27 September 2021

În loc de retrospectivă 2017-2021

 Acum vreo săpătămână vorbeam cu vecina și a zis ceva de genul ”Ah, azi e anunțată vreme bună deci mi-am luat liber”. Ce concept! Nu e o idee chiar rea mi-am zis, așa că vineri am pus alarma la 5:50 cu gândul să profit de ceea ce va fi probabil ultimul week-end de vară din an. Soare, 25 de grade și nici un nor anunțat pe o rază de sute de kilometri. Soția neavând ore suplimentare ca mine și nedându-se în vânt după 10 ore plus în mașină pe drumuri de munte, am zis că e momentul oportun să văd ce e cu niște destinații de pe lista mea cu hochalpenstrasse-uri.


Când sună alarma la ore din astea am mereu un moment de ezitare. În plus la vremea asta soarele răsare la 7 deci mai e și beznă. Pregătirile mele din ajun s-au dovedit ineficace și tot a trebuit să cotrobăi prin dulap după diverse în timp ce de sub plapumă se auzea un low growl. Asta este, scuzeee, sunt atent, îți zic pe unde sunt, servici ușor, paaaaa.  Pe la 6 și 10 ieșeam cu mașina din garaj, nu chiar cum sărea KITT când îi dădea Hasselhoff din buton, dar pe acolo.


Am ales drumul lăturalnic care dă la autostradă în speranța că e liber la ora aia. Greșit, am dat de un Clio de Portugalia (ce cauți pe aici?) care era mai adormit ca mine. Ragazzi, si comincia male. Dacă mă las afectat de asta la 10 minute după plecare o să fie o zi lungă so... Serenity now. Am trecut de el cu prima ocazie și am ajuns la autostradă unde liber fiind am făcut timp bun până la ieșire. Am continuat din nou pe un drum lăturalnic de data asta liber - primele raze de soare au coincis cu trecerea primei granițe, cea cu Austria. Am oprit pentru o pauză scurtă la Plansee unde lacul fierbea - deh, 1.5 grade. 


Mai departe Reutte și un drum nou pentru mine -  B198 cu direcția Warth. Drumul urmează valea râului Lech și e foarte plăcut, numai sate tipice austriece cu biserici cu clopotnița ascuțită, ocazionalul telescaun și nelipsitele camere de viteză. Ah da și semne cu interzis pentru motociclete care au mai mult de 95dB zgomot la ralanti. Le civilization, dar nu știu cât se respectă. Dacă am reținut bine Elbigenalp și Holzgau au fost în mod particular de simpatice dar toată valea merită atenție.

Un pic înainte de ora 9 am intrat în Warth de unde începe prima destinație a zilei. Lista mea zice ”Drum Warth-Zürs cu urcat la Zürsersee cu telescaun sau ce e acolo” și nah, facem ce zice lista. Aici peisajul e deja de munte, telescaunele se cam transformă în telecabine spre zona alpină și așezările par orientate spre turism. Lech e cea mai mare dar ținta mea era Zürs, mai precis telescaunul Seekopf Bergbahn unde m-am înființat la poartă ca și prim client al zilei la 9 fix. Urcarea e idilică, pasările ciripesc, ”zbori” deasupra pășunilor și soarele de dimineață luminează tot peisajul în fața ta. 


Ajuns sus, observ că situația e mai puțin idilică - lacul e scena unui mare șantier - telescaunul Madloch este în proces de a fi înlocuit cu ceva mai modern și sunt vreo 20 de vehicule, 4 excavatoare și, cel mai rău, un elicopter care mută beton de la betonieră la diverse locuri unde e nevoie. Taca-taca non stop dar eu sunt decis să îmi fac turul de lac. Pick-hammer-le și motoarele în general nici nu mai contează.



Nici nu durează mult până la urmă dar nici nu e cu relaxare din aia care vine cu o plimbare în natură. Asta este, asta avem, cu asta lucrăm. Îmi fac turul și opresc la restaurant unde comand un Almdudler și un ștrudel știind că probabil mă înșir la drum și iar nu mai opresc până seara.

La coborâre nu mai sunt așa singur în telescaun, urcă alți oameni. Elicopterul a rămas fără combustibil sau ceva că a plecat, desigur că atunci când am plecat și eu. E așa liniște în telescaun că nu poți să nu dai binețe celorlalți care urcă.


Boon, următoarea destinație e Silvretta Hochalpenstrasse și e vreo două văi mai încolo. Durează un pic manevra prin Bludenz și apoi prin interminabila vale Montafon. În sfârșit ajung la bariera unde se plătește taxa și începe urcarea adevărată. Sincer nu e cea mai cea dar sunt 28 de ace de păr. Nu prea e loc de belvedere asupra acestor ace de păr dar pe parcurs e un baraj, cel de la Vermuntsee, care să mai ia din monotonie. 


În punctul cel mai înalt e puhoiul, deși e vineri - un fel de Bâlea Lac dar cu stație de autobuze, parcări suficiente și pentru autocare și băi. Lacul e iar artificial dar merge de o plimbare cu vedere la Piz Buin. 


Cum o fi urcat Renault-ul ăsta cu 21 de cai? Cert e că a urcat. 


Coborârea e o și mai lungă vale dar are e mult mai lină, având doar două ace de păr. De asta nici nu mă grăbesc și fac o deviație până la Stausee Kops.


Pun destinație unde aș fi vrut să mănânc și văd că se închide în 30 de minute și eu mai fac 53 de minute până acolo. Așa cum suspectam o să mănânc diseară. Oarecum dezamăgit de Silvretta, o iau cătinel la vale cu gândul că mai am timp de ceva, e abia ora 13.00. Trec prin stațiunile de schi de lux cu care te îneci când vrei să le pronunți (Ischgl) și cotesc spre sud prin tunelul Landeck. Jumătate de oră mai târziu trec în altă țară, Italia, și opresc la Curon Venosta să văd clopotnița scufundată și vara (acum doi ani am mers până la ea pe gheață).


Anul acesta au golit lacul pentru întreținere dar au făcut un baraj mic pentru a menține nivelul cât de cât în jurul clopotniței. Nu știu dacă le-a fost frică să nu se prabușească sau ceva dar acum poți să dai un tur pe acest dig artificial. Durează 20 de minute maxim așa că continui spre sud. După ceva bâlbâieli care mă conduc direct prin cetatea Glorenza, ajung în sfârșit la granița cu țara a patra, Elveția. Graniță mică, eu cu mașină mare cu număr care nu ridică suspiciuni, sunt lăsat să trec cu un ”viel Spaß” fără întrebări adiționale. Viel Spaß indeed - după câțiva kilometri fac stânga spre o veche cunoștiință, urcarea spre Umbrailpass, cel mai înalt pas din Elveția. Nu e el cel mai frumoas dar e printre cele mai grele urcări, mai ales cu o mașină mare. 


Se vede din imagine că nu prea e loc, nici măcar pentru o mașină și o motocicletă cu side-case-uri, d'apoi pentru două mașini. Ce faci? Well, te rogi să nu te întâlnești cu alta decât în puncte mai late. Din punctul ăsta de vedere urcarea asta bate la fund Silvretta, mai ales primele 17 ace de păr din pădure. Restul de 16 din golul alpin se negociază ceva mai ușor și imediat opresc la granița cu Italia pentru poză cu indicatorul de pas și cu priveliștea cu urcarea spre Stelvio, cel mai înalt pas din Italia - e un pachet comod, acest Stelvio+Umbrail. Iar Stelvio e cunoștiință veche, e deja a 4-a oară când ajung aici și nu prea are cum să devină plictisitor.


Priveliștea de la restaurantul Tibet cu multitudinea de ace de păr care coboară în vale e ceva special la fel cum e și impunătorul Ortles de pe partea opusă.


Dar e deja ora 16:30 și mai trebuie să ajung și acasă. Anunț că probabil întârzii și mă apuc de coborâre - acelea alea de păr sunt pe cât de spectaculoase, pe atât de anevoioase de parcurs mai ales cu trafic din sens opus sau cu o mașină joasă. Nu e mare plăcere de condus pe acolo, drept dovadă cel cu Mercedesul decapotabil din față era constant presat de Pajero-ul din fața mea.

Pe la 17.00 am tras în Prato allo Stelvio la o pizzerie take-away care era deschisă. După ce m-am fript cu prima felie în parcare am decis să caut un alt loc - dar în loc să mă opresc la ultimele raze de soare în Glorenza...


...am ajuns să înfulec la umbră în parcare de pe granița cu Austria. De acolo e doar drum de întoarcere - foarte puțină autostradă în Austria pentru că imediat se iese spre Fernpass. La Lermoos pe ultima lumină dau binețe Zugspitze-ului - versantul vestic e o priveliște de care iarăși nu mă pot plictisi. De acolo e doar mers pe întuneric - fiind vineri seara traficul e decent, autostrada liberă, ajung acasă la 21.00, 13 ore după ce am plecat un pic obosit dar altfel relaxat. 

Un alt road-trip reușit marca ”je”. 

2 comments:

EU said...

Welcome back! si... e din 2017, din 2021 sau din ... alte timpuri aceasta istorisire?

Angel17 said...

That place is so lovely. Want to visit that place someday. pool screening Port Charlotte, FL

Related Posts with Thumbnails