Heldhaftig, Vastberaden, Barmhartig

Iată şi ultima bucată de Amsterdam –restul zilei de luni petrecută prin oraş, după plimbarea din Zandvoort. După ce am trecut pe la hostel am luat-o la picior către Rijksmuseum fără a avea nici cea mai mică intenţie de a-l vizita. Vreme tipică pentru Ţările de Jos, ploaie slabă şi intermitentă, cât să fie enervant.

În faţa Rijksmuseum am găsit (în sfârşit) literele „I amsterdam” care pare-se ar fi un fel de simbol „must-see” al oraşului.

Este o provocare să încerci să prinzi un cadru numai cu literele, fără turişti.

O altă atracţie pe la Amsterdam sunt diamantele şi noi am făcut şi o vizită pe la o fabrică, dacă se poate spune aşa. N-au arătat procesul de fabricaţie şi am pus mâna, temporar ce-i drept, pe câteva mostre de dimensiunea unui bob de linte care costau mai mult decât o maşina medie.

În restul zilei am baleiat centrul vechi al oraşului pentru a acoperi zonele pe care nu le văzusem încă.

Nieuwmarkt

Canalul Spiegel (dacă îmi aduc bine aminte), unul dintre cele mai liniştite.

Alt canal, mult mai mare.

Pod fix...

...şi pod mobil.

Spre seară ne-am retras în Dam square, trecând pe Rokin.

Casele de pe margine sunt de pe la 1600.

După ce am băut nişte bere cu cidru ne-am întâlnit cu „our dutch liaison”, care ne-a dus în alt bar şi am băut ce speram să beau încă de la Bruxelles, şi anume o bere bună. La Trappe Quadrupel este numele licorii.

Am încheiat şederea în Amsterdam cu o plimbare nocturnă pe malul opus al golfului (am trecut cu feribotul pe la 1 noaptea, feribot care este gratis şi circulă din 15 în 15 minute). Pe partea celalată, rezidenţială, totul este decedat, mort, îngropat. Cei câţiva pasageri ai feribotului se topesc imediat printre blocuri şi case şi rămâi singur. Nu ai bănui că pe malul celălalt este unul dintre oraşele cele mai libertine din lume.

Concluzia e că Amsterdam-ul ştie să se vândă, ca şi alte capitale de altfel. Toate simbolurile oraşului pot fi cumpărate într-o formă sau alta de suvenir, pornind de la frunza de cannabis şi ajungând la motto-ul conferit de regina Wilhelmina: Heldhaftig, Vastberaden, Barmhartig ("Valiant, Determined, Compassionate"). Cu toate astea nu am simţit atât de pregnant caracterul comercial şi m-am simţit foarte bine.

Dacă aveţi drum prin nord vestul Europei, nu rataţi o escală pe la Amsterdam.

Va urma, oarecum. Indiciu: Cel mai nou magnet de pe frigider a fost plătit cu aur.

Zandvoort aan zee

Preambul, într-o dimineaţă câteva zile înainte să plec spre Ţările de Jos.

Aura (24-Sep-08 07:23:00): http://sutu.ro/2008/09/22/in-oostende/

Aura (24-Sep-08 07:23:04): to do on sunday
Je (24-Sep-08 07:24:05): unde e asta?
Aura (24-Sep-08 07:24:13): la 10km de brugge
Je (24-Sep-08 07:24:18): frectii
Je (24-Sep-08 07:24:24): nu merg acolo
Aura (24-Sep-08 07:24:36): nu stii nik
Je (24-Sep-08 07:31:32): dar sa stii ca mi-ai dat o idee buna si am incropit un plan
Je (24-Sep-08 07:31:40): vezi cand ma intorc...
Aura (24-Sep-08 07:32:17): plan pt ce?
Je (24-Sep-08 07:32:43): ca sa stiu si eu ceva...
Je (24-Sep-08 07:32:52): sa nu mai fiu nestiutor

Planul încropit avea ca ţintă simplă să văd Marea Nordului. Locul unde avea să se petreacă acest lucru l-am ales ca fiind cel mai apropiat punct de pe litoral faţă de Amsterdam. Bun, identificat locul, văzut ce trenuri sunt şi orarul lor şi pus reminder pentru luni 30 septembrie la ora 7.00, toate au durat fix 6 minute.

FFWD până la ora 7:00 din respectiva luni. Năuc de somn, am sărit din patul supraetajat ca să ucid telefonul. Nu ştiu cum am ajuns jos şi nici cum am găsit telefonul. Noroc că americanii cu care împărţeam camera lăsaseră aprinsă o lumină de veghe atunci când au venit. Unul dintre ei s-a şi trezit şi a bolborosit ceva pe un ton admirativ. Se referea la tăria de caracter de care dădeam dovadă trezindu-mă la ora aceea inumană. Mi-a arătat "two thumbs up" şi apoi a adormit din nou. De fapt, nu era intenţia mea asta, eu pusesem ceasul la 8.30 în seara precedentă însă uitasem de reminder-ul setat cu câteva zile înainte.

Nu avea sens să mă mai culc aşa că după diverse activităţi matinale am ieşit pe afară ca să aştept ora micului dejun şi să văd cum arată Amsterdam-ul lunea dimineaţă. Din faţa hostelului totul părea foarte liniştit...

Odată ajuns la colţul străzii am observat că nu e deloc aşa. Un şuvoi continuu de biciclişti de toate vârstele făcea traversarea foarte riscantă şi toţi făceau abuz de sonerie.

Până la urmă s-a făcut şi ora micului dejun, s-a trezit restul grupului (pe care anterior îi convinsesem că nu trebuie să rateze aşa ceva) şi am putut pleca spre gară. Pe drum în continuare dăm peste sute de biciclişti şi bicicliste, care mai cochete...

...care mai ocupate.

După cum se vede din imagini, nu mai beneficiam de vreme bună ci de ceva tipic olandez, aşa cum imi imaginam eu că ar trebui să fie.

La gară am luat rapid biletele şi ne-am înfiinţat pe peron.
ICE-ul de Hamburg (parcă)

Un tren navetă, stil porumbar, ca la noi.

Dar nu am detaliat care era planul meu. Noi aşteptam trenul navetă către Zandvoort aan zee, un orăşel pe malul Mării Nordului la 25 de kilometri şi tot atâtea minute de Amsterdam, principala staţiune litorală a acestuia. Aan zee înseamnă de la mare sau ceva asemănător, dacă nu mă înşel. La fel, dacă nu mă înşel, Zandvoort înseamnă vadul de nisip şi face referire la un posibil punct de trecere al unei ape (vad adică), la fel ca şi Oxford de exemplu (scurtă lecţie de toponimie [Zand]voort=[Ox]ford=[Frank]furt=Vad[u' Oii]).

Localitatea e atestată de la 1100 (Sandevoerde), de pe la 1800 a început să fie folosită ca staţiune, în al doilea război mondial a fost devastată şi prin anii 60 a renăscut. Am înţeles că vara, în cele 10 zile de soare de la Marea Nordului, Zandvoort e un fel de Cernica pentru Amsterdam.

Când am ajuns noi acolo era pustiu, parte pentru că era luni dimineaţă, parte pentru că era aproape octombrie, parte pentru că era furtună pe Marea Nordului!

Am mers până la apă, am cules câteva scoici, era să rămânem prizionieri pe o limbă de pământ pentru că venea fluxul, parşiv, prin spatele nostru.

Între timp (3-5 minute) norii negrii de mai devreme au ajuns deasupra noastră...

...însă nu s-a întâmplat nimic, ba chiar păreau că se îndepărtează.

Asta până când am mai aruncat o privire spre mare şi am văzut cum se apropia un zid alb, nu de ceaţă şi de ploaie, însoţită de vânt puternic. De pe plajă până în gară sunt cam 200 de metri în care ne-a udat temeinic dar numai pe spate pentru că ploaia bătea aproape orizontal.

A fost exact cum mă aşteptam să fie :). Aş fi fost tare dezamăgit să văd o mare calmă şi un cer senin.

Va urma Amsterdam, ultimul episod. Până atunci BRB, sunt plecat să mai fac rost de un magnet.

Amsterdam

Aşadar, ziceam ceva de plimbări pe malul Amstel-ului. După ce am trecut pe la hostel (Orfeo – calificativ „aproape acceptabil”) unde ne-am lăsat ce aveam mai greu prin rucsaci, am luat-o uşurel spre centru. De fapt, hostelul este în centru, pe canalul Prinţului (Prinzengracht) doar că e un pic de mers până la piaţa centrală, felinarele roşii etc.

Era duminică şi vreme frumoasă aşa că toată lumea era ieşită la plimbare iar pe canale roiau o mulţime de bărci şi hidrobiciclete.

Acesta este Amstel-ul sau ce a mai rămas din el.

Tipic pentru Amsterdam, case înguste pe malul canalului.

Fiecare casă are o gruie proprie pentru a ridica sau coborî mobila din casă (casele fiind prea înguste mobila nu se poate manevra şi trebuie introdusă pe geam). Îngustimea casei este dată de faptul că taxarea se făcea pe terenul ocupat pe malul canalului aşa că era mai avantajos să ai o casă îngustă şi lungă, eventual înaltă. O altă curiozitate este faptul că multe dintre case sunt construite cu faţada aplecată spre stradă pentru a permite ridicarea unor obiecte şi mai voluminoase.

Am mâncat pe o stradă al cărui nume nu mi-l amintesc dar despre care ştiu că dă în piaţa Rembrandt.

Am lungit puţin plimbarea ca să nu ajungem imediat în centru şi aşa am mai văzut câteva locuri interesante.

Unul dintre podurile mobile vechi cu Nieuwmarkt în fundal.

Biciclete...

Observaţia referitoare la biciclete se poate extinde şi la bărcile celor din Amsterdam. Vechi, vai de steaua lor şi conduse după o regulă necunoscută.

Am ajuns în partea centrală pe strada Rokin, un fost canal care a fost umplut acum ceva timp şi acum se construieşte o staţie de metrou.

Ecluza Grimnesse, un loc unde se produc frecvent ambuteiaje de bărci.

Chiar de la intrarea în ecluză am luat un vapor turistic asemănător cu bateau-mouches-urile de pe Sena. Personal nu credeam că poate fi manevrat pe canalele respective însă m-am îndoit degeaba de măiestria capitanului. Turul a durat cam o oră şi a acoperit multe locuri, am ieşit chiar şi în golful care separă Amsterdam-ul în două. Am trecut prin faţa casei Anne Frank, am parcurs in zig zag mai toate canalele mari şi în timpul acesta ni s-a şi povestit câte ceva. Cum ar fi despre cât s-a cheltuit pe mini-balustradele speciale pentru maşini...

După plimbarea cu vaporul am mers în piaţa centrală, Dam Square. Acolo, agitaţie mare...Darth Vader sau alte personaje, un fel de ricşe corcite cu biciclete, turişti cât cuprinde.

Cât ne-am mai învârtit pe strada dinspre gară s-a făcut seară şi am considerat oportun să mergem să vedem locul în care felinarele sunt roşii şi replica „Scump, doamnă, scump, dincolo era mai ieftin!” are un înţeles mai aparte.

Spre dezamăgirea noastră, oraşul se cam linişteşte după 11 seara în sensul că am băut o bere în Dam square singurei în tot barul la ora 12. Nici pe stradă nu era mai multă lume (ce-i drept începuse să plouă).

Spre hostel, pe străzi (Rokin şi Spui), eram iarăşi singuri sau aproape singuri. Destul de ciudat însă nu îndeajuns ca să-mi distragă atenţia de la durerea de picioare. Era a doua zi de plimbări şi urma încă una plină, de dimineaţă până seara...

La maraton

Sâmbătă seara, discuţie în jurul unei mese de biliard:

Mademoiselle1: -Da' de ce nu putem pleca mai devreme de 10.30?

Je: -Păiiii...nişte prieteni s-au înscris la maraton şi le-am promis că le fac nişte poze...aşa că pe la 9 mă duc acolo...

Mademoiselle2: -Cum adica la maraton? Şi ce fac acolo?

Mademoiselle1: -Ei, aleargă ca proştii...


PS: Nu vă fie frică, n-am terminat cu Amsterdam-ul.

Wheeled Amsterdam

Înainte să povestesc plimbările pe malul Amstel-ului, am să fac câteva precizări legate de metode de deplasare în Amsterdam şi am să confirm/infirm câteva mituri cu această ocazie.

Bicicleta este într-adevăr mijlocul de transport preponderent.

Asta se presupune că se traduce prin aer mai curat şi un trafic mai liber. Aerul mai curat eu unul nu l-am observat (nu zic că nu e, doar că nu e aer de munte) iar traficul mai liber...şi acolo e o discuţie destul de lungă. În mod logic există o masă mare de oameni care fac drumul de acasă spre serviciu şi retur la nişte ore destul de bine stabilite în zi. Pot spune că am văzut seara la ora 18 şi ambuteiaj de maşini şi de biciclete.

Cum ziceam, cu bicicletele e discutie lungă. Eu imi imaginam ceva ordonat însă e departe de a fi aşa. Totul se desfăşoară haotic, am văzut cu ochii mei cum bicicliştii intră în intersecţie fără să se asigure. Oraşul mi se pare un coşmar pentru şoferi atât din cauza străzilor meschine cât şi din cauza bicicliştilor care pot apărea de oriunde.

Un alt fapt care nu ajută este mania pentru biciclete vechi. „Form over function” este ideea de bază. Eşti mai „cool” dacă ai o bicicletă „old school”. Singurii care au biciclete acceptabile din punctul meu de vedere sunt poliţiştii. În rest sunt nişte jeguri la propriu şi la figurat (poate cu o excepţie, există unele noi Batavus – aceeaşi firmă cu cele de poliţie – care frizează acceptabilul).

La propriu pentru că oamenii nu au grijă de ele. Înţeleg, stau în ploaie mai tot timpul dar chiar şi aşa, nu te deranjează când roata atinge apărătoarea şi face zgomot? De ce să mai umfli cauciucul? Merge şi aşa! A ruginit? Aşa, şi?

La figurat pentru că sunt modele ultimul răcnet 1955. Frână de mână? Ce e aia? Frână de picior nenicule, pentru mai multă eficienţă. Viteze? Pentru ce? Suspensii? Noo, piatra cubică e destul de netedă. Lumini, ochi de pisică? Nu, ca nu cumva să ne vadă şoferii noaptea! Soneria e obligatorie ca să-i stresăm pe nesimţiţii de pietoni care au ieşit din casă. Cât tupeu din partea lor să circule pe trotuar!

Referitor la aspect, mi s-a servit scuza că dacă e prea arătoasă se fură, că oricum se „cam” fură bicicletele. Da, îşi fură rahaturile alea între ei. Amuzant este că toţi umblă după ei cu un antifurt de scuter care cântăreşte cât un sfert de bicicletă. Şi ghiciţi ce se întâmplă cu bicicleta când a devenit totuşi prea răpciugoasă? Metoda preferată de debarasare este de o abandona la ultimul loc unde a fost parcată. Legată cu antifurt, obligatoriu. Am văzut câteva zeci de astfel de biciclete abandonate, unele de ani buni de zile. Şi stau acolo şi ruginesc în continuare. Nu înţeleg, li se pare romantic? (ar trebui să mi se pară romantice şi rablele abandonate prin Bucureşti?).

Chiar nu înţeleg, sunt în stare să arunce plastic la plastic şi sticlă la sticlă dar nu sunt în stare să scape de o bicicletă în mod civilizat? Mă rog, dezamăgitoare treaba asta cu bicicletele.

Contrar a ceea ce se zice, olandezii chiar au şi maşini! Şi, uimire, folosesc şi claxonul când cel din faţă stă aiurea. Şi parchează aiurea (lucru foarte riscant în centru pentru că te poţi trezi cu „caracatiţă” pe roată sau chiar cu maşina săltată – patrulele de genul asta sunt foarte dese).

Printre aceste maşini, din nou uimire, sunt şi SUV-uri (Santa Fe că e mai ieftinache aşa sau Range Rover pentru cei „adevăraţi”) şi maşini sport. Sunt şi cocalari cu muzica tare la semafor numai că în loc de manele se aude o tânguire arăbească, probabil tot ceva cu invidia duşmanilor.

Fix acelaşi loc ca mai devreme, 24 de ore mai târziu.

Alt Citroen.

O altă modalitate de deplasare în Amsterdam este scuterul.

Destul de puţini proprietari de aşa ceva, însă cu idei. Are două roţi? Pista e pentru vehicule cu două roţi? Atunci circulăm pe ea! Nu e de ajuns că bicicliştii sunt de-a dreptul obraznici şi e o aventură să traversezi o pistă de biciclete pe trecerea de pietoni, mai trebuie să fii atent să nu vină şi vreun viteaz călare pe un motor în doi timpi, fără cască şi „brunet”. Cumva sunt în Bucureşti şi nu mi-am dat seama?

Există şi motociclete însă foarte rare.

Cam atât despre mobilitate în Amsterdam. Stresant pentru cineva care e obişnuit să meargă prin locuri unde nu te pândeşte ceva cu roţi şi sonerie la orice pas.

Va urma...

Brussel Noord

Mbun, rămăsesem cu povestirea la Bruxelles, pe picior de plecare spre Amsterdam. Duminică dimineaţă, moderat de devreme, ne-am înşirat spre Gara de Nord care se află relativ aproape, în Micul Manhattan, cartierul de afaceri al sus numitei capitale. Sticla şi metalul sunt preponderente aici, la fel ca şi unghiurile drepte.

Sediul Belgacom, Romtelecomul lor.

Vedere înapoi spre piaţa Rogier.

Ceasul gării şi clădirea gării în stânga.

Gara mai are o intrare ceva mai mare pe altă latură însă acolo clădirile sunt mai înalte, mai sticloase şi mai colţuroase.

Pentru că aveam o oră de ars până la următorul tren am patrulat un pic prin piaţetă şi am văzut din depărtare un obiectiv pe care îmi propusesem să-l vizitez însă de care am uitat complet, anume biserica Koekelberg, a şasea biserică ca mărime din lume.

Trăgând linie, nu pot spune că Bruxelles-ul nu mi-a plăcut. Pot spune însă că m-a dezamăgit cât de cât. Lucruri de văzut sunt însă oraşul în sine nu are personalitate sau cel puţin aşa mi se pare mie. De asemenea, nu mă aşteptam să fie atât de murdar şi mă aşteptam să fie mai „aşezat”.

Din acest punct de vedere, Amsterdam-ul a fost o surpriză. De exemplu când eşti în faţa Parlamentului European nu te aştepţi ca cineva să iasă pe geamul maşinii şi să ragă ca o fiară săgătată doar pentru amuzament. Şi totuşi se întâmplă.

Pe peron în Gara de Nord au nişte afişe caricaturale cu un mesaj amuzant. Ele îndeamnă călătorii de pe peron să-i lase pe cei din tren să coboare mai întâi, „pentru a le face loc”. Laissez ceux qui descendent vous faire de la place, cică. Le respect mutuel, c’est classe. Wahaha! Râd din două motive, oarecum apropiate. Prima oară pentru că-mi imaginez un Cocalarus Vulgarus de Bucureşti citind un astfel de anunţ la metrou la Unirea şi reacţia lui ulterioară. A doua oară pentru că îmi aduc aminte că a fost acum un pic de timp o campanie a unei mărci de bere care includea afişe în staţia de metrou de la Unirea care dădeau instrucţiuni despre cum să se desfăşoare civilizat urcarea şi coborârea din metrou. La fel, Petrom parcă are o campanie cu un mesaj asemănător care invită la bun simţ şi responsabilitate. Ciudat e că noi într-adevăr avem nevoie, însă şi ei mai au nevoie?

În sfârşit, să revin la firul epic. A sosit şi trenul la timp, un intercity vechi de vreo 20 de ani, inerent un pic murdărel (unii dintre noi, mai naivi, se aşteptau să găsească şi prize). Uşile interioare acţionate pneumatic au acelaşi sistem de prevenire a închiderii când o persoană este în cadru ca şi în trenurile noastre, adică niciunul. A, şi încă un lucru asemănător,la periferia Bruxelles-ului, DigiTV e în floare.

De fapt e Satelec, dar nu asta contează.

Trenul face aproape 3 ore până la Amsterdam şi trece prin Antwerp, Rotterdam, Haga şi opreşte într-un final în Amsterdam Centraal. M-aş fi dat jos în fiecare dintre staţiile intermediare însă nu am avut nici pe departe timp de aşa ceva. Să rămână totuşi ceva şi pentru data viitoare :).

Va urma...