Land der Berge: Kaunertal

Nu mai ţin minte cum am dat peste Kaunertal, cred că navigam cu Google Earth căutând ce să facem luni – ultima zi de distracţie în Land der Berge. O opţiune ar fi fost să mergem la Grossglockner însă parte din echipă mai fusese acolo aşa că am optat pentru ceva nou.

Kaunertal e o vale (tal înseamnă vale deci tot ce are particula tal în coada e valea a ceva) care se înfundă pe unul din cei mai mari gheţari din zonă şi unde e o staţiune de schi cu 32 de kilometri de pârtii. Staţiunea (dacă poţi să-i spui aşa) e la 2750 de metri aşa că e zăpadă şi vara acolo.

Cum eu nu sunt un fanatic al lemnelor legate de picioare, ce as putea căuta acolo? Ei bine răspunsul este Kaunertaler-Stausee Gletscherbahn Panoramastrasse – numele complet al drumului care urcă de la 1200 la 2750 metri în 26 de kilometri (uneori abreviat la Kaunertal Gletscherstrasse). Germana are calitatea asta de a uni cuvintele rezultând nişte denumiri kilometrice dar foarte sugestive.

Aşadar luni dimineaţă devreme am plecat din Axams spre Kaunertal. Autobahn-ul e mare invenţie, nu încetez să mă minunez de chestia asta. Traseul ales a fost unul panoramic.

În mod normal orice program de navigaţie te rutează prin Zams şi Prutz pentru că este mai rapid. Totuşi noi nu căutam rapid. Bucata de drum între Imst şi Kauns (cu trecere prin Wenns) e un fel de drum judeţean aparent pustiu. Spun aparent pentru că e cunoscut printre motociclişti se pare. Dacă o luaţi pe acolo mare grijă pentru că drumul e îngust şi e doar aparent liber. Te întâlneşti cu un vehicul o dată la câteva minute însă nu uita că şi celălalt conducător are impresia că drumul e liber. Nu o dată ne-am întâlnit în curbă fără vizibilitate cu motociclişti care veneau cam tare. Câteva imagini de pe acest drum.

În Kauns se revine la drumul ceva mai mare care urcă spre gheţar. La un moment dat apare şi poarta de taxare – da, şoc, trebuie să plăteşti ca să foloseşti drumul. Nu mai ţin minte exact, cred că a fost 23 sau 28 de euro pentru cei 26 de kilometri. În schimb primeşti pliant în ce limbă vrei (în limite rezonabile) cu diversele atracţii de pe parcurs. Dacă nu mă înşel sunt 39 şi sunt marcate cu câte un panou. Unele sunt puncte de belvedere, altele sunt complet neinteresante cum ar fi casa familiei X, ultima gospodărie din sat (?!).

Dar drumul...drumul... Are 29 de ace de păr (numerotate evident) şi e o adevărată lecţie de geografie pentru că trece prin diverse zone de vegetaţie începând de la foioase şi terminând cu zona alpină. La început e destul de monoton pentru că trece prin pădure dar peisajul se îmbunătăţeşte repede.

Prima oprire am făcut-o la Gepatsch Stausee, lacul de acumulare. Barajul e din acela urât (orice nu e baraj de beton în dublu arc e urât :P) dar măcar are un deversor pâlnie. Mi-ar fi plăcut să-l văd în funcţiune dar lipseau vreo 10 metri de apă cred. De pe baraj se vede oarecum unde ajunge drumul, în zona albă.

Drumul continuă pe ambele părţi ale lacului însă e interzis pe partea dreaptă (cum te uiţi în amonte) pentru că la capăt e un pod în lucru pe care până şi pietonii au interzis. Nu-i nimic, şi pe partea stângă e la fel de spectaculos.

Imediat din coada lacului începe urcarea mai serioasă. La un moment dat apare un perete de stâncă folosit de alpinişti pentru exerciţii...

...şi încep acele de păr printr-o pădure rară de pini.

Încet, încet se iese din zona cu vegetaţie mai înaltă de 20 de centimetri...

...şi se ajunge în zona alpină.

Drumul trece pe lângă Weiss See, un lac de o culoare complet ciudată, aş zice că e un turcoaz spre verde.

Şi până la urmă se ajunge şi la zona de zăpadă permanentă.

Sus e o parcare imensă (care devine neîncăpătoare chiar şi vara, după cum aveam să aflăm) unde am găsit loc uşor numai pentru că ajunsesem devreme. Sunt pe acolo o serie de magazine de suveniruri, un restaurant, un mic parc pentru copii...

În jur versanţii sunt acoperiţi de zăpadă şi se vede şi limba gheţarului. E foarte ciudat (pentru pantofari ca noi) să vezi zăpadă în august. Unul dintre cele x ratrack-uri era ieşit la îngrijit una dintre piste, spre exemplu.

Data viitoare vă povestesc despre ce e de făcut acolo sus. După ce am făcut şi noi, am mers să mâncăm la restaurant care e de fapt un fel de autoservire. Vremea fiind fantastică am mâncat pe terasă.

Câteva imagini de la coborâre.

În apropiere de Stausee.

Câteva vehicule întâlnite – o Toyota Land Cruiser din seria 40.

Un Alfa 159. Sigh...

Un R1200 GS (cred, nu daţi cu chestii contondente că nu ma pricep). Dacă aş avea curaj să mă dau pe două roţi motorizate, cu aşa ceva m-aş da.

Prin satele la ieşirea din vale.

Poate pentru că a fost ultima chestie făcută în Austria, poate pentru că a fost vremea aşa frumoasă după câteva zile de ploaie dar Kaunertal mi-a rămas în minte şi nu cred că pleacă prea curând. Nu are izul de aventură pe care îl are traversarea pe Stelvio însă are aşa un je ne sais quoi. Panoramastrasse, într-adevăr...