22 March 2010

Vâlcea via Vâlcele part I

Aşadar venii primăvara. Nemaipomenit! Ziua e acceptabil de lungă, temperaturile sunt şi ele acceptabile, deci se poate ieşi la aer fără cojoace. Încă din timpul săptămânii se ştia că va fi un week-end foarte plăcut din punct de vedere al vremii aşa că merita mers undeva.

Sâmbătă am ars nişte benzină şi am mers în grup până la Giurgiu să bem un Cico pe faleză. Din păcate faleza (toţi cei 200 de metri ai ei) era ocupată de motociclişti veniţi din Bucureşti ca să „crape sămânţă” pe malul Dunării – literalmente. Aşa că am schimbat planul şi am servit Cico-ul la bodega de la turnul simbol unde era aceeaşi faună dar care totuşi, în mod suprinzător, îşi reprima instinctele de a consuma bomboane agricole. Mă rog, de ajuns despre ziua de sâmbătă.

Duminică a venit rândul motorinei să fie arsă, după un plan bine pus la punct. Direcţia generală Piteşţi.

M-am bucurat de avantajele statului în dreapta şi am putut să fiu atent la detalii. De exemplu, de la Piteşti pleacă camioanele cu Dustere pentru a le livra în ţară şi am putut vedea de aproape câteva exemplare.

La momentul când le vedeam nu aveam de unde să ştiu că la sfârşitul zilei îmi voi dori o Dacia Duster. Asta aşa sub impresia momentului. Oricum cred că nu ar strica să mă duc în showroom pentru un drivetest. Dar divaghez.

Revenind la excursie, tema aleasă a fost Calea Ferată Vâlcele-Râmnicu Vâlcea. De ce e aşa specială? Din mai multe motive: de exemplu, pe ea se află cel mai mare viaduct feroviar din ţară (am impresia că atât în lungime cât şi în înălţime) – Viaductul Topolog; linia parcurge şi două tuneluri de 2 kilometri fiecare şi încă vreo 15 viaducte. Şi toate astea împreună cu gările, haltele, cantoanele, podurile şi acareturile aferente sunt abandonate.

Pe scurt, această linie de tren ar scurta bine de tot călătoria cu trenul dinspre Sibiu către Bucureşti (cam 100 de kilometri). În prezent trenurile ocolesc fie pe la Caracal-Piatra Olt fie pe la Mediaş (linia directă Braşov-Sibiu e întreruptă la Cârţa din cauza unui pod avariat). Ideea cică ar fi fost veche dar Ceauşescu s-a apucat de implementare prin anii 80. O implementare în grabă cu soluţii de mântuială. În locul unor viaducte joase care erau necesare într-o zonă s-a construit un rambleu de pământ care, surpriză, s-a dus la vale. Linia ar fi trebuit să fie dublă însă nu au fost bani şi s-a construit un singur fir însă anumite lucrări au fost executate cu extinderea în minte. Toate viaductele au instalate o singură cale de rulare însă au loc pe picioare pentru încă o cale de rulare de instalat ulterior.

Prin 1992 parcă au circulat trenuri – dar numai atunci. Fiind totuşi de o anumită importanţă, s-a decis refacerea liniei după alunecările de teren care au afectat-o. O firmă italiană ar fi câştigat contractul. Prin 2004 toată linia a fost demontată (şinele şi traversele sunt stivuite în mici munţi de-a lungul traseului) şi aşa a rămas. Nu mai intru în detalii despre cât ar costa, cine îşi bate joc şi aşa mai departe. Cert este că nişte bani (mulţi) stau degeaba printre dealurile Vâlcei sub forma unor lucrări inginereşti abandonate. Pentru mai multe informaţii, există următoarele resurse cu imagini detaliate ale fiecărui obiectiv şi cu descrieri amănunţite:

Railwayfan.ro - Descriere amănunţită plus hărţi – pe prima dintre ele este evident cum cei 39 de kilometri ai liniei ar scurta atât de mult drumul Sibiu-București și cât de mult ocolesc trenurile în momentul de față.

Trenuri.uv.ro - Multe imagini plus explicaţii.

Forumtrenuri.com - Imagini dintr-o plimbare parțială, la pas, pe linie dinspre Vâlcea.

În plus, coincidența face ca Pro TV să fi difuzat chiar duminică seara un reportaj în parte despre această linie de tren. Emisiunea e România, te iubesc - o emisiune care nu știu cum a scăpat prin grila de programe a PRO TV-ului care de obicei are alt public țintă, mai grobian. Segmentul are vreo 30 de minute și tratează mai multe aspecte dar e oricum interesant (sunt și imagini de pe poligonul – să-i zicem așa – de încercare de la Făurei unde trenurile aleargă cu 140 de km/h pe un oval de ~15 kilometri dar cică ar putea să meargă și mai tare. )

Buuun, am divagat destul. Să trecem la chestii concrete. La rodul de deasupra pasajului de la ieșirea din Pitești am făcut dreapta spre Curtea de Argeș și spre Transfăgărășan. He he, glumesc, nu am mers și de data asta pe acolo. După vreo 15 kilometri apare pe câmp în partea stângă o clădire izolată – gara Vâlcele. Aici este punctul unde linia noastră se desparte de linia care merge la Curtea de Argeș, linie care este încă folosită - am ajuns pe peron exact când trecea un automotor Siemens.

Gara nu mai are acoperiș, geamuri, uși. De fapt e greu de spus ce mai are în afară de pereți - și nici aceia nu par să mai stea mult în picioare. Greu de crezut că acum 20 de ani era nouă – sau poate e mai veche din moment ce e situată pe linia spre Curtea de Argeș.

Din ce am înteles, mai sunt personale care opresc aici pentru că deservește în continuare stația Vâlcele.

După gara Vâlcele, am urcat înapoi în mașină și am început să urmărim linia de pe drumul de mașină (mai corect spus să urmărim terasamentul pentru că linia propriu-zisă e demontată). Linia trece Argeșul pe un pod ciudat și apoi se intersectează cu soșeaua pe care o traversează pe deasupra și apoi se bagă între dealuri. Pe undeva pe dealurile astea se află și pista de încercare a uzinelor Dacia – poligonul Merișani. Noi n-am mai testat dacă putem ajunge la ea așa că am cotit la stânga spre Tutana, urmărind terasamentul.

Gara din Tutana, înconjurată de munți de traverse înalte cât ea, se vede de pe șosea dar e cam departe așa că am continuat mai departe. Asfaltul relativ nou se termină la ieșire din sat dar noi continuăm pe un drum bătătorit de pământ până când ne intersectăm cu calea ferată la o fostă trecere la nivel.

Se pot observa bucățile de șină care mai există însă se poate observa că în rest nu mai sunt. Așa că ne-am decis să urmăm linia de tren direct pe fostul terasament. De acolo sunt 2.5 kilometri până la intrarea în Tunelul Ploștina și terasamentul pare să fie folosit în mod curent ca și drum auto. Așa că înainte fără frică când pe spărtură de piatră...

...când pe pământ neted, când gropi destul de adânci cu apă...

...când noroaie de la o mini exploatare forestieră. E destul de clar că e nevoie de o gardă la sol substanțială și preferabil tracțiune pe 4 roți pentru noroaie. Oricum, n-ai zice că pe acolo a trecut vreodată un tren. Pe parcurs am întâlnit și una dintre multele cutii metalice marcate cu “Pericol de explozie” dar care de fapt conțin niște balize GPS care sunt folosite de firma italiană pentru a determina cât de mult și cu ce viteză se duce naibii terenul – așa zic cei de pe forumuri.

Într-un final am ajuns și la Tunelul Ploștina. Intrarea în tunel e un pic inundată și sunt multe tufișuri așa că am preferat să mergem deasupra tunelului.

De la tunel nu am mai continuat pentru că drumul avansează prin pădure și noi aveam totuși un program. Trebuia să ajungem în partea cealaltă a dealului unde linia iese din tunel și traversează valea Topologului pe viaduct. Dar ca sa ajungem acolo, trebuia să trecem prin Curtea de Argeș - și dacă tot am ajuns acolo și tema excursiei era “Glasul roților de tren” am oprit pentru vreo 2 cadre și la gara Curtea de Argeș, monument de arhitectură din secolul 19.


Am să închei aici partea I, din rațiuni de spațiu, timp și chef. O să urmeze și partea II în curând.

3 comments:

alex said...

Vîlcele, fara "â", ca sa fim corecti. constat ca plimbarile lungi te lasa fara grai cand vine vorba de scris pe blog :))

Andrei C said...

Eh, nu mai stiu daca e vreo exceptie de la regula in ceea ce priveste numele proprii. In general vad ca e cu â asa ca am sa las si eu asa...si da, ma cam ia valul la povestit.

boss said...

Asta nu e neaprat un lucru rau pentru ca le dai frumos din condei :)

Related Posts with Thumbnails