14 November 2010

Pere Lachaise

O zi de duminică, vreme splendidă (bine, să nu exagerez, nu ploua, atât) aşadar merge la fix o plimbare prin cimitir, nu?

Înainte să-mi catalogaţi gusturile drept dubioase trebuie să ştiţi că Pere Lachaise e cel mai mare cimitir din Paris şi cel mai vizitat cimitir din lume, aparent. La intrări se dau hărţi şi peste tot mişună turiştii, atmosfera e una de muzeu. Dat fiind că am vizitat şi cimitirul monumental Staglieno (unde sculpturile mi s-au părut de-a dreptul fascinante) trebuia să fac o comparaţie. Verdictul meu pot să-l anunţ de pe acuma şi anume Pere Lachaise este mai faimos şi mai vizitat doar pentru că este în Paris şi pentru că pe aici sunt oase faimoase – în rest sculpturile nu se compară.

Partea cu osemintele faimoase e cea care i-a dat şi mărimea. Pe la 1800 când a fost deschis nu era foarte popular însă administratorii au găsit o metodă prin care să aducă clienţi noi. Cu mare fast i-au dezgropat pe La Fontaine şi Moliere de pe unde erau şi i-au adus aici. Deodată a devenit cool să fii mâncat de viermi în Pere Lachaise şi nu în altă parte aşa că acum cimitirul are 300.000 de rezidenţi permanenţi.

Printre cei mai faimoşi locatari este Oscar Wilde. La mormântul lui e mereu un mic grup de oameni. Unii se uită, alţii fac poze, alţii fac poze cu ei şi mormântul şi mai sunt şi cei care iar parte la o tradiţie dubioasă care implică pupatul mormântului cu buzele date cu ruj.


Cei care nu pupă scriu în schimb ceva că na, au trecut şi ei pe acolo.

Alţi locatari de seamă...

Am fost să-l salut şi pe Enescu (sau mă rog, Enesco aşa cum e scris pe mormânt – n-am înţeles de ce a trebuit schimbat numele, era greu de pronunţat în franceză?). El nu e singurul român, am mai văzut întâmplător un Margaritesco şi un Lahovary.

Am trecut şi pe la dl. James Douglas Morrison, ghidat fiind de hoardele de turişti. Neavând hartă, mi-au scăpat alţi locatari de vază.

Aspecte din cimitir.

Ave Crux, Spes Unica.

Un fronton cu o gravură ciudată.

Cimitirul are alei fiecare cu numele său.

Nişte trandafiri, am impresia că de plastic.

Fata cu părul de mâţă. Sau invers (nu sunt sigur).

Aşaaa, am ajuns la ce mă interesa şi anume monumentele. A fost destul de greu să găsesc ceva prezentabil, în general mormintele sunt simple.

Un băiat cu un câine.

Yes, not creepy. Not creepy at all!

Domnul Verde, un bust de bronz de lângă mormântul lui Oscar Wilde.

Un pictor.

Constantin Lahovary, de care vă ziceam, are un monument deloc comun.

Două monumente ceva mai conservatoare.


Sculptura care mi-a plăcut cel mai mult.

Şi, pe final, una dintre cele mai interesante sculpturi. Sculptura asta te urmăreşte cu ochii chiar dacă îţi schimbi poziţia (dacă nu mă înşel e singura care e aşa îndrăzneaţă, în rest toate au privirea pierdută în zare sau aşa aţintită asupra unui obiect).

5 comments:

gbrgeorge said...

Nu as fi indraznit nici macar sa ma apropii de sculpturile alea, dar sa le mai si pozez.

Traveling Hawk said...

Interesant! Nu am fost acolo, s-a dus fiica mea singura. Ma bucur ca ai pus atatea poze, sa ma lamuresc si eu putin. Am vazut ceva similar la Viena, la Zentralfriedhof.

photoblog said...

Profesoara de franceza mi-a povestit de ce se spune Enesco in loc de Enescu.. ;)

Pronuntia lui Enescu, in franceza, seamana prea mult cu "cul" ... care in franceza.. e de rau.. ;)

Anyway: mi-ar placea sa ma plimb si eu prin acel cimitir.

Miscellanea said...

Interesant, la asta nu m-am gandit cu rezonanta numelui. Cat despre apropiere de sculpturi, am folosit tele-ul :P

marian said...

Foarte interesanta povestea cu mormantul lui Oscar Wilde. Auzisem povesti, dar nu ma gandeam ca e adevarat.

Related Posts with Thumbnails