13 November 2009

Banat Delight: Z6 – Podul natural, Cheile Sohodolului, Tg. Jiu

Ziua 6, totodată ultima zi pe drum. Şase zile poate părea puţin timp pentru o vacanţă dar depinde de intensitate. În plus aveam bilete de avion pentru ziua următoare. Tot vacanţă, dar alt fel.

Astfel ne-am trezit de dimineaţă, am împachetat, am mers la micul dejun (am rămas cu regretul că nu am încercat piscina cu apă termală de la pensiune) şi apoi la maşină. Am plecat prin staţiune, am trecut prin Piaţa Hercules, pe sub Hotel Roman şi am ieşit din localitate. Am trecut de ştrandul de la 7 Izvoare şi am continuat pe drumul prost spre Tg. Jiu. După bifurcaţia spre Cerna Sat am intrat pe teritoriu necunoscut. Era o joi dimineaţă însorită şi nu ne-am întâlnit decât cu o maşină de poliţie. Drumul trece prin munte şi de la Băile Herculane nu e nici o localitată pentru vreo 40 de kilometri până în Godeanu parcă. În trecătoare am dat peste un fel de haită de câini dezorientaţi, am numărat vreo 40 de câini în mai multe grupuri – cred că au fost aduşi acolo de vreun ecarisaj şi lăsaţi să se descurce. Păreau câini de oraş. După Godeanu e un fel de sat continuu până în Baia de Aramă. Acolo aveam prima oprire a zilei. De fapt nu chiar acolo, ci la 4 kilometri peste deal, în comuna Ponoarele. Drumul e infect, plăci de beton mâncate şi pline de gropi. Ideea e că acolo în comună se află Podul Natural. Într-adevăr este un pod de piatră masiv peste care trece drumul judeţean. Din ce am citit, e singurul din Europa care este şi folosit.

Lângă el este şi o peşteră la care nu am coborât. Tot în comuna Ponoarele este şi pădurea de liliac, alt monument al naturii dar pe care nu ne-am dus să-l vedem. Calitatea drumului cam taie orice chef aşa că am revenit la cel principal şi am continuat spre Tg. Jiu. Peisajul se aplatizează din ce în ce mai mult şi munţii (Retezatul) rămân doar în stânga.

Înainte de Tg. Jiu am cotit spre munţi ca să vedem Cheile Sohodolului. Drumul e asfaltat şi trece prin ele dar asta nu înseamnă că nu sunt spectaculoase. Indicatorul promite.

Le-am parcurs până la ieşire, la canton. Par nişte chei clasice însă ceva nu e în regulă. Lipseşte râul! Albia e uscată de ceva vreme. Există o ţeavă cu diametru cam 40-50 de centimetri prin care se aude curgând apă. Ţeava traversează cheile pe marginea albiei. Nu înţeleg exact ce s-a întâmplat acolo însă e cel puţin ciudat. Dat fiind că era joi eram singuri acolo. În week-end-uri am înţeles că ar fi fieful grătaragiilor.

Tot acolo e şi fieful căţărătorilor. Pereţii sunt presăraţi cu trasee pregătite pentru escaladă şi fiecare are un nume.

Un cub desprins din perete, nu ştu dacă din cauze naturale sau nu.

Râul trece prin mai multe grupuri de tunele săpate prin stâncă. Râul fiind secat aceste galerii sunt accesibile cu piciorul acum.


Cineva a mers prin albia râului cu un marker în mână şi a desenat pe diverse pietre.

Locul e plăcut, dar am o bănuială că e asa numai când e pustiu.

Mai departe, am ajuns în Tg. Jiu şi prima ţintă a fost parcul central ca să vedem sculpturile lui Brâncuşi. No comment că iar se ia lumea de mine că nu am cultură.

Coloana infinitului e într-un alt parc, la ieşirea spre Râmnicu Vâlcea.

La ieşire din Tg. Jiu era trecut de miezul zilei şi nu mai aveam decât un singur lucru de făcut pe lista obiectivelor de vacanţă. O restanţă din ziua 1. Cea mai plăcută restanţă aş putea zice. Va urma.

12 November 2009

CFR - între indolenţă şi nesimţire

Întrerupem programul obişnuit pentru o povestioară cu un prestator de servicii de doi bani. Aţi ghicit, este vorba despre Stat reprezentat în acest caz de compania de transport feroviar rezidentă. Ca orice lucru patronat de stat, acesta este afectat de o durere la bască cruntă a majorităţii angajaţilor care, fiind prost plătiţi, nu sunt interesaţi să ofere alt nivel de performanţă decât cel de bază. Capătul celălalt al piramidei organizaţionale (cel mic şi ascuţit) e probabil preocupat de onorarii şi nu de profitabilitatea companiei. Nu ştiu dacă a fost vreodată profitabilă însă ştiu că un procent semnificativ din costurile şi aşa mari ale biletelor este suportat de către stat (adica costul unui bilet este de fapt mult mai mare decât ceea ce se plăteşte la ghişeu). Nu mai vorbesc despre personale fantomă care circulă pe rute obscure cu 5 pasageri sau cu 500 de pasageri care nu plătesc. Nici de vagoanele "noi" echipate pentru a putea lua cu tine o poşetă şi atât şi cu scaune comode pentru călătorii de 4 ore.

Boon. Datele problemei: Am făcut ce am făcut şi am ajuns la mâna CFR-ului. Vreau să ajung în minunata-mi urbe natală cu trenul dar vreau să iau şi bicicleta cu mine pe tren. Sacrilegiu. Bicicletă pe tren? Unde s-a mai văzut aşa ceva? Pentru că totuşi există un regulament de funcţionare şi ştiu că atitudinea faţă de biciclete s-a mai schimbat (vezi vagoanele cu locuri de biciclete de pe ruta Braşov) pornesc în căutarea unei soluţii. Şi o găsesc.

Regulamentul zice că se poate transporta gratis o bicicletă demontabilă (cu roţile scoase) dacă intră în spaţiul de depozitare bagaje. Cum ziceam, în trenurile noi încape mai mult de o grămadă. Plus că atârnă lanţul, murdăreşte, mă rog. Dar bucurie! La adresa http://www.cfrcalatori.ro/216 apare următorul text:
În cazul trenurilor de persoane şi accelerate formate din vagoane cu spaţii interioare mari ( exemplu: vagoanele etajate – seria 2626), respectiv automotoare (exemplu: Sageata Albastra) se admit la transport biciclete nedemontabile, pentru care se va încasa un tarif / kg prezentat in tabelul de mai jos ( o bicicleta obisnuita se considera ca avand 10 kg) :
Zona km. lei/kg.
I 1 -100 0,50
II 101-200 1,00
III 201-300 1,10
IV 301-400 1,40
V >400 1,50
Călătorul va însoţi şi supraveghea bicicleta pe durata transportului, astfel încât să nu fie incomodaţi ceilalţi călători.

Pam pam! Rezolvat. Bănuind dificultăţi la achiziţionarea biletului printez foaia şi mă duc la gară.
Ghişeul 1 (Informaţii):
-Bună seara. Vreau să merg mâine la Galaţi şi vreau să iau bicicleta cu mine.
-Nu se poate, nu avem vagoane de biciclete pe linia aceea.
-Ştiu asta, dar am hârtia asta care zice că bla bla.
-Hmmm, n-am auzit de aşa ceva, mergeţi la casa specială.
Oooo, casa specială, dacă e specială sigur trebuie să ştie.

Ghişeul 2 (Casa Specială):
-Bună seara. Vreau să merg mâine la Galaţi şi vreau să iau bicicleta cu mine.
-Mergeţi la ghişeul 5 pentru biciclete.
Hmmm, a mers suspect de repede, sigur e ceva aiurea la mijloc.

Ghişeul 3 (Casa 5):
-Bună seara. Vreau să merg mâine la Galaţi şi vreau să iau bicicleta cu mine.
-(după ce caută trenurile şi vede că nu are opţiunea de bilet de bicicletă) Nu se poate, nu au vagoane de biciclete.
-Ştiu asta, dar am foaia asta care zice bla bla.
-Nu ştiu, eu pot să fac doar ce mă lasă calculatorul (îmi aduc aminte de un sketch britanic in care un funcţionar raspundea obsesiv celui de la ghişeu cu fraza "Computer says NO".)
Mă duc înapoi la casa specială, cealaltă.

Ghişeul 4 (Casa Specială Cealaltă)
-Bună seara. Vreau să merg mâine la Galaţi şi vreau să iau bicicleta cu mine.
-Nu se poate.
Explic cele de mai sus fâlfâind foaia de hârtie. Mi se sugerează să merg la şeful de tură. Mbun, m-oi duce şi la el dar întâi mă duc prin gară să vorbesc cu un naş să vad dacă are el cum să taie bilet pentru aşa ceva. Singurul tren care corespundea descrierii (vagon porumbar) tocmai pleca aşa că după ce i-am urat călătorie sprâncenată m-am dus la Informaţii pe peron.

Ghişeul 5 (Informaţii Peron)
Femeia tocmai încheia discuţia cu cel de dinaintea mea cu un prietenesc "nu m-ai auzit când am zis prima oară?".
-Bună seara. Unde îl găsesc pe şeful de tură?
-Ah dar în ce problemă, ca să ştiu dacă vă poate ajuta.
-Păi problema e că bla bla.
-Aaaa, nu ştiu dacă vă poate ajuta. Dar mergeţi la Şef tură comercial la ghişeul 27.
Ţop, ţop ajung la ghişeul respectiv.

Ghişeul 6 (Şef tură comercial ghişeu 27):
(aştept un pic să fiu băgat în seamă, observ că spre deosebire de celelalte ghişee nu are microfon şi difuzor deci discuţia va depinde de cât de tare putem să ţipăm fiecare).
-Bună seara. Vreau să merg mâine la Galaţi şi vreau să iau bicicleta cu mine.
-Nu se poate, nu sunt vagoane de biciclete pe acea rută.
-Ştiu că nu sunt!
Şi încep din nou povestea şi recit textul de pe foaia mea, al cărui conţinut ajunge evident pentru prima dată la urechile şefei de tură.
-Păi cine a scris asta pe site să răspundă pentru ea (simt că îmi creşte tensiunea). Noi nu am fost informaţi despre aşa ceva.
Mai vorbesc diverse, aflu că trenul de seară are vagoane diferite de ceea ce îmi trebuie mie dar chiar şi aşa în timpul zilei nu ar fi bine să încerc pentru că sunt supracontroale. Într-un final apoteotic mi se cere foaia cu conţinutul site-ului să i se facă o copie şi să fie arătată "şefului" ca să se clarifice situaţia. Mă resemnez şi plec. Varianta care mi-a rămas este să merg direct la naş şi să mă "înţeleg" cu el şi apoi să sper că supracontrolul "înţelege" şi el. Pentru că sunt prea puţin balcanic pentru aşa ceva nu voi face asta. Târguiala şi ciubucăreala le urăsc cu spume aşa că le las altora. Şi pentru că pot, mâine cel mai probabil nu voi folosi serviciile CFR-ului. Merg fără bicicletă însă nici nu plătesc cât nu face.

Oamenii cu care am interacţionat azi chiar nu aveau idee despre ce vorbeam şi cel mai probabil nu li s-a transmis aşa ceva. Singura lor vină este modul în care au transmis mesajul şi lipsa unor încercări de remediere a situaţiei. Adevărata nesimţire e undeva mai sus. În fine, am făcut reclamaţie pe site-ul lor (sistem cât de cât deştept, pot să urmăresc statusul reclamaţiei mele) şi dacă nu primesc răspuns probabil o dau mai departe la OPC, tot au ei link către OPC pe site pentru călătorii nemulţumiţi. Sunt curios să văd ce se întâmplă. Se pare că o să descopăr în weekend ce face bicicleta mea veche.

UPDATE: Dimineaţă găsesc pe mail spre uimirea mea nu 1 ci 3 răspunsuri de la Relatii cu Publicul CFR. Bine, două dintre ele nu conţin de fapt informaţie utilă. Al treilea conţine un citat din regulamentul propriu şi acesta este un pic diferit de cel pe care îl ştiam, diferit în sensul bun pentru că conţine informaţie nouă.

Aşadar, în Anexa la Dispoziţia nr.5 din 2008 a Directorului General al CFR Călători, pagina 173, Reglementări Proprii CFR Călători 058, art. 17, alin 2 apare textul:
58.3 (1) În cazul trenurilor de persoane şi accelerate formate din vagoane cu spaţii interioare mari (TE, seria 2626) respectiv automotoare (DESIRO, LVT) se admit la transport biciclete nedemontabile, pentru care se va încasa tariful prevăzut la C. 6 lit. v), tarif calculat pentru 10kg/bicicletă. Tariful va fi încasat cu BET, la rubrica "Menţiuni speciale" înscriindu-se menţiunea "bicicletă".

Răspunsul meu a fost că ştiu că pot transporta bicicleta însă angajaţii din Gara de Nord nu ştiu asta şi în consecinţă nu pot să plătesc biletul. Ideea e să îi informeze pe ei nu pe mine.


UPDATE 2 (10.12.2009): Din păcate petiţia mea a fost închisa cu concluzia "aţi vrut să mergeţi la Galaţi cu bicicleta dar trenurile de Galaţi nu au în componenţa vagoane pentru bicicletă şi lucrătorii noştri v-au comunicat asta". E ca şi cum cineva nu ar fi citit nimic din ce am detaliat, şi nici măcar răspunsurile lor anterioare. Sunt sigur că există cel puţin un tren cu garnitură 2626 care merge la Galaţi şi ar trebui să se aplice prevederile articolului 58.3 (1) de mai sus. Da, stiu că trenurile pe relatia Bucuresti Nord - Galati nu au in componenta vagoane special amenajate pentru transportul bicicletelor! Conform art. 58.3.1 din Anexa la dispozitia nr. 5 din 2008 nici nu e nevoie sa aiba ca sa pot sa iau bicicleta cu mine!!! E de ajuns ca garnitura sa fie de tip 2626 (cum stiu sigur ca exista pe relatia respectiva) sau automotor DESIRO. Era simplu, omul de la ghiseu trebuia sa spuna "Doar Acceleratul x are vagon de tip 2626 il puteti lua pe acela, platiti biletul pentru bicicleta in tren la controlor". Atat! Nu a fost in stare pentru ca nu cunoaste prevederile regulamentului intern, nici seful de statie nu le cunoaste si nici departamentul de marketing/relaţii cu clienţii se pare.

În cazul de faţă sistemul şi-a făcut datoria, adică mi s-a făcut silă şi renunţ. Bon voyage.

Banat Delight: Z5 – Timişoara

No bun, deci am ajuns şi la Timişoara pentru câteva ore. Drumul până acolo e o corvoadă cu semafoare, lipsa de marcaje şi şoferi bezmetici. Impresia e că totul e mai vestic, mai civilizat. Piaţa Unirii îmi aduce aminte şi nu cred să fie mai prejos de piaţa din centrul vechi al Varşoviei, cea cu statuia sirenei. Dat fiind ca doar ne-am învârtit pe străzi câteva ore nu prea am ce să povestesc aşa că o să pun nişte imagini şi atât.














10 November 2009

Banat Delight: Z5 – Cheile Corcoaiei

Pentru ziua a 5-a aveam programat un obiectiv în relativa apropiere a Băilor Herculane şi un obiectiv ceva mai depărtat. Am început cu cel mai apropiat sperând că cei 50 de kilometri îi vom parcurge repede. Bineînţeles că nu a fost aşa.

Obiectivul a fost Cheile Corcoaiei (sau Cheile Corcoaia cum am văzut scris la intrare deşi mi se pare că numele unor chei trebuie să conţină genitivul pentru râul care le formează). Ele sunt situate mai sus pe valea Cernei la ieşirea dintr-un sat numit Cerna Sat.

Am purces aşadar pe drumul care duce de la Băile Herculane la Târgu Jiu. Drumul îngust pe alocuri de o singură maşină (cică e DN) dispune de asfalt prost, peticit prost, denivelat (am dat cu graţie de pământ cu maşina ceea ce nu am reuşit să fac pe coclaurii pe unde am mai umblat) şi este presărat cu camioane forestiere. Ca la jocuri electronice - ai numai obstacole în schimb nu câştigi nimic dacă le treci. Dar fiţi fără teamă, drumul spre Cerna Sat se desprinde din drumul principal la un moment dat şi abia atunci începe să fie cu adevărat prost.

Adevărul e că ştiam asta, studiasem înainte harta şi alte resurse. În momentul în care se iese de pe DN67D se intră pe, ghiciţi ce? DN 66A Transretezat despre care am mai povestit. Totuşi pentru că se avansează numai din partea nordică aici nu e nici urmă de lucrări/îmbunătăţiri. Sunt 18 kilometri de drum care a văzut asfalt acum multe ierni, probabil de pe vremea când se lucra la Barajul Iovanu (ştiu că pe indicator scrie Ivanu, eu aşa îl ştiu din alte părţi). Aşa cum arată şi indicatorul, drumul este blocat undeva în dreptul lacului de acumulare Iovanu de o alunecare de teren. Dar Cheile Corcoaiei sunt ceva mai aproape, după ieşirea din Cerna Sat dar înainte de baraj. Din păcate după baraj ar fi fost de văzut Izbucul Cernei, locul de unde Cerna iese din pământ sub forma unui izvor destul de abundent.

Revenind la drum, acesta e pustiu în afară de ocazionalii localnici.

Satul este atât de departe de civilizaţie încât nu vreau să mă gândesc cât face salvarea sau maşina de pompieri până acolo, în cazul în care poate ajunge.

Am trecut prin sat fără să oprim şi am găsit la ieşire intrarea în chei. Spre deosebire de până acum, nu se pune problema de circulat cu maşina prin ele. Au doar 200 de metri lungime însă sunt foarte spectaculoase. Peste tot accesul este înlesnit de podeţe metalice şi balustrade.

În prima parte de la intrare apa formează un mic lac.

În faţă se prefigurează ce venisem să vedem.

Legenda zice că Iovan (Iorgovan, cel cu Piatra Iorgovanului) a urmărit un balaur prin aceste părţi ca să-l omoare (evident). Pe scurt balaurul rămăsese prins între stânci şi Iovan s-a apucat să-i împuţineze capetele. Când mai avea unul singur balaurul s-a smucit cu ultimele puteri şi a scăpat dintre stânci, coada lui lăsând urmă în perete.

Aceeaşi zonă privind în direcţie opusă. Dacă vă pasionează legenda, aveţi o versiune a ei aici.

Acum nu ştiu să spun dacă merită sau nu drumul pentru a vedea cheile. Cei mai mulţi probabil că nu ar intra pe drumul respectiv, dată fiind distanţa şi mai ales calitatea. Cert este că nu-mi pare rău că am mers. Citisem despre ele cu ceva timp înainte şi am zis că vreau să ajung acolo.

De acolo ne-am întors la Băile Herculane dar nu am oprit şi, sătui fiind pentru moment de sălbăticie, am continuat spre civilizaţie, cea mai civilizaţie care există prin partea aia a ţării. Va urma.

09 November 2009

Banat Delight: Z4 – Băile Herculane

Dat fiind că am revenit relativ intact de pe meleaguri îndepărtate, atât literalmente cât şi figurativ, pot să continui cu povestirile, în ordinea lor cronologică. Rămăsesem la ziua a 4 a excursiei prin Banat când am parcurs Defileul Dunării de la Orşova la Moldova Veche. Pentru că am terminat relativ devreme cu asta şi am revenit în Băile Herculane, am zis că e un moment bun să mergem să vedem staţiunea, cu interes special pentru partea veche a staţiunii.

Mai întâi, ca impresie generală, Băile Herculane se prezintă la prima vedere ca o staţiune comunistă cu hoteluri de capacitate mare să încapă tot proletarul. Totuşi unele sunt interesante măcar prin amplasare şi prin contrastul cu peisajul înconjurător. Hotel Minerva de exemplu e rotund şi e cocoţat undeva mai sus decât restul staţiunii. La momentul respectiv nu era folosit şi deci în timpul serii era întunecat. Tot, mai puţin o camera de pe la etajul 4 unde se vedea o lumină de televizor cred şi reclama luminoasă defectă. Lugubru rău. Hotel Roman e în schimb foarte folosit. Acest hotel e mai special pentru că e aşezat pe nişte piloni de beton şi drumul din staţiune trece pe sub el.

Partea cu adevărat interesantă din staţiune se află după hotelurile comuniste. Ascunse într-o parte mai îngustă a văii Cernei se află clădirile care alcătuiesc complexul balnear vechi. Vechi pentru că datează din a doua jumătate a secolului 19. Pe atunci stăpânirea austro-ungară a recunoscut potenţialul zonei şi a construit o staţiune balneară. Trecutul staţiunii merge mult mai departe în istorie, pe vremea romanilor. În prezent clădirile sunt în stare avansată aş zice de degradare. Trist, pentru un loc atât de frumos, unde alţii ar da bani buni să vină, aşa cum făceau şi la începutul secolului trecut. Degradarea a început, sunt sigur, din timpul comunismului când clădirile care aminteau de epoca regatului au fost transformate în cantine şi centre de tratament. Ce a fost întreţinut, a fost întreţinut în bătaie de joc cu var şi vopsea aplicate peste straturile existente şi acoperind uneori detalii din arhitectura originală.

Urmează o serie de imagini fără o ordine aparte, doar cu explicaţii ataşate.

În dreapta de poate vedea o parte din Hotel Decebal, construcţie abandonată şi în pericol de prăbuşire iar podul este primul pod de caramidă în curbă din Europa. E denumit podul cu coridor pentru că pe o parte a sa trece un coridor pentru ca oaspeţii de vază ai hotelului să poată ajunge confortabil pe orice fel de vreme la clădirile anexe de pe partea cealaltă a râului.

Coridorul de pe podul cu coridor, văzut din alt unghi.

Piaţa Hercules, centrul staţiunii vechi. Statuia lui Hercule e o replică din bronz a unei statui găsite prin ruinele construcţiilor din vremea romanilor.

Clădire din piaţă, datând din 1852. Pe fronton mai e încă vizibil înscrisul „Trăiască Republica Populară Romînă”.

Un semn mai vechi cu numele pieţei, vopsit pe deasupra în bătaie de joc.

Piaţa Hercule sau Hercules?

Pavilionul principal din piaţă, vopsit într-un maro roşiatic (pe care îl suspectez a nu fi culoarea originală), pare să fie cel mai afectat de lipsa de îngrijire.

Diverse graffitti-uri scrijelite pe pereţii săi de diverşi troglodiţi care nu ar avea ce căuta într-o lume civilizată.


Vedere în interior prin unul dintre multele geamuri sparte - uşi baricadate cu scânduri ca în desenele animate.

Un anunţ pentru vânzarea a ce se mai poate valorifica din interior.

Unul dintre leii de pe statuia lui Hercule având o mimică în ton cu starea staţiunii.

Un pic mai încolo, altă clădire, aceeaşi situaţie. E vorba despre complexul balnear principal.

Podul a avut diverse alte culori de-a lungul timpului.


Aleea din faţă.

Aceeaşi paragină...



Vandalisme...

Placa de la izvorul Diana 3, izvor care are într-adevăr temperatura indicată acolo.

Altundeva în staţiune, Hotel Cerna, primul dintre hotelurile moderne din Băile Herculane, construit prin anii 30 şi renovat de curând. Nu prea sunt de acord cu schema de culori folosită.

Alte detalii amestecate...



Păcat, atât pot să zic. Va (mai) urma dar despre alte locuri, mai putin triste.
Related Posts with Thumbnails