."
Mă rog, am scăpat de card de credit şi am trecut la folosirea serviciului...şi au început problemele.

Cardul a venit surprinzător de repede prin curier - Mastercard emboss-at, să vedem ce plastic folosesc pentru că sunt la al 3-lea Mastercard de la ING şi a început să se cojească şi acesta. În fine, activez eu cardul, sms-uri, emailuri, draci - Citi externalizează multe din operaţiuni la client, cum ar fi aceea de activare a cardului. Dar nu contează, "Să vezi acuma cum fac banking, moare BCR-ul de ciudă" îmi zic eu mulţumit.

Problema 1
La câteva zile după fericitul eveniment primesc un SMS: "Suma de X ron a fost primita în contul bla, data bla, pentru detalii apelati +4037NUSTIMPECELUMENEAFLAM". Din start e greşit. La ING primesc SMS cu ordonator şi detalii plată. Aici pauză. Dar să sunăm la număr, dacă aşa zice, să-mi ofere "detalii". 
"-Alo. Am primit un blablabla, pe scurt ziceţi-mi ce-i cu banii ăştia.
-Când aţi primit banii?
-Păi nu ştiu când i-am primit, dar am primit SMS acum.
-Aaaa, păi nici noi nu putem să vedem până la 12 noaptea.
-POFTIM?!
-Nu se poate.
-Adică aveţi o suma aşa în sistem şi nu se vede, e un mister de unde a venit şi cu ce scop?
-Da.
-Multumesc."
(Feciorul e un stupid, cum ar zice Caragiale).
 Într-adevăr am verificat pe online banking, apare transferul fantomă şi în mod miraculos, a doua zi apar şi detaliile sale. Jenibil.

Problema 2
Prima pagina din online banking: Suma în cont =X, Suma disponibilă = Y, unde X-Y este substanţial şi este egal cu cheltuielile din ultimele două zile. Corect până aici, aşa merg transferurile bancare, până se procesează, cheltuielile sunt în alt stadiu. Dar poţi să le vezi? Normal că nu. "Computer says no". La ING e lejer, intri pe site şi ai un capitol separat de operaţiuni în desfăşurare. La Citi trebuie să suni la Citiphone, serviciul lor ghebos de phone banking. Deci informaţia e disponibilă în sistem numai că nu ţie. Trist. Şi apropo, numărul lor de telefon printat pe card nu mai merge, cel principal cu 0800 în faţă. Mai e valabil doar al doilea număr (şi cardul meu e printat de 2 săptămâni).

Problema 3
Securitatea la online banking - În general securitatea dată de "ceea ce ştii" e destul de slabuţă în sensul că odată ce cineva află ce ştii şi tu (parola) eşti cu pantalonii în vine. De asta băncile mai serioase au autentificare cu token - un alt nivel de securitate - "ceea ce ai". La ING de exemplu cineva trebuie să ştie pin, nume utilizator dar să aibă şi token-ul. Nu vorbim aici de cazul în care se află seria token-ului şi se fac mişculaţii din interiorul sistemului. Vorbim pur de o logare de pe un calculator infectat cu un keylogger dar unu din ăla mai deştept care face şi prin screen-uri şi ia poziţii de mouse. Pentru că la Citi, aţi ghicit, tot ce trebuie să ştii este o parolă pe care o introduci pe o tastatură virtuală pe ecran, la care cifrele (dar doar cifrele) îşi schimbă poziţia. Nici măcar nu ai la dispozţie litere mari sau mici. Recent şi-au dat şi ei seama de chestia asta şi au introdus un alt pas care simulează factorul "ceea ce ai" prin faptul că-ţi trimite un SMS cu un cod pe telefon. Ce SLA au acest SMS-uri nu se zice nicăieri. Despre SMS-urile pentru tranzacţii se spune doar că vin în max 48 de ore (ahahahaha). Nici ING nu cred că are un SLA mai bun, uneori se pierd complet. Alteori vin la momentul rulării batch-ului (dacă trimit nişte bani cuiva sâmbătă dimineaţa, primesc SMS-ul duminică noaptea - ceea ce cred că coincide cu momentul rulării vreunui batch care reconciliază conturile - oricum deranjant).

Problema 4
Aici e o chestie de obişnuinţă dar la ING SMS-urile primite îţi spun şi care este soldul contului după efectuarea operaţiunii. O fi o problemă de securitate? Nu ştiu, dar e al naibii de util. La Citi, după ce cheltuieşti ca apucatul o zi întreagă, ai la sfârşit 8 SMS-uri cu fiecare sumă şi dacă ştii care era soldul la începutul zilei poţi să iei un calculator şi să afli şi soldul curent.

Acuma nu că ING ar fi nişte sfinţişori. Şi ei trebuie să facă bani şi o fac şi ei prin metode mizere. "Ah, dar deschideţi un cont în euro, este atât de simplu pe online banking. Ah, vreţi să închideţi contul deschis pe online banking? Nu se poate decât în sediile noastre de la 10 la 18 (!!!)". Nu sunt la fel de lacomi ca Raiffeisen când vine vorba de comisioane (încă nu iau bani când îţi intră bani în cont) însă au comisioane pe toate celelalte operaţiuni aproape. "Ah, doriţi să scoateţi bani de la un bancomat din altă ţară? Sigur, introduceţi vă rugăm în fanta aparatului mâna şi piciorul cu care veţi plăti pentru asta".

Stau şi mă gândesc acum dacă nu e mai bine să renunţ la Citi. Dincolo de glume, serviciul lor online (care este partea cea mai vizibilă pentru mine ca şi client) mi se pare o chestie jenantă în comparaţie cu ce a putut să producă ING. Bonus, ştirile sunt că Citi ar cam vrea să scape de punctul de lucru românesc. Momentan eu îmi scot pârleala cerând câte 10-20 de lei de la fiecare bancomat pe care îl întâlnesc. Hai să fim noi sănătoşi.

UPDATE: Fromos ar fi ca, atunci când cineva de la Citi îmi citește pamfletul (cum vad că se întâmplă adicătelea), să și cheme pe cineva de la departamentul Facebook sau cine se ocupă de clienții recalcitranți, ca să-mi dea o replică. Am I being unreasonable? Sunt niște trăsături așa exagerate astea pe care le cer eu?

UPDATE2: Codul OAC pe care îl trimite sistemul când vrei să activezi un beneficiar e în engleză, nu a mai fost tradus. Profesionist aș zice. Am mai auzit asta cu mesaje mixte în engleză și română tot de la Citi. 

18 comments:

Anca said...

Am avut odata o tentatita de a afla care este oferta ING pentru un cont in Euro si dobitocul cu care am vorbit mi-a deschis pe loc un cont in Euro si un cont curent, dupa care tot primeam SMS-uri de la ING ca le datorez X lei pt administrarea unui cont de care habar n-aveam, iar ca sa-l inchid a trebuit sa merg la centrala, sa stau la coada, sa platesc vreo 15 euro, parca, sa semnez nu stiu cate hartii... Mi-am jurat ca nu o sa ma mai aiba vreodata de client chiar daca vor avea cele mai mici comisioane de pe piata.

Iova said...

Bine punctat. Eu am avut printre primele Mastercard Gold de debit de la Citi si vreo 2 saptamani cand retrageam cash de la orice bancomat mi se retragea din cont de 2 ori tranzactia. Daca nu verificam pe online si nu faceam scandal si cereri peste cereri ramaneam fara bani. In fine, ulterior s-a remediat problema. Dar stresant - mai ales cand urma sa intre salariul si eu aveam sume cu minus pe un cont fara overdraft.

Andrei C. said...

Aoleo, radem, glumim, dar totusi...daca se ajunge la chestii cu sume retrase de doua ori...

Andrei C. said...

Ahahaha. Anca, dar cum ti-a deschis cont? I-ai dat CNP and stuff?

Vlad said...

bre... nu fiti hateri.
singurul mare inconvenient de la citi este intr-adevar homebankingul, care este dp meu dv inca in stare de dezvoltare, e o versiune alpha spre beta :)
in rest, totul merge brici. il folosesc mereu peste hotare fara greturi. in tara nu mai zic... mai ales ca am retrageri nelimitate (adica nu am comision la retragere la niciun bancomat din tara si citi din afara).
intamplarea face sa am si card ing.
aici e frumos homebanking-ul. chiar merge decent, poti face multe de acolo, afiseaza solduri in timp real.
buba mare a ing-ului o reprezinta costurile, comisioanele si altele genul asta. deh, nu e banca pentru oricine, e ceva select. doar sa nu ai de-a face cu centrala si relatii clienti din agentii. mai ales agentiile sunt groaznice. nu stiu nimic, mai mult incurca, te trezesti cu conturi deschise, cu carduri fara pin... etc.
daca ar avea citi homebanking-ul ing, dp meu dv, ar fi o banca ideala (vorbesc dp meu dv, la cardurile pe care le am la ei in prezent... nu cunosc situatia/ofertele actuala/e).

Alexandra said...

Mda, deci... ce sa zic...

Zi mersi ca pe tine te abordau in aeroport, dar sa vezi cum e cand fomistii cunosteau pe directorul de la firma "centrala" la care lucram si trimiteau cate o tinerica din asta de care zici tu (la modul, du-te la aia ca acolo sigur gasesti niste sclavi cu salarii mizere care se gudura la niste bani in plus pe un card de credit), si te teroriza cu acel GRAAAATIIIIS fix la tine la birou si nu te lasa sa-ti faci treaba.

Atata de tare mi-am dorit sa scap de ea si imi era mila de ea incat efectiv mi-am facut card graaaatisss numai sa ma lase in pace si sa isi faca comisionul, ca i-o fi fost si ei foame.

Si am cardul si acum, dupa 2 ani, sta intr-un sertar, neatins, si tot graaaatis e. Evident, m-am asigurat ca e graaaaaatis forever ca altfel nu il faceam. Platesti 347 comisioane doar daca il folosesti. Si cum eu n-am de gand ever sa il folosesc... nu ma doare capul.

Nu-ti zic ca m-o sunat acu vreo luna o gagica dinasta sa imi zica ca "special oferta doar pentru dvs, doar astazi" sa imi dea un credit cu nu stiu ce dobanda promotionala. Zic, da, super, mersi mult, don't call me, I'll call you. :))))

Si asa de incheiere, problemele enumerate de tine sunt mici copii in puta goala pe langa ce am patit eu (presupun ca ai vazut pe facebook). Si noroc ca a fost vorba de ING, ca daca era CITI bat la pariu ca nu mai vedeam eu banii aia inapoi nici la pastele cailor...

Ma rog, eu dupa facultate, cand deh, bursa m-a obligat sa am card la banc post (alt cacat de banca), si firma la BCR (cea mai de rahat banca din romania), mi le-am inchis pe toate si mi-am pastrat doar ING-ul si nici nu mai am chef vreodata sa imi mai bat capul cu altceva. Mai mult de o banca is too much, la fel cum mai mult de un card is too much...

Vlad said...

recitind ce am scris... evident dupa ce am dat submit, am constatat ca am folosit enorm de mult "dp meu dv".

treceti peste, viata e scurta, nu va bateti capul :)

Andrei C. said...

Vlad, online bankingu ala e in dezvoltare de la inceput si nu se mai dezvolta. Asta e raspunsul standard pe care il dau la relatii cu clientii cand suni sa intrebi de ce e jenant. For the record, ING m-a sunat cand am cheltuit in state de pe card sa ma intrebe daca sunt eu si daca e ok (si nu am avut niciodata problema cu mastercardul embossat de la ei).

Alexandra said...

Da, exact, ING ne-a sunat si pe noi sa ne intrebe daca suntem noi care incercam sa scoatem disperati bani de pe card in Brazilia. Si nu eram noi :)))

Mirel said...

Azi dimineata m-au hartuit trei din astia la Otopeni. Aveam sacou, promit ca nu mai fac. Ing suge cel mai putin.

Andrei C. said...

He he. Stii ca in functie de destinatia la care zbori primesti limita de credit mai mare sau mai mica? :)

Ioana said...

You are so funny! :)

Partea mai putin placuta la ING este ca dau carduri Visa Electron..si in anumite tarisoare, la anumite magazine, nu merge...

Vlad said...

E normal sa sune. In sensul ca... programul emite automat atentionarea, un sclav analizeaza warningul si te suna daca i se pare suspecta tranzactia.
@Mirel - isi fac si ei treaba... un simplu nu ar trebui sa-i linisteasca.
@Ioana - emit si Mastercard si Visa. Trebuie doar sa le ceri si evident, sa platesti extra :)

Alexandra S said...

Eu folosesc un card de la Intesa San Paolo, atasat unui cont cu un singur comision, ala de administrare, de 8 lei pe luna (si pe pamant). Nu ma platesc astia sa le fac reclama, macar daca... Si pentru ca primesc si salariul in acelasi cont, adica 800lei+, comisionul a scazut la 4 lei. Pot retrage de la orice bancomat, national fara comisioane sau international la cursul BNR+3%. Si acum steluta din reclama: e Maestro, cu toate dezavantajele pe care le implica. Merita investigat, totusi... Eu il am de vreo 5 ani si nu am avut incidente.

Andrei C. said...

@Ioana - da, corect, dar au si Mastercard embossat care merge brici ;)

Neamtu said...

Visa Electron merge la orice magazin din cate am intalnit eu ...poate diferite soiuri de Visa ...Gold sau care mai sunt...dar cea simpla merge sigur

Andrei C said...

In State am patit sa nu mearga si oricum se uitau ciudat la el "what is witchcfraft? a card that is not embosssed. go away". si mai e si conceptul de card de folosit numai la urgente ca sa nu poata fi clonat.

Anonymous said...

in suedia si norvegia visa electron este destul de des refuzat...

Related Posts with Thumbnails