30 May 2007

Put your hands up for Paris, a lovely city!

Păcat că e locuit. Impresii câteva aliniate mai jos.
Joi pe la miezul zilei m-am îmbarcat pentru călătoria plănuită: Paris, via Torino. Trenitalia din nou m-a dezamăgit, ambele trenuri au avut în jur de jumătate de oră de întârziere. Călătoria în sine o aşteptam cu nerăbdare deoarece trenul de legătură din Torino era un TGV. Dezamăgitor oarecum şi TGV-ul, loc de bagaje nu este şi cum trenul era deja plin din Milano eu a trebuit să stau cu rucsacul în braţe cinci ore şi jumătate. Călătoria e totuşi plăcută. Traseul merge prin Alpi şi, contrar aşteptărilor, sunt mai puţine tunele decât au fost de la Genova la Torino. În Franţa se trece undeva după Oulx şi la Modane urcă poliţia să verifice actele. Erau cam dezorientaţi la vederea cărţii de identitate româneşti însă s-au descurcat. Până trece munţii trenul merge aproximativ la pas. După Lyon îşi flexează muşchiul electric însă e deja întuneric şi nu vad nimic afară. Se simte însă că merge repede. Am ajuns în Paris pe la miezul nopţii cu întârziere de 30 de minute acumulată pe teritoriul italian (cum ţine neapărat să precizeze announcer-ul din gară...deh, francezi...). De la gară mai sunt de mers vreo 25 de kilometri cu un fel de tren-metrou până la locul unde mă voi prăbuşi de oboseală.
Vineri e prima zi de plimbare. Scăpat singur în Paris (gazda avea treabă până seara) am luat-o metodic. Grădinile Luxembourg, biserica Saint Sulpice, Domul Invalizilor toate văzute în grabă pentru că mintea îmi stătea la turn. Turnul e probabil ce mi-a plăcut cel mai mult din călătorie. E mai frumos şi mai mare decât m-am aşteptat. De urcat se poate urca cu liftul sau pe scări până la etajul 2 şi de acolo la vârf doar cu liftul. Am ales scările pentru că la lift erau cozi imense (americanii erau probabil de vină, n-ar urca o treaptă nici să-şi salveze viaţa). La etajul 2 se poate constata că mai este foarte mult de urcat.
O laşi baltă şi cobori sau urci până sus?
Vederea de sus e remarcabilă. Nu are sens să pun imagini de acolo pentru că nu ar reprezenta exact senzaţia. După vreun sfert de oră de învârtit în îngrămădeală am coborât.
Domul invalizilor văzut de la nivelul 1.
De la turn am traversat Sena şi după un pic de odihnă pe esplanada de la Trocadero am luat-o la picior spre Luvru. Am trecut prin Place de la Concorde unde se află unul din cele trei obeliscuri aduse din Egipt (celelalte două sunt în New York şi Londra) şi unde şi-au pierdut capetele mulţi oameni. Acum piaţa e agitată doar de turişti care fac poze.
Un felinar din piaţă
Urmează Jardin des Tuileries şi Luvru. Dacă până acum vremea a fost excelentă, lucrurile par că se vor schimba. Cerul are o culoare bleumarin închis.
Am intrat în piramida de sticlă exact la timp. Am vizitat Luvru cam trei ore timp în care afară a fost prăpăd. Apropo de vizită, fiind vineri era gratis pentru tinerii sub 26 de ani. Clădirea e obscen de mare şi eu am binevoit a nu-mi lua cu mine o hartă de la intrare. La un moment dat m-am săturat de umblat aiurea şi m-am dus să întreb o angajată a muzeului unde e Gioconda. Când aude că nu mi-am luat hartă întâi crede că glumesc şi apoi îmi urează noroc bun. Nu ştiu exact de ce noroc aveam nevoie pentru că era destul de simplu. Probabil ea se pierde prin muzeu de trei ori pe zi, când se duce la toaletă. Trebuia doar să zică înainte si la dreapta. Măcar ştia engleză. Văzut Victoria din Samotrace, văzut Venus din Milo şi văzut Gioconda. În rest, scuzată fie-mi ignoranţa artistică, nu am găsit nimic cunoscut sau de interes. Multe picturi, sculpturi, desene şi la fel de mulţi oameni cu gura căscată. „...the most impressive works of art I have ever seen” zice americanul grăsuţ care îşi târâie familia proporţional de grăsuţă după el. Foarte mulţi japonezi şi foarte nesimţiţi. Deşi e clar indicat că în anumite locuri nu se fotografiază sau filmează ei tot încearcă. Chiar după ce sunt avertizaţi cu datul afară din muzeu tot încearcă. Când sunt prinşi asupra faptului se prefac aşa vinovaţi mai să-ţi fie milă. Momentul următor sunt în alt unghi cu aparatul la ochi. Annoying little creatures. Strică atmosfera complet.
Restul zilei l-am petrecut prin centru pe lângă centrul Pompidou, a cărui scară rulantă seamănă cu un grafic care indică o creştere cu paliere. La cum sunt francezii, probabil îşi imaginează că e vorba de economia lor.
A doua zi am plecat mult mai târziu în oraş şi m-am plimbat mult mai puţin. Am fost la Muzeul Artelor şi Meseriilor care, ce surpriză pentru un inginer ca mine, mi-a plăcut mai mult decât Luvru. Am fost la picnic şi am mâncat pe malul Senei cum se pare că se obişnuieşte aici. Tot acolo am prins şi cea mai ciudată imagine din toată excursia. Ziua în amiaza mare, pe malul Senei lângă Pont Neuf umbla un om cu un glob de discotecă în cârcă. Umbla în sensul că dădea ture de insuliţă. (am uitat să menţionez că picnicul a fost pe o insulă)
Biserica Sf. Eustache
Restul zilei am făcut un traseul Notre Dame, Operă, Sacre Coeur. Sacre Coeur este o biserică situată pe un deal, loc de întâlnire pentru tineri şi pentru excursionişti. Scările sunt tot timpul ocupate de oameni care stau jos şi beau un vin sau o bere. Locul a fost popularizat printre americani şi britanici de filmul Amelie (titlul lor abreviat).
A treia zi am bătut oraşul prin subterane şi anume cu metroul. Staţia (nodul) de metrou de la Chatelet – Les Halles este de-a dreptul impresionantă, nu prin design ci prin dimensiuni. (Later edit: se pare că ansamblul de la Chatelet – Les Halles constituie cea mai mare staţie de metrou din lume) Prima oprire a fost la Panteon unde se alfă o replică a pendulului lui Foucault. A doua oprire a fost la biserica Madeleine. A treia, tocmai în La Defense, cartierul de afaceri al oraşului unde sticla şi metalul sunt la putere. Următoarea e o vedere de sub clădirea simbol a cartierului, un fel de arc de triumf stilizat.
Inapoi spre centru vechi am oprit la adevăratul arc de triumf. Am uitat să menţionez că toate astea se desfăşurau pe o ploaie mizeră.
În staţia de RER de la arcul de triumf. (nu e metrou, e o corcitură cu un tren care merge prin suburbii şi face staţii mult mai rar).
De acolo am mers din nou la Sacre Coeur via Moulin Rouge. Acolo am încercat să schimb 50 de euro la un magazin şi istorioara din Monaco s-a repetat întocmai. Daca nu iei nimic trebuie să te duci la bancă să schimbi, sfatul vânzătorului. Beepui-ţi-aş eu ceva. În fine, de la Sacre Coeur se vede frumos oraşul şi nu mai plouă (în sfârşit). Ca mai peste tot în oraş, statuile metalice sunt oxidate şi contrastează interesant cu clădirea în sine.
Întoarcerea de acolo se face tot pe la Biserica Madeleine, Operă, Place Vendome şi alte locuri deja vizitate. (apropo, multe din denumirile menţionate aici mai au şi diverse accente pe care îmi e lene să le caut acum)
A doua zi dimineaţă am plecat spre Genova. Cinci trenuri, 800 de kilometri şi 10 ore mai târziu am ajuns şi acasă.

Câteva impresii: oraşul e frumos, plin de istorie şi cu accente de megalomanie Napoleoniană (ceea ce nu e neapărat rău). Mi-a plăcut mult. Nu mi-a plăcut însă agitaţia, oraşul este consumat de turişti de toate naţiile de care te împiedici la tot pasul, gălăgioşi şi dezordonaţi, ca nişte turişti adevăraţi. Singurii oameni de care pot fi sigur că erau localnici erau cei cu care veneam dimineaţa pe tren. Mai sunt şi tot felul de ciudaţi fie cu adevărat bolnavi sau doar măcinaţi probabil de o lipsă de identitate dobândită de la traiul într-un astfel de oraş. Drept consecinţă adoptă tot felul de obiceiuri şi înfăţişări menite probabil să şocheze şi să-i scoată din anonimat. La urma urmei suntem în ţara „Liberte, egalite, fraternite” cu accentul pe liberte. Adica fiecare e liber sa faca ce vrea în conditiile in care autocenzura nu exista în dicţionarul lor.
Oraşul e un fel de Babel în care am văzut foarte puţini francezi ai căror bunici sau părinţi să fi fost de pe acest continent. Per total mi se pare că oraşul nu are identitate. Urmează comparaţia cu o altă capitală Europeană, mult mai latină. Arrivederci!

2 comments:

Anonymous said...

interesant Andrei! Am parcurs si eu tot ce ai postat aici. Irina mi-a dat adresa blogg-ului, sa nu cumva sa pierzi unul din cele mai frumoase orase din europa-ROMA-merita vazut!! DORU.

Liviu said...

Am fost pe la toate in 2004. E cel mai frumos oras pe care l-am vazut vreodata. Sper sa ma reintorc cat mai curand. Sa vizitez ce n-am vazut.

Related Posts with Thumbnails