Ideea a apărut prin septembrie iar implementarea a fost înlesnită de niște bilete de avion foarte convenabile. Planul era să mergem să vedem cum e noaptea polară și poate să zărim aurora (măcar o codiță, un solzișor). Nu a ieșit ca la carte în schimb avem niște amintiri foarte frumoase.
Destinația a fost mai-demult-cunoscut-ul Tromso, 350 de kilometri nord de Cercul Polar și, la vremea respectivă, cufundat în adânca noapte polară.
Am zburat la Oslo (vorba vine pentru că Sandefjord e foarte departe de Oslo) și am mers la Gardermoen ca să ne continuăm călătoria cu ceea ce probabil este cea mai faină companie aeriană cu care am zburat. Norwegian Air Shuttle are avioane foarte noi (737-900 cu Wi-Fi la bord) și prețuri foarte bune - am dat 39 de euro pentru un zbor dus-întors de 3000 de kilometri în total.
E un fel de low cost dar pentru nordici. Din păcate pentru noi, nu am avut parte de un zbor foarte plăcut. Eu speram să vedem deja aurora însă singura auroră văzută a fost cea de pe ecrane. În schimb, am avut parte de turbulențe destul de puternice aproape tot drumul. Se simțea că încercam diferite niveluri dar degeaba. Într-un final doamna pilot ne-a anunțat (ce înseamnă grija pentru client) că regretă foarte tare însă toate avioanele din zonă raportează turbulențe la toate altitudinile de croazieră și că totuși va încerca să mai schimbe flight level-ul însă speranțele pentru un zbor calm sunt mici.
Am aterizat în jur de ora 9 locală pe un aeroport complet alb dar complet funcțional. Below, the most scandinavian picture ever: avion Wideroe, avion Norwegian, avion Scandinavian, zăpadă și o blondă.
Pentru noi soarele apusese de 5-6 ore dar odată ajunși la hotel am spus că e cazul să ieșim să ne bucurăm de ninsoare. Asta pentru că Tromso se afla în plină furtună de zăpadă, prima după mult timp iar căderile de zăpadă - din ce am înțeles întrebând lumea - nu mai fuseseră așa puternice de mulți ani.
Da, deși Tromso e la o latitudine care te duce cu gândul la zăpezi și ghețuri, iernile aici sunt surprinzător de blânde datorită climei temperate de ocean și al său Gulf-Stream. Așa cum Narvik-ul e un port care rămâne ice-free în timpul iernii iar mai sudicul Lulea din Suedia este înghețat bocnă pentru că este la marea Baltică.
Veștile erau așadar bune pentru ideile noastre preconcepute legate de nordul îndepărat dar proaste pentru șansele noastre de a vedea aurora. Chiar dacă să presupunem că mult prea izolatele ochiuri în pătura de nori lăsau să se întrevadă potențiale petece de cer, lumina ambientală reflectată din oraș ar fi stricat orice șansă.
Într-adevăr orașul mi-l amintesc în lumina portocalie a lămpilor cu vapori de sodiu care la vremea asta ard aproape non stop.
Orașul e mic, așa cum am mai povestit - cel puțin partea centrală se vizitează în jumătate de oră. Dar nu e bai, în jumătate de oră se poate îngheța lejer. Temperatura e și ea surprinzătoare - nu erau decât 0 grade, nimic exagerat cu minus în față. Dar totuși 0 grade cu rafale de vânt s-au dovedit a fi prea mult pentru doi oameni care umblaseră prin tot Oslo în timpul zilei - așa că ne-am refugiat în cameră.
Ca o paranteză, opțiunile de cazare în Tromso sunt puține și scumpe - noi am ales Radisson Blu pentru că era la același preț (mare) cu celelalte. Oricum, orice ați alege de obicei e cu mic-dejun inclus și camera e destul de mică. Așa e la nordici din câte îmi dau seama...
Nu știam la ce să ne așteptăm de la noaptea polară atunci când ne-am culcat. Trebuie să recunosc că îmi imaginam că pur și simplu e noapte neagră 24 din 24. Și într-adevăr, când ne-am trezit, după 10 ore de somn, era în continuare noapte.
Acela a fost primul moment în care corpul a simțit așa...că parcă ceva nu e la locul lui. Era 9 dimineața și era întuneric. Dar să zicem că nu se prinsese încă. Am mers la micul dejun și parcă-parcă a început să se crape de ziuă.
Asta a venit oarecum ca o dezamăgire - ce înșelătorie și noaptea asta polară, uite acuma răsare soarele. De fapt citisem dinainte că de la 21 noiembrie până la 21 ianuarie la Tromso nu se vede soarele - el rămâne mereu sub orizont. Asta nu înseamnă totuși că nu se luminează.
Bine, "se luminează" e un fel de a spune - e un fel de lumină de dinainte de răsărit pe care noi este posibil să o fi perceput chiar mai puternică decât e de obicei din cauza norilor care o distribuiau uniform și care cred că ajutau într-o anumită măsură la propagarea ei.
Programul pentru oameni e cam același cu cel normal - adică mașinile și oamenii încep să mișune pe la ora 8 când e încă întuneric.
Știți povestea cu întunericul și depresia - chiar dacă norvegienii cică o îndură mai ușor decât vecinii lor finlandezi (deh, au țară mai frumoasă), perioada prelungită de întuneric tot schimbă obiceiurile oamenilor. Noi nu am stat mult, abia 36 de ore, și tot am simțit efectul.
...cam acesta e miezul zilei, la ora 13.00. Mult mai multă lumină decât mă așteptam de la noaptea polară.
Luminile de interior rămân aprinse tot timpul pentru că cea naturală nu este de ajuns. Senzația este ciudată pentru că pare prea multă lume pe stradă pentru ora respectivă.
Am umblat pe la magazinele de suveniruri (yay for magnet din corn de ren) și am căzut în plasa marketingului - vă voi povesti data viitoare despre ce e vorba.
Până aici toate bune, chiar mă gândeam what is the big deal. Aveam să aflăm imediat - mai exact pe la 14.30 când...s-a făcut întuneric la loc. Ai caramba, what a short day this was!
Dacă credeam că la noi e greu în perioada asta că răsare soarele la 7 și ceva și apune la 4 și ceva...ei bine da, se poate mai rău. Îmi aduc aminte că pur și simplu nu-mi venea să cred că era noapte din nou - creierul cred că zicea "hai gata, am înțeles gluma, acum aprindeți lumina la loc". Ei bine nu, lumina nu se va mai aprinde la loc, cel puțin nu până peste 18-19 ore.
Probabil noi am suferit de un fel de jet-lag - cumva venirea nopții de îndemna la somn însă corpul nu era obosit și întreba ce mai facem azi.
Acum îmi pare sincer rău că am stat așa puțin, e clar că data viitoare aș vrea să experimentez o săptămână întreagă de așa ceva. Probabil după primele două zile corpul nu mai înțelege nimic.
Noi am cedat impulsului și am mers să dormim "de prânz" dar e tare ciudat să te culci pe întuneric la prânz și să te trezești tot pe întuneric ca mai apoi să te culci pe întuneric de seară ca să te trezești dimineață tot pe întuneric.
Activitatea pe care o contractasem pentru seară (am zis că vă explic data viitoare) nu a ajutat la odihnă și nici faptul că aveam avion dimineață la o oră mică.
Rezultatul a fost că am ajuns în Oslo chiauni - și nici în Oslo ziua nu e foarte lungă. Măcar am apucat să vedem soarele și un superb apus - cât să ne încărcăm bateriile un pic. Cert e că după aceste câteva zeci de ore am ajuns la București un pic dați peste cap - dar a fost o experiență, una pe care așteptăm să o retrăim cât de curând.
No comments:
Post a Comment