25 March 2012

Epilog 2012 - Dreilanderbrucke

Passarelle des Trois Pays îi mai zice. Ultimul capitol pe 2011 - o chestie mai mult de feeling decât cronologie - pentru că e vorba de primele zile ale lui septembrie. După aceea am mai bătut străzile Parisului, Madridului, Valenciei, Gibraltarului, Granadei - lucruri despre care am povestit deja. Totuşi, acest episod mi se pare cel mai potrivit pentru încheire.
Lăsasem povestea pe un pod decrepit peste un canal care dă în Rin. În stânga se vede markerul pentru punctul de întâlnire a trei ţări, Triplex Confinium - Elveţia, Franţa şi Germania. Din păcate pentru mine, punctul de cotitură de unde puteam să ajung la el fusese de mult depăşit iar de întors înapoi nu putea fi vorba. Aşa că am rămas cu priveliştea de la depărtare.

21 March 2012

Cota 2000

Acum vreo săptămână şi ceva am fost momit cu un blue bird.

Definition: A blue bird day is a beautiful sunny day after an overnight snowfall. It's a perfect skiing day with a clear blue sky, bright sun, and fresh snow.

N-a fost să fie. Dar de urcat la Cota 2000, tot am urcat.

18 March 2012

Detalii bucureştene 1

Duminica trecută am fost la o plimbare prelungită prin centrul capitalei noastre cu scopul declarat de a testa... hmmm...încă nu i-am dat o poreclă. Teleobiectivul nou să-i zicem. Mai jos, ce a ieşit, cu câteva explicaţii.

17 March 2012

Sâmbătă seara

De fapt acest post ar trebui să se numească "IS rulează" şi asta pentru că în sfârşit văd şi eu ce înseamnă stabilizare de imagine pe un teleobiectiv (dap, succesorul lui Tammy s-a încarnat).
Aşa că l-am luat şi pe el într-o sâmbătă seară când am ieşit în oraş. Deşi obiectivul nu e cu nimic mai luminos decât Tammy, IS-ul face posibile unele poze noaptea la 300mm.

14 March 2012

Basel

Ultimul pe lista mea elveţiană a fost Basel - de fapt penultimul pentru că aveam planuri mari şi cu Geneva dar nu a fost să fie. Am fost în Geneva pe o ploaie aproape torenţială care a durat ore în şir şi nu m-am putut mişca din gară. Dar să lăsăm oftica, aici e vorba despre Basel. Un oraş - trei ţări!

13 March 2012

Pasărea

Greu m-am mai urnit de pe loc anul acesta. Astenia de primăvară a lovit crunt şi abia week-end-ul ce a trecut am ieşit la pozat cu adevărat. Ce vedeţi mai jos sunt imagini luate cu o săptămână înainte într-o ieşire la mânăstirea Pasărea.

08 March 2012

Berna

Se zice că fondatorul Bernei, Berthold V, a denumit oraşul conform unei hotărâri luate dinainte. Numele va fi dat de primul animal care îi va ieşi în cale la vânătoare. Vă daţi seama cum s-ar fi numit Moldova dacă şi Bogdan (errr, vreau să zic Dragoş) se gândea la fel? Phew! Noroc că s-a gândit bine înainte şi i-a dat numele unui câine. (!)
Aşadar, Berna! Am intrat triumfător în oraş pe o şosea mărginită de platani şi m-am dus drept la ţintă la parcarea cea mai centrală. După experienţa Zurich nimic nu mă mai putea şoca.

07 March 2012

Zurich - esenţă de Elveţia

Zurich rules! Atât! Restul e poveste. Poveste cu mai multe imagini.

04 March 2012

I heart Zurich

Dar nu oricum ci aşa... iraţional şi posibil nefondat. Ca atunci când faci cunoştiinţă cu o fată care arată ca în vis şi ea îţi zâmbeşte. Poate e căsătorită, poate tu nu eşti "her type", poate nu ştie să citească - toate astea nu contează la momentul respectiv, tu te gândeşti cum vor arăta copiii voştri. Aşa şi eu cu Zurich, m-am gândit din primul moment cum ar fi să trăiesc acolo.
Curios e că eu n-am de obicei impulsuri din astea când vine vorba de oraşe. Pe Valencia abia după ce am cunoscut-o mai bine am considerat-o demnă de această listă (Top oraşe în care ar fi bine de trăit, selon moi) iar Viena a intrat aşa...cu greu. Viena e mult prea accesibilă pentru mârlanie.

02 March 2012

Ultimul Paris

Cu această ocazie termin şi materialul despre Paris pe o notă care îi face cinste. Sau cel puţin asta e imaginea mea despre Paris, cultivată de reclame şi filme - clişeul unui anotimp incert, poate toamnă, poate iarnă dar niciodată vară. Când spun Paris nu mă gândesc la soare şi timp frumos (deşi vara asta am petrecut-o practic acolo)ci mă gândesc la o ploaie domoală, îndeajuns încât să te plimbi prin ea sau, nici măcar atât, un cer închis, apăsător, aproape londonez. Londra nu e departe şi se pare că are de ajuns nori ca să trimită şi prin alte părţi.
Related Posts with Thumbnails