04 September 2008

Priopcea, 28 weeks later

Nu e vorba de nici un film cu zombies şi sunt ceva mai mult de 28 de săptămâni. Într-una din ultimele zile ale anului trecut am urcat vârful dobrogean pe o ceaţă deasă şi am promis că ne vom întoarce pe o vreme mai bună. Zis şi făcut, am ales extrema cealaltă, şi anume o zi toridă de august.

La ora opt ne-am înfiinţat la trecere bac şi ne-am îmbarcat. Temperatură numai bună, zi promiţătoare.
Blocurile noi de pe faleză.

"Claudia C." descarca nişte minereu

FFWD până la Priopcea, în pas (trecătoare adică). Am lăsat maşina mai la dreapta de parcare, pe iarbă, în caz că vine vreun cazac (curba respectivă e un loc propice pentru excursii involuntare în afara carosabilului) şi am purces la drum. Spre deosebire de mica excursie de iarnă, acum Priopcea se vede în toată splendoarea lui (ei?) şi parcă nu e chiar aşa floare la ureche. O fi având el 410m (din care ~150 i-am urcat cu maşina) însă terenul e destul de dificil şi cărare nu există.
Drumul pe care am venit.

În mod foarte interesant, ascensiunea asta pe timp de vară s-a dovedit mult mai neplăcută decât cea de iarnă când gâfâiam prin ceaţă şi chiciură. Unul dintre motive este că între iarnă şi vară este şi primăvara iar primăvara cresc plantele: Mii de feluri de plante toate cu ciulini, scaieţi, ţepi, spini şi alte părţi vătămătoare pentru un mamifer atât de lipsit de apărare cum e omul.

Până am ajuns sus am pus de un ierbar complet, cu ajutorul ciorapilor, şireturilor, pantalonilor etc. De parcă nu ar fi de ajuns, nici fauna nu era foarte primitoare şi trebuia avut cât de cât grijă pe unde treci.

Până la urmă totuşi am ajuns sus pe vârf, pe o căldură neplăcută deşi era abia trecut de 10. Ce se poate vedea de sus:
Lacul Blasova în formă de potcoavă şi o parte din satul Turcoaia.

Dunărea (braţul Măcin).

DN22

Alte drumuri (cel negru nu e drum, o să apară în povestire mai târziu).

Mai micul Iacobdeal măcinat din greu de cariere.

Peisaj caracteristic pentru Măcin cu satul Greci în fundal.

Acum, mai mult cu titlul de curiozitate, un colaj de două imagini cu cota 410, una din iarnă şi una din vară (unghi diferit, nu am studiat înainte imaginea de iarna ca să pot să reproduc unghiul; a se observa că stâlpul s-a făcut mai scund din iarnă şi a pierdut nişte sârme).

Tot cu titlul de curiozitate, încă două imagini cu explicaţii mai mult geografice: Priopcea e un vârf destul de înalt pentru zona în care se află şi e considerat punct panoramic. Din păcate, vara este departe de a fi un moment cu vizibilitate bună din cauza vaporilor de apă din atmosferă (în principiu cel mai bine ar fi într-o zi geroasă de iarnă). În principiu de pe Priopcea se poate vedea Măcinul, Brăila şi Galaţiul fără probleme.
Exhibit 1 – februarie 2008, parcul de lângă Turnul de Televiziune din Galaţi. Gâlma din dreptul eolienei este Priopcea (eoliana e mult mai aproape, la intrarea în Măcin, jumătatea distanţei în linie dreaptă).

Exhibit 2 – august 2008, vârful Priopcea. Cadru luat pe aceeaşi direcţie ca şi precedentul numai că în sens opus. Punctul de reper e din nou eoliana de la Măcin. De data asta vizibilitatea e spre execrabil, deasupra eolianei se poate ghici silueta Turnului de Televiziune şi a Galaţiului în general ca o dungă mai deschisă la culoare.

La coborâre de pe vârf am zis noi că ar fi interesant să alegem altă rută şi anume o coborâre mai lină prin pădurice. Proastă idee. Imaginea următoare e una din ultimele de care am mai avut chef pentru că imediat după a început lupta cu mărăcinii şi arbuştii cu ţepi care alcătuiau „păduricea”.

Incredibil dar chiar se poate să nu ai pe unde trece şi să trebuiască să umbli aiurea pe curba de nivel până dai de un loc acceptabil în care să nu rişti jupuire. După mult mult chin am ajuns pe teren relativ plat în care am avut de ales dacă să ocolim pe drumul negru ilustrat mai sus sau să traversăm o mare de scaieţi infernali. Am ales drumul negru, care, cum ziceam, nu e un drum. E o fâşie arată pentru protejarea pădurii de un eventual incendiu. Arătura e foarte afânat şi până am ajuns la şosea am adaugat şi mostre generoase de sol la ierbarul sus-menţionat. Concluzia privitoare la excursia pe Priopcea vara ar putea fi ilustrată cu scena finală din Snatch: „-Anything to declare? –Yes! Don’t go there!”.

Road-tripul totuşi nu se terminase. Ne-am urcat în maşină şi am pus cap-compas la Enisala unde am şi ajuns pe la vreo 2 cu un chef nespus. Soarele bătea şi mai tare, noi eram deja plini de scaieţi şi pământ dar tot am ieşit un pic din maşină şi am urcat până la cetate.

Avertisment (menit probabil să nu laşi portofelul în maşină)

Am stat puţin în cetate şi am ieşit pe unde am intrat, pe poarta principală. N-am avut cui să dăm „plata” pentru vizită.

Vacile astea parcă erau împietrite. Erau în aceeaşi poziţie când am ajuns acolo şi au rămas aşa până am plecat. Probabil de la căldură. Apropo, printre ele este şi un Gică Contra.

De la Enisala ne-am întors la Galaţi cu escală la Tulcea, la terasa de pe malul „lacului” Ciuperca. Ghilimele pentru că încă nu au terminat amenajările şi apa lipseşte în continuare.

Şi cu asta mi-am încheiat bruma de concediu pe care am luat-o. Restul „concediului” l-am fabricat din week-end-urile succesive, transformate în week-end-uri corporatiste, motiv pentru care am rămas în urmă cu relatările (grămăjoara de RAW-uri s-a mai diminuat azi însă nu până la dispariţie). Urmează episodul Transfăgărăşan 2008 şi o excursie într-o locaţie supersecretă. Stay tuned.

5 comments:

Krissa said...

faine :)

miChou said...

foarte foarte tare. fiecare post de-al tău e o plăcere de citit și de privit :)

Andrei C. said...

Pai ce sa zic...merci...:)

Dan Oprea said...

Frumos excurs (turistic şi fotografic)! :)

Anonymous said...

Ultima e tare de tot...la fel ca si in grupurile de oameni,unul (cel putin) trebuie sa fie contra curentului,nu e prea mare diferenta intre specii ;)

Related Posts with Thumbnails