31 May 2010

Valea Oltului: Cascada Lotrişor

Dacă tot eram la capitolul “cascăzi” am să fac o pauză de la aventura bulgărească şi am să povestesc despre roadtrip-ul de week-end-ul acesta.

Deşi am trecut de câteva ori pe Valea Oltului mereu a fost în timp ce mergeam undeva şi nu aveam timp să opresc pentru lucruri. Sau mai rău, era noapte. Duminică am plecat din Bucureşti cu gândul că merg pe Valea Oltului să opersc în fiecare locşor care pare interesant. Prin clasa a V-a am fost în tabără la Căciulata, mai precis la Păuşa, însă nu-mi aduc aminte să fi fost extrem de interesat de locuri.

Aşadar, pe la orele 10 trecute ajungeam la intrare în Râmnicu Vâlcea. Şi pentru că practic ajunsesem, am început explorarea prin a ieşi de pe drumul principal. Aşadar am luat-o pe malul stâng al Oltului prin Jiblea şi Dăeşti. Un motiv ar fi testarea rutei ca alternativă la porţiunea cu sate de imediat după Vâlcea – test pe care nu l-a prea trecut din cauza calităţii destul de precare. Al doilea motiv de ocolit pe acolo e, evident, ceva de pozat. Ceva vizibil de pe partea opusă de pe drumul naţional. Un pic în afara gării Dăeşti e o garnitură de 6 vagoane părăsite. Le-am găsit destul de uşor, e şi loc de oprit maşina lângă ele.

Ce e interesant e că sunt vagoane destul de vechi, din anii 40-50, recondiţionate prin 96. Eu personal nu am prins aşa ceva, poate şi pentru că nu am mers cu trenul pe rute obscure. Am înţeles că ar mai fi prin ţară dar tot aşa pe rute scurte. Forma îmi e cunoscută pentru că le-am mai văzut, doar că nu am circulat cu ele.

De pe net am aflat că ar fi poreclite Dimitroave, după numele uzinei de la Arad – Gheorghi Dimitrov.


Am înţeles că vagoanele în discuţie ar fi acolo de prin 97, deci vreo 13 ani. În mod sigur asta se vede...geamuri nu mai au, vopseaua se scorojeşte, etc.

De urcat în ele nu se pune problema, cel puţin nu uşor - uşile au fost sudate.

Totuşi se poate arunca o privire înauntru, cu aparatul foto.

La fiecare scară se poate vedea inscripţia cu numele uzinei. Se poate observa că vagonul nu s-a mai mişcat de pe loc de ceva vreme din moment ce tufişurile au avut timp să crească prin scara.

Nu înţeleg exact de ce le mai ţin, sunt destul de sigur că au trecut pragul. În fine, am lăsat Dimitroavele să-şi doarmă somnul şi am plecat mai departe. Vremea anunţată rea îşi cam arăta colţii. Releul de pe Cozia nu se vedea din nor şi la fel cam un sfert din munte. Am trecut Oltul pe lângă Cozia, am oprit la OMV pentru merinde şi apoi am mai continuat vreo doi kilometri până la Motel Lotrişor unde din drumul principal se ramifică un drum forestier – spre cascada Lotrişor. Pe drumul forestier se merge cam doi kilometri, cei sfioşi e bine să lase maşinile jos – sunt porţiuni destul de înguste şi terenul nu e tocmai tare.

Odată ajunşi la cascadă am întors maşina, deşi drumul continuă – n-am idee exact până unde, hărţile mele arătă că se înfundă.

Cascada Lotrişor

Drumul pe care am venit.

Cascada nu e ceva nemaivăzut, e o cădere de apă de vreo 30 de metri. Ce e interesant la ea – lucru pe care l-am descoperit acolo pe loc – e că este o cascadă artificială. E un efect secundar al nevoii de a construi drumul forestier. La un moment dat albia Lotrişorului trecea printre nişte pereţi destul de înalţi şi prea apropiaţi pentru a permite construirea unui drum – cel puţin a unui drum ieftin. Ar fi însemnat spart multă stâncă, construit tunel sau un fel de viaduct agăţat de marginea stâncii – variante care numai unui drum forestier nu se pretează. Aşa că omul a ales o soluţie până la urmă ingenioasă – mai sus de chei a barat cursul apei şi a săpat un tunel de vreo 30 de metri prin munte astfel că Lotrişorul iese acum din coasta muntelui în loc să-l ocolească. Din cate îmi dau seama drumul forestier a fost construit prin fosta albie a râului.

Toate astea nu sunt aşa evidente dacă nu te cobori din maşină să o iei la picior. Prin stânga cascadei este o potecă ce urcă până la gura galeriei din care iese apa. Versantul e cam abrupt aşa că trebuie oarece băgare de seamă şi încălţări adecvate. La poalele cascadei sunt cel puţin două cruci, probabil de la cei care au urcat pe stâncile de lângă cascadă, dar chiar şi aşa e un remider să fii atent.

Galeria din care iese apa.

Din unghiul acesta nu se vede însă capătul galeriei e relativ aproape. Noroc că respectiva cărare continuă şi trece dealul pentru a ajunge în partea opusă. Sus e şi un fel de luminiş unde se pare că e loc de campare pentru băutori de bere la PET.

Amuzant e că după urcuşul abrupt dai cu ochii direct de drumul forestier. Dar nu e chiar simplu să ajungi la el, trebuie să treci printr-o bucată din fost albie sau chiar pe stăvilar. Pe stăvilar pare mai dificil din cauza diferenţei de nivel şi a pietrelor ude dar nici direct prin albie nu e complet comod.

Ideea e ca e mai bine să treci pe aici şi să te întorci la maşină pe drum decât să te întorci pe unde ai urcat – panta e serioasă şi frunzele uscate nu sunt tocmai cunoscute pentru aderenţa lor ieşită din comun.

Ne-am întors la Furia Verde (camuflată cât de cât) şi am pornit în jos spre DN cu alte gânduri de explorare. Dar despre asta...ştiţi voi, episodul următor.

8 comments:

Andrei said...

foarte frumos !

eu cand am trecut pe acolo era ceva mai mare (prin februarie cred)

vacanta said...

faina padurea

manlif said...

dimitroavele alea foarte probabil sunt cele care alergau pe relatia Craiova Rm. Valcea, ca si personal.

manlif said...

dimitroavele alea foarte probabil sunt cele care alergau pe relatia Craiova Rm. Valcea, ca si personal.

Anonymous said...

AS vrea sa ajung la cascada atunci cand are debitul mai mare. Obiectivele de pe valea Oltului ar putea rivaliza cu Valea Prahovei.

jocuri geografie

Geanina. said...

Joi pe 16 august plec pe Valea Oltului.Abia astept sa vad cascada,multumim pt informatii.

Geanina said...

Am fost si mi-a placut totul si drumul si cascada.

Andrei C. said...

Numai bine atunci. Ma bucur ca ti-a placut.

Related Posts with Thumbnails