Italian Job: Cortina și Passo Giau, 2236m

Astăzi avem câteva imagini cu scurta oprire în Cortina D'Ampezzo și urcarea în Passo Giau - plimbare având ca punct terminus un alt pas, Passo Pordoi unde tocmisem un pat pentru noaptea respectivă. Știu, știu, lucrez și la harțile pe zile - nu foarte intens din moment ce nu le-am terminat.

Așadar, am coborât de la Rifugio Auronzo și am așteptat vreo 20 de minute la coada de la ieșire - pentru că există o barieră și la ieșire și toată lumea trebuie să valideze tichetul. Fain, ambuteiaj pe munte. Mai departe, spre Cortina!

Mai întâi un pas ceva mai mic, Tre Croci, care nu oferă cine știe ce priveliști, comparativ cu ce mai e prin zonă...

Dar vine imediat și Cortina!

Cum care Cortina? Cortina D'Ampezzo, una dintre cele mai faimoase locuri de spart bani din Alpi, iarna.

Atât de faimoasă că Ford și-a numit un model de mașină după ea. E Sinaia la pătrat. Au și filme pe tema asta. Și de ce să zic, e frumos. Vara e ceva mai liniștit, dar nu cu mult.

Eu am ajuns un pic după ce soarele se ascunsese după munți așa că în vale era umbră. Totuși crestele munților din apropiere erau luminate.

Casele sunt faine dar nu vreau să-mi imaginez cât costă una. Drept dovadă, unii construiesc numai atât cât își permit...

...cum era aia? Fericirea stă în lucruri mici: o mașină mică, o casă mică...

Adevărul e că omul are casă la Cortina, poate să agațe cu replica asta la câmpie. Până se ajunge la fața locului nu mai e loc de razgândire.

Cred și eu că e aglomerat iarna la cum arată zona. Sunt curios de prețuri - deși cred că e ca în Austria - sold out dacă nu rezervi din August.

Anul acesta cică au fost căderi de zăpadă record - eu eram la Treviso. Mai-mai îmi venea să dau o fugă pe acolo mai ales că erau poze cu tunelul de zăpadă format pe Passo Giau. Dar nu a fost ocazie...

În fine, să trecem la titlul articolului, adică Passo Giau, 2236 de metri altitudine și foarte popular judecând după multitudinea de autocolante care sufocau indicatorul. Cred că e de fapt doar din cauza apropierii de o zonă foarte populară - deși e ciudat, alte indicatoare nu le-am văzut așa de aglomerate.

Am parcat Ypsiluxa și am ieșit să-mi întind un pic picioarele. Peste tot semne cu No Pic-Nic - se pare că la ei e o era post grătărăgeală în care această abominație a fost interzisă - interzisă prin preajma proprietăților particulare cum ar fi cabanele.

Spre vest o coborâre îmbietoare - o să vedeți și pentru ce mai jos.

Formațiunea stâncoasă din pas - nu am idee de înălțime sau nume.

Începem coborârea - but first, a picture.

Să continuăm - și cum coboram eu așa agale văd în retrovizoare...WTF? Niște oameni pe skateboard? Mergând mai repede ca mașina? Îmi aduc aminte că am auzit de acest sport - se practică și pe la noi, la Râșnov de exemplu - se cheamă longboarding și constă din ceea ce vedeți. Se coboară cu un skateboard mai lung în viteză pe drumuri publice.

Există și o tehnică de frânare, exemplificată de marele sherif de mai jos care implică ceva îndemânare - marele sherif nu a fost chiar atât de mare pentru că la sfârșitul manevrei în curbă a căzut (fără urmări grave) și longboardul s-a dus în râpă. To each his own I guess. Și ortopezii trebuie să trăiască...

Pentru un belvedere foarte fain, se poate merge aici. E cu vedere la niște sate din zonă plus masivul Marmolada, cem mai înalt vârf din Dolomiți. Pentru mine vederea nu a fost așa faină din cauza luminii.

Satele sunt Austria-like, probabil din cauza bisericilor.

Ei și de acolo în puțini kilometri și cu ultimele puteri am urcat în pasul Pordoi unde era cazarea. Hotel fain cu restaurant unde am și cinat, prima mâncare bună după două zile de biscuiți și apă. Și ca să fie și lumea mică, unul dintre ospătari era român și am putut schimba și câteva cuvinte. Mi-a recomandat să urc a doua zi cu telecabina dar să mă prezint acolo la prima oră.

Așa facem! Am mai ieșit la aer un pic pe ultimele raze de lumină - liniște mormântală în afara bâzâitului unui elicopter pe care cu greu l-am dibuit. Și asta pentru că fiind atâta liniște și munții propagând zgomotul într-un fel aparte, elicopterul era la o distanță foarte mare - poza de mai sus e la zoom maxim, 480mm.

Și dacă tot era vreme așa bună și oarecum căldurică (pentru 2000+ metri altitudine noaptea) am hotărât că nu am putat degeaba cu mine DSLR-ul, trepiedul mic și telecomanda așa că ceva mai târziu am ieșit la pozat. Ce a ieșit, în episodul următor...