24 November 2009

VN

S-a nimerit ca penultimul week-end de toamnă să-l petrecem pe meleaguri vrâncene ajutați fiind și de o vreme fantastică pentru această perioadă a anului. Ajunsul acolo (acolo=Greșu) numai plăcere nu e, dat fiind că trebuie (așa credeam până de curând) mers pe traseul Colentina-Buzău-Focșani-Lepșa. Locația însă compensează. Vodafone nici nu are semnal în zonă.

După ce am ajuns, ne-am instalat și am mâncat am pornit într-o scurtă explorare să vedem unde s-a mai ajuns cu asfaltarea pe DN 2D Focșani-Tg. Secuiesc. Ultima oară în iunie asfaltul ajunsese în Greșu. Acum am descoperit că a ajuns vreo 10 kilometri mai sus, la un pod vechi.

După o scurtă inspecție pe jos am aflat că de fapt asfaltul continuă după 200 de metri și ajunge, woo-hoo, până la 4 kilometri de Ojdula. Deci după mai bine de 15 ani cred, drumul Lepșa – Ojdula este din nou practicabil. În vară am urcat cu mașina pe macadam până la granița dintre județe însă acum e totul schimbat. Mai lipsesc unele chestii cum ar fi parapeții de protecție și marcajele de pe margini însă până la vara viitoare se va putea circula pe acolo ca și pe Oituz.

Dat fiind că drumul e încă pustiu, la ceva vreme după lăsarea nopții am urcat din nou în trecătoare pentru un pic de stargazing. Chiar dacă părea beznă completă de fapt se pare că cei 20 de kilometri până la Tg. Secuiesc erau prea puțini pentru a scăpa de efectele poluării luminoase.Tot pe o notă negativă, drumul nu e complet pustiu așa că o dată la câteva minute apărea câte un vehicul care să-mi strice mie expunerea. Acestea combinate cu faptul că ne aflam pe întuneric în arealul cu cea mai mare densitate de carnivore mari din Europa au făcut ca popasul să fie destul de scurt și rezultatele foto pe măsură.


Pentru că a fost vorba de un week-end scurt, a doua zi am făcut o plimbare pe Cheile Tișiței, ajungând de data asta mai departe ca data trecută dar tot nu îndeajuns de departe.


Ținta era primul tunel de mocăniță însă nu era realistă. Am făcut cale întoarsă un pic după cantonul silvic, după al patrulea pod parcă.

Acolo la canton am dat și peste un exemplar de uaildlaif deloc timid și mai mult preocupat de prânzul lui decât de noi.

La întoarcere am mers un pic spre Soveja și acolo am avut parte de altă surpriză. Povesteam mai demult despre necazurile cu care se confruntă DN 2L Lepșa-Soveja. Ei bine acum este asfalt nou de la intersecție în Lepșa și până la ieșire din Lepșa spre Soveja iar cele trei podețe rutiere distruse de viitură acum câțiva ani sunt gata refăcute și nu se mai trece prin vad. Drumul este în continuare închis spre Soveja însă e un început bun.

Pentru întoarcerea în București am ales varianta Brașov-DN1, dacă tot e drumul bun spre Ojdula. Am făcut o pauză la granița dintre județe, unde am oprit și în vară. De data asta am văzut și urme de urs, nu numai cuvinte goale scrise pe un panou.

Am trecut prin Pasul Mușat (1100m) și am traversat și bucata de drum neasfaltată foarte repede. Am oprit în Sântion Lunca pentru tradiționalul colac secuiesc (cei mai buni zice-se și tind să fiu de acord) și am prins ceață joasă la nivelul pământului și un apus fantastic cu soarele dispărând după Piatra Craiului și proiectând conturul crestei pe ceața fină de la altitudine.

Banuiesc că vremea se va răzbuna probabil week-end-ul următor pentru cât a fost de generoasă acum. Însă până una alta a fost un week-end excelent.

7 comments:

Augustin Popescu said...

Sper să nu te mânce lupii in una din escapadele foto.

Faine ultimele postări. Pentru o vreme, luat cu altele, nu te mai urmărisem. Mă bucur că te-am regăsit aşa cum te ştiam.

Andrei C. said...

Si eu sper asta. Oricum merci fain de incurajare :)

mihaizzz said...

Foarte frumoase escapadele tale in inima naturii ...
Super!

Ciprian said...

Vroiam sa te intreb daca mai ai noutati de starea drumului Lepsa-Ojdula, dar tocmai ce am aflat ca e mai ramas de asfaltat 1km, unde este compactat si se merge foarte bine, chiar si in conditii de iarna.

Anonymous said...

foarte frumoasa zona ,s speram ca odata cu asfaltul nu se va pierde din salbaticie ...

Anonymous said...

foarte frumoasa zona ,s speram ca odata cu asfaltul nu se va pierde din salbaticie ...

emilian said...

foarte frumoasa zona ,s speram ca odata cu asfaltul nu se va pierde din salbaticie ...

Related Posts with Thumbnails