17 May 2010

În loc de Măcin, un bujor şi un vodă

Bu-hu-hu cod galben, ce-o să mai plouă week-end-ul ăsta! Aşa mă păcăleau cam toate sursele în timpul săptămânii aşa că am lăsat bicicleta acasă. În mod normal poate aş fi riscat însă cum la Prima Evadare mi-am luat porţia de noroi pentru mult timp de acum încolo, am zis să mă încred în prognoză. Vă arăt imediat cât de mult a plouat.

Cum planul de expediţie pe două roţi în Măcin s-a dus de râpă şi escapada de sâmbătă a constat în supervizarea schimbării cauciucurilor, pentru duminică am planificat totuşi ceva: Explorare în nordul judeţului, spre pădurea de la Roşcani unde ar fi trebuit să fie Sărbătoarea Bujorului sau ceva asemănător.

Nordul judeţului este o zonă pe care nu prea am explorat-o cum trebuie, deşi e destul de aproape şi nu implică traversarea unui fluviu. Peisajul n-aş şti cu ce să-l asemăn pentru că nu prea am mai întâlnit prin ţară ceva asemănător. Sunt nişte dealuri domoale de 100-200 de metri altitudine şi foarte întinse. Dacă aş avea înclinaţii lirice, aş îndrăzni să fac o comparaţie cu un cearşaf în proces de aşezare pe pat după ce a fost scuturat, dar nu e cazul. Dacă drumurile ar fi bune, ar fi o plăcere de condus pe acolo însă din nou nu e cazul. Duminică am luat nişte criblură în parbiz şi aceeaşi criblură mi-a huruit tot drumul în cap. Ca să nu mai vorbesc de gropi. Până recent drumurile erau bordate cu plopi destul de bătrâni, singurii copaci pe o rază destul de mare şi în orice caz cei mai înalţi. Zic recent pentru că au început să dispară. Până la urmă, o excursie pe tarla cu automobilul e preferabilă unei întâlniri bruşte cu un trunchi de copac, fie el chiar şi găunos.

Ce mai au dealurile din nordul judeţului Galaţi sunt petice de pădure. Fiind vorba de silvostepă, aceste păduri sunt formate din specii cam pipernicite însă au farmecul lor aparte. Destinaţia de duminică a fost un astfel de petec de pădure de 1.5km pe 1km cu statut de arie protejată – pădurea de la Roşcani. Acolo sunt mai multe specii protejate însă cea mai cunoscută este bujorul. Noi am dat o raită prin pădure şi am găsit câţiva bujori înfloriţi, cei mai mulţi erau însă ofiliţi. Nici urmă de vreo Sărbătoare a Bujorului, probabil fusese deja.

Pe panoul de la intrare scrie ceva de recoltarea florei şi faunei (în sensul de a nu se face asta) însă am văzut bipezi care se întorceau la maşini cu buchete generoase de bujori. De ce ai face aşa ceva? E o plantă care, săraca, e cam rară şi are nenorocul să fie roşie şi, după unele standarde, frumoasă. Probabil e o chestie din asta de activitate interzisă şi rush-ul asociat – e cool să rupi o plantă rară, să o iei acasă şi să o arunci peste două zile. Te simţi mai bărbat, ai putere, nu te ţin pe tine nişte reguli – sigur un buchet de flori rare va impresiona fata. Dacă aveau o praştie, cred că se apucau şi de vânat păsări cântătoare, merge şi un buchet de privighetori. Îmi pare rău că nu mai ţin minte numărul maşinii, era un Opel Astra argintiu, model bou-vagon să încapă multe vite înauntru.

Modelul de pădure pipernicită unde iarba e aproape la fel de înaltă ca şi copacii.

După cum se vede, vremea era foarte înnorată şi stătea să plouă. Nu ştiu cum am scăpat neplouaţi. Serios acuma, n-am mai văzut de mult cer aşa albastru. Ce-i drept, şi ochelarii erau polarizaţi. Undeva pe şosea unde plopii au scăpat pe moment de drujbă.

Ca să nu mint totuşi âcnd vorbesc de vreme, în absolut toate zonele care nu erau pădure bătea un vânt crunt. Cel mai rău a fost când am oprit la statuie care e în vârful dealului.

Ce statuie vă întrebaţi? Ei bine, e un monument despre care nu ştiam că există până ieri – o statuie destul de mare care îl înfăţişează pe Ioan Vodă cel Cumplit. Cine a citit Legendele Românilor poate îşi aduce aminte de povestea cu mutatul tunului de unul singur şi ruptul în 4 de cămile. Se pare că ruptul în 4 a avut loc aici la Roşcani după o bătălie cu turcii (ultima).

Ca să închei pe o notă istorică, curios fiind, am căutat informaţii despre personaj. Strănepot al lui Ştefan cel Mare, cu rădăcini în parte armeneşti, Ioan Armeanul (cum fusese poreclit după mamă – obicei mai vechi în Moldova, Petru Rareş şi Alexandru Lăpuşneanu au fost porecliţi după mamele lor – Rareşoaica şi Lăpuşneanca) a fost înscăunat în 1572 la 51 de ani (!). Se pare că omul avea o statură impresionantă şi avea o putere ieşită din comun şi, cel mai ciudat, o demonstra chiar şi la vârsta respectivă.

„Pentru a-si distra ostenii obositi, Ioan Voda obisnuia sa franga in maini potcoave de cai.”

Porecla sub care îl cunoaştem noi i s-a tras de la măsurile luate împotriva bisericii şi boierimii pe care le considera ca vinovate de slăbiciunea ţării. Divide et impera – Ioan a luat proprietăţi de la mânăstiri şi le-a dat unor boieri şi invers. Porecla s-a perpetuat şi cu ocazia unor fapte de o cruzime discutabilă – asaltul reuşit asupra Brăilei care a fost urmat de masacrarea tutoror musulmanilor din cetate.

“Nimeni nu fu crutat; sangele curgea parau in Dunare. Nu au fost ucisi doar oamenii, pana si cainii au trecut prin sabie. Nu a ramas piatra pe piatra, Focul mistui ce nu a ucis sabia”

La un moment dat a venit şi momentul confruntării cu Imperiul Otoman moment în care experienţa militară a lui Ioan a ieşit în scenă. Dacă e să cred sursa, „Franta avea la acea data doar 30-40 de tunuri, Ioan Voda avea 200 de guri de foc” – tunuri mult mai mici dar şi mai manevrabile.

Acelaşi text povesteşte despre moldoveni ca soldaţi – cu ghioagele lor cu ţepi, furcile pe care le foloseau la împiedicarea cailor, sau mai sinistrele coase pe care le foloseau tot împotriva cavaleriei dar având ca rezultat o împiedicare mai „permanentă”. De asemenea, tot legat de cai, se pare că prin Moldova se practica tăierea nărilor la mânji pentru a putea respira mai bine şi a rezista mai mult la efort îndelungat.

După o serie de bătălii în care a reuşit să ţină piept turcilor împreună cu răzeşii şi cazacii săi (da, angajase cazaci) a urmat bătălia finală de la Roşcani – din nou legendele zic că omul a mutat de unul singur un tun care era împotmolit. Turcii erau exasperaţi de îndârjirea armatei – sălbăticia ieşită din comun a cazacilor se combina bine cu (până la urmă asta e) barbaria moldovenilor care s-a perpetuat peste secole – românii erau printre cele mai temute trupe în lupta corp la corp în Al Doilea Război Mondial. Totuşi, numărul excesiv de mare al turcilor şi-a spus cuvântul şi până la urmă Ioan Vodă cel Cumplit s-a predat cu condiţia ca oamenii să fie lăsaţi să plece la casele lor.

„Atunci, un aventurier italian din Napoli, pe numele sau Scipione Cigalla, trecut la islam cu numele de Cigalazade, savarsi infama fapta. Sperand la o recompensa, infipse cutitul in inima voievodului neinarmat. Ienicerii incurajati, taiara capul trupului lipsit de viata, dupa care legara puternicul sau trup de patru camile care, fiind biciuite, sfasiara in bucati corpul eroului. Intr-un ritual dement, ienicerii se inghesuie sa culeaga oasele domnitorului, fiind convinsi ca ramasitele viteazului erau moaste si talismane. Pasalele isi umezesc iataganele in sangele, rugandu-se lui Allah sa le dea si lor curajul si puterea lui Ion Voda.”

Aşa a intrat în istorie un om acum 400 şi ceva de ani. Statuia lui (fără cal cabrat, însă cu mâna pe sabie) veghează de la marginea unui drum judeţean puţin circulat. Dacă aveţi drum pe acolo într-o zi cu soare, merită oprit, măcar pentru panoramă.

Informaţiile istorice sunt culese de aici.

2 comments:

Vlad said...

:) si pe mine m-au amuzat codurile galbene... si mai ales sfatul meteorologilor... "Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta le recomanda cetatenilor sa inchida toate ferestrele locuintelor si sa evite parasirea casei, pe timpul avertizarii meteo de cod galben din acest week-end, valabila in intervalul 15 mai, ora 14:00 - 16 mai, ora 9:00, anunta Mediafax."

Cred ca e o metoda simpla de a tine lumea in suspans, de a induce teama.

Multumesc si pentru mica si frumoasa lectie de istorie.

Mădălin said...

Trebuie sa-ti atrag atentia asupra unui fapt aproape necunoscut, pe care l-am descoperit dupa ce mi-a atras atentia pasajul din cronica unde spune ca de pe malul lacului Cahul pana la Roscani, Ioan Voda cel Cumplit s-a retras "1000 pasi". Ideea e ca NU AICI a luptat si a murit el in 1574, si in cu totul alta parte. Vezi detalii aici: http://wikimapia.org/10651647/ro/Monumentul-lui-Ioan-Vodă-cel-Cumplit

Related Posts with Thumbnails