30 August 2012

Măgura

Mâine e ultima zi de vară. Unde a trecut? - nu ştiu. De fapt primele frunze îngălbenite alergau în faţa mea pe Maniu într-o noapte de iulie când mă întorceam de la mare aşa că trecerea calendaristică e doar o formalitate.

Unul dintre episoadele de vară cu care am rămas dator este cel cu Măgura. Aşadar...Măgura!

29 August 2012

La skeet

O fi o obsesie tipică băieţilor, o fi programarea socială prin intermediul televizorului dar eu mi-am dorit de când eram mic să trag cu o armă de foc. Şi cum nu am ambiţii de Rambo să decimez batalioane de vietnamezi sau de Sadoveanu să curăţ pădurile de vietăţi, atenţia mea s-a îndreptat asupra uneia dintre puţinele ocazii în care joaca cu arma de foc e acceptată. Îmi aduc şi acum aminte de un episod în care a trebuit să explic în faţa clasei la ora de engleză ce e skeet-ul şi de ce e sportul meu preferat.

Ei bine, sâmbătă asta am primit un foarte frumos cadou - deşi nu-mi place să folosesc limba de lemn este vorba până la urmă de un vis împlinit. Să ucidem aşadar nişte porumbei de lut!

23 August 2012

Tyulenovo->Dalboka->Kaliakra

Poveştile trebuie să înceapă de undeva. Atunci de ce să nu înceapă de unde e plăcut? O să ajung şi la poveşti Bratislăvene cândva dar până atunci...nişte mare, că tot e ultimul week-end de vară.

Biserică abandonată

Undeva în sudul ţării pe o întinsură de pământ unde Dunărea mai ajungea din când în când sunt ruinele unei biserici abandonate. Am aflat de ea acum ceva timp şi iată că duminică s-a ivit şi ocazia să opresc la ea. Ce am văzut, mai jos.

13 August 2012

Mâzgâleli şi alte forme de artă

Să ne înţelegem, am o problemă cu cei cu mentalitatea "Ah la o parte să fac artă pe acest perete. Nu contează că poate un om a muncit şi a dat nişte bani să îl vopsească, eu fac artă, bre!" Acestea fiind spuse, recunosc că graffitiurile îmi atrag atenţia. Fascinează e un cuvânt prea puternic. Oricum, am o surpriza pentru la un moment dat legat de asta dar înca nu o dezvălui.

09 August 2012

Transfăgărăşan 2012

Da, iar am fost pe Transfăgărăşan. Ce să fac, nu mă pot abţine. Poze, un pic de urcare cu bicicleta şi ceva mai multă coborâre. "Choose your battles", cum se zice.

04 August 2012

Thomas Antiques

În spiritul glumiţei "Everybody speaks english and if they don't, they ought to" vă zic ca toată lumea e plecata pe câte undeva şi daca nu e ar trebui să fie. Măcar în oraş. 

Un locşor liniştit pentru a bea un suculeţ e Thomas Antiques de pe Covaci. Nu că aş face reclamă sau ceva, s-a întâmplat să am aparatul la mine când am fost pe acolo. Mesele de pe balconul îngust cred că înlocuiesc cu succes o terasă la nivelul solului.

01 August 2012

Sozopol

Cică Saint Tropez-ul Mării Negre! Păi cum să nu mergem. Deşi am stat în Nessebar, alt loc de renume de pe coastă, am dat o fugă sâmbătă şi până la Sozopol. Ce am văzut, vedeţi mai jos.
Related Posts with Thumbnails