17 April 2007

Cinque Terre

Din prima zi în care am ajuns în Genova toată lumea ne-a sfătuit să mergem la Cinque Terre. Aşa că sâmbăta trecută am plecat într-acolo. Cinque Terre este o bucată de coastă aproape de La Spezia la care se ajunge cu trenul din Genova în aproape 2 ore. Ce e aşa special la această bucată de coastă? Cele cinci „terre” sunt de fapt 5 sate aflate direct pe coasta scâncoasă şi legate între ele de o cărare numită Sentiero Azzurro. Zona este declarată Parc Naţional şi accesul pe cărare se taxează cu 5 euro.
Să începem: trenul ne lasă în primul sat, Monterosso. Este singurul sat care are plajă, amenajată oarecum artificial cu un amestec de rocă spartă şi nisip amândouă aduse din altă parte. Localitatea e împărţită în două de un pinten stâncos care avansează în mare.

Imediat după ieşirea din sat începe urcuşul. O bună bucată de vreme se urcă numai trepte şi se avansează printre grădini de zarzavat sau vii. Odată lasate în urmă cărarea se îngustează şi înconjoară alţi doi pinteni stancoşi. Aici cărarea e mult mai îngustă şi nu exista balustradă. Pericolul nu e decât să cazi în scaieţi sau peste nişte cactuşi însă pe alocuri pori si ai parte şi de o cădere de vreo 3 metri. Cărarea e foarte aglomerată: indieni, japonezi, germani, olandezi, americani, mexicani, evident italieni şi 5 români. Cărarea fiind foarte îngustă întâlnirea a două grupuri duce la situaşii delicate. De obicei cel care obţine partea de interior a cărării mulţumeşte celui care stă în echilibru precar pe margine aşteptând să treacă. Mai schimbi păreri cu cei din sens opus, cât mai e până la următorul sat etc. Când întâlneşti oameni gâfâind şi gata să-şi dea duhul ştii că urmează coborâre pentru tine. Americancele, am observat, se descurcă cam greu la urcuş, ele ocupând şi cam mult loc pe orizontală.
Următorul sat e Vernazza şi până acolo se face cam o oră. Pare mai mult din cauza traseului.

Înghesuit cum e, sătucul are şi gară. Trenul scoate capul între tunele pe o distanţă de vreo 2 vagoane, restul gării fiind în tunel. De fapt aşa este în toate satele acestea. Pe toată distanţa trenul merge mai mult prin tunel. Revenind la Vernazza, e cel mai comercial dintre toate, sau cel puţin aşa mi s-a părut. E presărat cu restaurante, localuri cu specialităţi, baruri, magazine de suveniruri şi este foarte aglomerat.
Excursia continuă urcând din nou pe munte. (un fel de what goes up must come down inversat).

O ultimă privire asupra locului de unde venim. În depărtare se vede Monterosso.

Tipul de la ghişeul unde ne verifică biletele mă minte că drumul până la următoarea localitate durează o oră şi e mult mai uşor. În capul lui probabil. Am urcat şi acolo de m-am săturat. Totuşi aici cărarea e mai umbrită. Urmează Corniglia, singurul sat care nu are port, locaţia nepermiţându-i un asemenea lux.

La intrare în localitate ne întâmpină un semn ce informează că localitatea şi împrejurimile fac parte din Patrimoniul universal al Umanităţii (UNESCO).
În Corniglia totul e mult mai liniştit, mult mai puţine localuri, baruri etc. Aici se coboară direct pe faleza mării şi (în sfârşit!) drumul continuă numai la nivelul acesta urmărind coasta. Următoarea localitate e Manarola şi drumul durează ceva mai puţin. Pare departe de unde suntem noi dar drumul e mult mai lin.

Se merge pe faleză, se urcă pe un tunel de cale ferată dezafectat, se trece pe un pod suspendat, totul pe un soare arzător. În trei sferturi de oră suntem la Manarola.

Aceeaşi vedere din alt unghi.

După Manarola urmează ultimul sat, Riomaggiore. Bucata de cărare dintre aceste două localităţi este poreclită Via dell’Amore pentru că undeva la mijloc este un tunel pe ai cărui pereţi se fac diverse declaraţii de dragoste şi jurăminte de fidelitate eternă. Există şi un mic monument dedicat iar pe balustrada de lângă se agaţă diverse obiecte simbolice notate cu numele îndragostiţilor. Cel mai des se folosesc două lacăte cu numele amorezilor care se prind de balustrada pe „vecie”. Adică până când vaporii de apă de mare le distrug ceea ce pare că se întâmplă în doi-trei ani, după cum arătau unele dintre ele.
În Riomaggiore se ajunge foarte repede, cred că maxim 20 de minute. La ieşirea de pe Via dell’Amore:

„-Alessandra, te lo giuro...
-Măi Giuseppe, lasă-mă cu din astea şi zi-mi cu cine ai fost aseară pe Via dell’Amore ca dacă nu te arunc în mare!”

În Riomaggiore iar nu este plajă în schimb primul lucru pe care îl întâlneşti este gara. Luăm bilet înapoi şi oprim în Monterosso pentru a petrece restul zilei pe plajă. Toată excursia a durat 5 ore. E deja 6 seara şi soarele apune.

4 comments:

Emi said...

Fantastic!

I-dana said...

este foarte frumos ce povestesti aici :-)

Anonymous said...

frumos :)

am fost acolo si mai merg in vara asta cu parintii :)

abea astept

Mios said...

Frumoasa experienta as spune! Cred ca asa o vezi si tu acum, nu? Am citit cu placere povestioara ta. E drept, sunt interesata sa stiu ce mai pot vedea in Genova avand in vedere ca acum ma aflu aici pt 2 zile.

Related Posts with Thumbnails