19 August 2008

Secăria

Şi a fost concediu...scurt, cam agitat dar petrecut departe de Bucureşti. De exemplu, în primul week-end am făcut supradoză de gratare într-un sătuc numit Secăria şi asta prin amabilitatea gazdei, Andreea, căreia ţin să-i mulţumesc.

Secăria asta e aşezată într-o vale intermediară între Valea Prahovei şi Valea Doftanei. În Comarnic se face dreapta pe un drum nesemnalizat, foarte îngust şi foarte abrupt (şi prost, la început). Din vârful dealului asfaltul e nou şi continuă aşa până în Valea Doftanei şi spre Câmpina.
Dar până să ajungi în Valea Doftanei ajungi în Secăria. Nu prea îmi dau seama din ce trăiesc oamenii acolo, fiind un sat deloc comercial (eu am aflat că există cu două zile înainte de a ajunge acolo). Asta se traduce prin linişte (ok, ok, cineva îşi făcea de lucru cu o drujbă sâmbătă după-amiază dar sunt sigur că era un caz izolat). Civilizaţia fiind imediat peste deal, aprovizionarea nu e o problemă. Şi eşti, oarecum, la munte. E răcoare, chiar friguţ pe alocuri, oamenii îţi dau bineţe pe uliţă, uliţă care mai trece câte un pârleaz şi o ia prin livadă/fâneaţă, sunt tot felul de lighioane cum ar fi găini, porci, vaci şi cai, toate gălăgioase – cum numai un orăşean poate remarca. Cu toate astea, e relaxant...

Aşadar, ce e de făcut în Secăria? (întrebarea nu are prea mult sens pentru că acolo nu te duci să faci ceva, te duci să zaci). Dacă totuşi te saturi de zăcut în şezlong şi vrei să plimbi un pic grătarul proaspăt îngurgitat există variante. Îna este să faci o plimbare prin pădure...
...ferindu-te de capcane...
...şi luând seama la indicaţiile preţioase (!?):
Un pic mai încolo:
"Aaaa, acum înţeleg."

Dacă totuşi e necesară o plimbare mai extinsă, o mini excursie motorizată, atunci se poate continua drumul spre Valea Doftanei. Din trecătoare se poate vedea toată Secăria, Valea Doftanei şi o parte din munţii Baiului.
Pe coborâre spre Valea Doftanei...
...ceva mai jos, aproape de sat...

Ajunşi în Valea Doftanei, există două posibilităţi. Stânga nu e viabilă din cauza lipsei asfaltului – principial drumul forestier există şi iese în DN1A undeva în coada lacului de acumulare de pe Tărlung, la ieşirea din Săcele – altă dată :). Dreapta e o opţiune mult mai netedă (şi mai comercială). În câţiva kilometri se ajunge la lacul de acumulare şi barajul Paltinu.
Barajul acesta a fost, cum se zice, „plagued” cu probleme pe tot parcursul execuţiei. Roca pe care e construit este fisurată şi relativ instabilă. La prima umplere a lacului s-au constatat infiltraţii inacceptabile a căror rezolvare a fost, parţial, aceperirea versanţilor cu blocuri de beton în trepte (amenajări vizibile în imaginea de mai sus). După ceva chin, totul a intrat în limite „acceptabile” şi barajul este în exploatare de aproape 40 de ani.
Barajul are şi un deversor pâlnie (deşi nu pare, structura din imagine este o pâlnie uriaşă în poziţie verticală.)
Lăsând hidrotehnica la o parte, zona asta este foarte aglomerată în week-end. Malurile râului în aval de baraj sunt pline de picnicari (şi când spun pline, chiar asta înseamnă) şi situaţia este similară la pajiştea de pe marginea lacului. Numai în vârful muntelui pe fâneaţă mai găseşti linişte.


Deci până la urmă nu se moare de plictiseală în decursul unui week-end în Secăria. Ca notă de subsol, un sfat prietenesc: dacă parcurgeţi DN1A faceţi în aşa fel încât să nu traversaţi bucata de la Mâneciu la Ploieşti seara între orele 8 şi 9 seara pentru că atunci iese din sălaş bestia numită P3466 care în mod normal ar fi inofensivă însă în acest caz traseul ei intersectează şoseaua de miliarde de ori. Noi am stat de trei ori la tot atâtea bariere, ultima oară cam un sfert de oră undeva într-un sat numit Măgurele.
E special să stai la apus de soare să urmăreşti cum se târâie pe lângă tine vagoanele porumbar pline de rânjete şi să mai ai 200 de kilometri până acasă, fiind deja pe drum de 4 ore.

No comments:

Related Posts with Thumbnails