Pentru că vremea a continuat pe acelaşi trend ascendent, ieri am făcut o plimbare mai lungă tot prin centru. De data asta am traversat toată zona centrală pornind de la staţia de metrou Ştefan cel Mare şi ajungând la Izvor. Am umblat fără o ţintă precisă, m-am întors pe unde mai trecusem deja cu 5 minute înainte, totul fără să fiu presat de nici o limită de timp – un lux pe care nu ştiu când mi-l voi mai putea permite.
La Romană am făcut primul popas în sensul că am stat un pic pe loc ca un turist într-un oraş străin. Pentru asta a trebuit să-mi caut un loc potrivit într-un colţ de intersecţie care să nu fie invadat de oameni. Agitat loc, ca întotdeauna, atât rutier cât şi pietonal – mai ales că în perioada asta sunt şi tarabele cu mărţişoare şi diverse săpături. Am făcut un tur de piaţă însă nu a fost deloc plăcut pentru că tot timpul era un şanţ de sărit sau un trecător grăbit şi neatent de evitat (ca să înţelegeţi, agitaţia nu îmi permitea să fiu eu trecătorul distrat şi cu capul în nori – am încercat însă m-am răzgândit după prima coliziune).
Am pornit agale spre Universitate cu gândul să mai scap de aglomeraţie. Am mers pe partea cu cinematograful Patria. Proastă alegere pentru că trotuarul e săpat şi la un moment dat e un fel de trecătoare, un loc prin care nu poate trece mai mult de o persoană. Evident apare un conflict de interese între cei ce merg în sensuri opuse şi, spre deosebire de mine, mai toată lumea de pe stradă de la ora aceea avea de ajuns undeva, mai mult sau mai puţin urgent aşa că am asitat la vreo două scene hilare de dezechilibrare cu fâlfâire de braţe pe marginea şanţului pentru că au încercat să depăşească capacitatea trecătorii. Hilar cu gust amar, pentru că scena denotă două lucruri: unul ar fi modalitatea complet nepotrivită de a efectua lucrări pe unul din cele mai mari bulevarde din capitală şi altul – mentalitatea trecătorilor, de asemenea nepotrivită. Ambele trebuie să se schimbe.
La Universitate locul e mult mai mult şi mai generos, mai ales în colţul cu spitalul Colţea. Am stat acolo câteva momente şi am aruncat o privire împrejur. Ca şi în Romană, cable peste tot. Colaci groteşti atârnaţi fără nici o noimă de stâlpi, toate cu un aer de provizorat devenit între timp normă. Undeva pe un bloc de lângă Intercontinental tronează imaginea pentru luna noiembrie a calendarului Peroni, calendar care anul acesta conţine trei românce.
Nu prea înţeleg mişcarea celor de la Peroni...ca să facă ceva la noi pe piaţă Catrinel trebuia să aibă lângă ea PET-ul de 2 litri de Peroni. Fie vorba între noi nici nu e o bere fantastică.Moving on, din cauză că am fost leneş şi nu am vrut să traversez ca să pot să pozez cu soarele în spate m-am mulţumit să pozez reflexii.
Încet încet m-am scurs la vale spre Unirii însă nu am mai ajuns pentru că am deviat pe străzile din centrul vechi şi am ieşit pe splai undeva aproape de Victoriei şi de acolo am mers la Izvor la metrou şi apoi acasă. Pe drum am mai click-ăit de câteva ori.
Iar pentru sfârşit, o trecătoare curajoasă undeva aproape de Palatul Parlamentului: „I think I can, I think I can!”
No comments:
Post a Comment