Norge: Bonus 3 - Oslo

Luni dimineaţă la prima oră taxiul e în faţa casei. N-am avut de ales. Mă rog, aş fi avut dar ar fi însemnat să merg pe jos cam o oră cu toate bagajele după mine ca mai apoi să iau shuttle-ul spre aeroport. Aşa că un taxi la comun e soluţia în Trondheim, adică îl rezervi în seara dinainte şi ia 3 persoane spre aeroport preţul fiind astfel mult mai mic decât o cursă normală (pentru că totuşi sunt vreo 35 de kilometri).

De data asta zborul Norwegian nu mai are Wi-Fi dar nah, oricum nu aveam chef de browsing la ora aia. Mă trezesc când avionul aterizase deja (sau aşa credeam, pentru că zbura la 1 metru de pistă) şi mă gândesc "hmm, dar ce aterizare lină" moment în care avionul se izbeşte de pistă ca să mă readucă în simţiri. Adevărul e că nu am reuşit să dorm în timpul unei aterizări. Încă.

În gară la Gardermoen trenul expres salută de bun venit călătorii în limbile lor, inclusiv în română. Bine aţi venit!

Norge: Bonus 2 - Trondheim

Al treilea oraş ca mărime din Norvegia, Trondheim are peste 1000 de ani de la înfiinţare. De la 997 până în 1217 a fost capitala vikingilor şi de-a lungul evului mediu unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj, ţinta fiind catedrala. Pe vremea respectivă oraşul se numea Nidaros şi deşi oraşul şi-a schimbat numele, catedrala nu a făcut-o ea fiind cunoscută în continuare ca Nidarosdomen.

Norge: Bonus 1 - Bye Bye Tromsoe

Duminică dimineaţă mi-am înşfăcat bagajele şi am luat-o uşurel, la pas, spre aeroport. Asta pentru că eram destul de aproape. Am ajuns mult mai devreme decât era programat zborul, mi-am facut check-in-ul şi am aşteptat. "Mi-am" pentru că la Tromsoe a fost prima data când nu numai ca mi-am tipărit singur boarding card-ul şi eticheta de bagaje dar mi-am şi lipit-o singur de bagaj, am scanat-o si am trimis bagajul pe bandă. Deh, reducere de costuri. Apropo de costuri, ar trebui să vă zic câte ceva că văd că lumea e în general interesată de asta.

Dar mai întâi...

Avionul e un 737 ostenit. Are winglets dar se vede că a trecut prin destule. Aeroportul din Tromsoe e mic aşa că nu avem mult de rulat până la pistă. O piruetă, o privire în lungul pistei...

...şi pilotul bagă mâna în gaz. La revedere Tromsoe Lufthavn, eu personal sper să ne revedem.

Norge: Epilog

Într-una din discuţiile ulterioare cu Alex şi Andreea mi-au povestit că sâmbătă, în prima zi după ce ne-am despărţit, după ce şi ei au parcurs Atlantic Road şi Trollstigen, au ajuns la un mic colţ de Norvegia foarte fotogenic, numit Norddal. Ca să sublinieze asta, locuitorii de acolo au instalat şi o ramă foto prin care poţi încadra orăşelul de la depărtare şi cu care te poţi poza. Dacă ai noroc, cum au avut ei, poţi prinde şi un curcubeu în cadru.

Ei bine, tot sâmbătă, eu îmi încheiam plimbarea prin Tromsoe în jur de miezul nopţii. Autobuzul mă lăsase aproape de aeroport şi mai aveam un pic de mers până la hotel. Cu ocazia asta am avut şi eu parte de propria-mi vedere cu ramă. Imaginea e foarte potrivită, conţine esenţa călătoriei noastre de câteva zile prin nordul Norvegiei: munţi cu zăpadă, apa albastră a fiordului, case viu colorate, cer senin şi asfaltul drumului toate scăldate de soarele de la miezul nopţii.

Şi atunci am simţit că aventura mea nordică a luat sfârşit. Tehnic nu se terminase, mai aveam o oprire în Trondheim şi câteva ore într-un Oslo încă neafectat de evenimentele de pe 22 iulie. Totuşi, aşa se întamplă de cele mai multe ori pentru mine, călătoria se sfârşeşte în ziua de dinaintea plecării. Ziua de întoarcere nu o percep ca o făcând parte din călătorie, e mai mult o corvoadă pentru că înseamnă întoarcerea la cotidian. De cele mai multe ori am de târât un bagaj după mine şi există mereu grija prinderii unui avion/tren/autobuz.

Astfel călătoria mea pe deasupra Cercului Polar s-a terminat pe la miezul nopţii, în terminalul de autobuze. Restul e doar întoarcerea acasă. La revedere Norvegia! Şi când zic asta, chiar sper să ne revedem.

Uitându-mă în spate parcă nu-mi vine să cred că am reuşit să fac asta, să ajung în locurile alea. Poate de asta şi povestesc unele amănunte aparent neimportante. De fapt ÎMI povestesc.

Cu mulţumiri pentru toată lumea care m-a ajutat şi m-a suportat. Se ştiu ei.

O singură întrebare rămâne. Ce urmează? O întrebare care probabil îşi va găsi răspunsul într-o seară ploioasă de octombrie.

Norge: Tromsoe

Am găsit Tromsoe într-o atmosferă de sărbătoare, aşa cum am mai zis, parte din această atmosferă fiind dată de aglomeraţia creată de cei 2000 de pasageri vărsaţi pe mal de nava de croazieră care tocmai acostase. Pentru un oraş de 30.000 nu e chiar nimic o astfel de invazie.

Mâncarea thailandeză e gătită chiar de thailandezi pentru că Tromsoe, aşa izolat şi nordic cum e el, e plin de oameni de alte naţionalităţi. La fel şi Narvik.

Norge: Casele

Casele din imaginile următoare sunt din Tromsoe toate, însă ar putea fi cam de pe oriunde din nordul Norvegiei. După cum vedeţi, lemnul e la putere şi, atunci când proprietarul se simte inspirat, culorile destul de îndrăzneţe. Tot ce-mi trece prin minte este oare cum ar arata casele astea iarna, înconjurate şi acoperite de zăpadă. Evident, aş putea să caut pe Google imagini cu Tromsoe iarna, dar n-ar avea farmec. Oricum aş cam vrea să văd şi o auroră-două...

Acum nu că nu aş avea chef, dar chiar nu prea am multe de zis despre ele. Promit să revin cu text mai consistent la articolul următor. Până atunci...

Norge: KS Norge

KS Norge e unul dintre cele două iahturi regale care mai există azi în Europa. Fiind regal, e oarecum normal să-i dea numele ţării. Simplu şi elegant. Şi este elegant, fără îndoială. Cadoul norvegienilor către regele lor, KS Norge a fost cumpărat în 1947, 40 de ani după ce promisiunea fusese făcută (promisiunea suna ceva de genul „Vino să ne fii rege şi-ţi luăm un iaht”; şi, cu voce mai scăzută „dar mai peste vreo 40 de ani, aşa...”). Lăsând gluma la o parte, până şi copiii de şcoală generală au participat la colecta pentru a cumpăra pe Philante, un iaht britanic din 1937 care în timpul războiului a servit ca escortă pentru convoaie. Regele l-a luat în primire, l-a folosit vreo 10 ani, apoi fiul l-a folosit încă vreo 30 şi acum regele en-titre îl foloseşte şi el, când are ocazia.

Norge: Baie în Nord

Aşa cum am zis, am dat peste Tromsoe într-o atmosferă festivă. În afară de festivalul mâncării thailendeze de pe strada principală, un fel de concurs de bărci cu rame avea loc în port. Şi tot în port, pasagerii de pe un mic vaporaş îşi făceau de cap sărind zgomotos în ceea ce nu putea decât fi apă rece.

Norge: Skudd şi Storm

Primul lucru pe care mi-au căzut ochii când m-am dat jos din shuttle-ul de aeroport au fost aceste două arătări „parcate” în cel mai central loc în portul Tromsoe. Imediat am scos Internet-ul la purtător şi am elucidat misterul. Skudd şi Storm, pe numele lor, sunt două corvete ale marinei norvegiene. Fac parte din clasa Skjold şi sunt cele mai rapide nave militare din lume.

Norge: Bărcuţe

Norvegia are 25.000 de kilometri de coastă aşa că nu e ciudat că navele sunt omniprezente în cultura lor. La televizor am văzut chiar un anunţ din acela de responsabilizare cum avem noi cu centura de siguranţă. La fel şi la ei, numai că la ei se referea la pus vesta de salvare. La ei copii învaţă la şcoală ce să facă atunci când cineva cade în apă (să nu sară după el în apa îngheţată că ajung în statistică), cum se fac nodurile şi alte chestii utile când ieşi cu barca pe mare. În cele ce urmează, imagini din portul Tromsoe.

Norge: Maşini americane

Săptămâna asta luăm o pauză de la poveşti şi vorbim despre lucruri punctuale. Cum ar fi obsesia pentru maşini americane ce pare să fie adânc înrădăcinată în sistemul valoric norvegian. Ieftin nu poate să fie să ai o asemenea arătare şi nici foarte comod. Devine astfel un fel de simbol al statutului. Ciudat, nu mă aşteptam de la acest popor destul de atent cu finanţele să cheltuie bani pe astfel de prostii. Prostii frumoase, dar prostii fără îndoială.

Pohta ce-am pohtit

Week-end-ul ce tocmai a trecut am reuşit să merg în nişte locuri de care am auzit cu ani în urmă. Am avut noroc de vreme bună şi a fost, nu exagerez, fantastic de fain. Pe scurt:

Col Lautaret, 2058m - o trecătoare foarte circulată şi foarte lejeră.

Dacă Lautaret e blândă, Col de Galibier e sălbatică rău. Din Lautaret se urcă până la 2645m, ultimii metri fiind cei mai grei.

Norge: Înapoi la Tromsoe

Sâmbătă dimineaţă, ultima zi pe drumuri cu maşina. Zaharia trebuie să ajungă până în ora 4 la aeroport în Tromsoe iar eu vreau să ajung în Tromsoe să văd oraşul. De la Narvik să tot fie vreo 250 de kilometri până la Tromsoe - lejer având în vedere ce am făcut zilele trecute. Aşa că îmi permit şi să o iau pe drumuri mai pustii.

Norge: Narvik

De când ajunsesem în nord, nu prea am avut contact cu aşezări omeneşti extinse. Prin Tromsoe am trecut ca vântul şi ca gândul, în Hammerfest am făcut un tur cu maşina la 9 dimineaţa şi în Alta am oprit la cumpărături şi la benzină. De asta Narvik avea să fie primul oraş nordic pe care îl vizitam. Nu ştiam exact la ce să mă aştept atunci când mi-am luat rucsacul la spinare şi am pornit la vale (asta pentru că o bună bucată din oraş e cocoţat pe coasta muntelui.

Oraşul are 18.000 locuitori deci nu e chiar aşa mare. În consecinţă nu ai nevoie decât de două picioare pentru a te deplasa. În 5 minute eram în buricul centrului.

Norge: Skjombrua

Ajuns înapoi pe pământ, am continuat spre Narvik. Cei 60 de kilometri de drum urmăresc coasta, uneori folosindu-se de poduri pentru a mai scurta distanţele. O fi fost lumina aceea de după-amiază sau or fi fost peisajele...cert este că această bucată de drum mi-a plăcut foarte mult.

Norge: On the road

După lupte seculare cu propria-mi incompetenţă la editare video, un procesor bătrâior şi o lipsă de timp generală, vă prezint o selecţie de secvenţe de pe drumurile norvegiene. Coloana sonoră e şi ea norvegiană. Cât am fost pe acolo am ascultat radioul şi în general erau un soi de balade de jale şi dor de-mi tăiau cheful de viaţă. Cu o singură excepţie, o melodie pe care am auzit-o pe lângă Alta. N-am idee ce zic copilaşii şi dacă nu exista Shazam melodia mi-ar fi rămas necunoscută. Aşadar, la drum!

Norge: Bognes->Skaberget

Drumul care taie Norvegia de la Nord la Sud, E6, nu e complet. În apropiere de Narvik un fiord destul de lat, Tysfjord, taie aproape complet ţara în două. În capătul fiordului teritoriul norvegian e lat de câţiva kilometri şi e impracticabil. De ce impracticabil? Păi...

Norge: Super drive

Ce face un simplu drum cu maşina de la A la B să devină o experienţă memorabilă? Mă refer strict din punct de vedere al condusului. Să fie vremea? Să fie maşina? Să fie traseul? Să fie compania? În cazul de faţă vremea era fantastică - ca şi în restul săptămânii, maşina era Zaharia – cu care până la urmă m-am împrietenit şi am ajuns la o înţelegere – el nu consumă peste 7 şi eu nu îl bag în fiord, traseul era necunoscut, iar compania… ei bine să zicem că no company is better than bad company. Deci aproape toate ingrdientele pentru o zi excelentă.

Aoleo, păcatele mele, să nu se înţeleagă cumva că mă bucuram că am scăpat de echipa Gunnar! Faptul că am putut să mă întâlnesc cu ei a făcut posibilă toată excursia altfel nu mergeam singur, de nebun, la Cucuieţii din Nord. Mă refeream la alte momente când ai vrea să faci o selecţie printre pasageri dându-i jos din maşină la prima gară.

De fapt, în momentul în care i-am urmărit cu privirea dispărând la prima curbă m-a cuprins un fel de panică. Eram singur, la 3000 de kilometri de casă, în pustietate. “Dacă se strică maşina, dacă mă mănâncă renii?” păreau întrebări valide. Curios cum în pustietatea din Finlanda aceleaşi întrebări păreau ridicole. Aşadar, m-am urcat în maşină şi am pus cap-compas Narvik.

Norge: Cercul Polar

Pe când îmi plănuiam vacanţa, cerinţele care au ieşit la iveală erau să văd midnight sun şi să trec Cercul Polar (ăl de Nord adică). Evident, eu mă gândeam că îl trec de la sud la nord, abia-abia. Până la urmă am ajuns să mă chinui să ajung la el pentru că ajunsesem prea în nord. Vineri dimineaţă, în a 5-a zi de expediţie nordică,  am ajuns în sfârşit acolo, la Cercul Polar.

Norge: Înapoi la E6

Traversarea spre Bodoe durează în jur de 4 ore. Viteza planează în jur de 15 noduri - deci după o oră pe punte totul devine cam monoton aşa că ne-am mutat sub punte, la căldură. Cum ziceam, legănatul valurilor favorizează somnul aşa că după vreo 2 ore ne-am trezit revigoraţi când tocmai intram în portul Bodoe.

După atâtea zile de cvasi-pustietate, mă simţeam ca într-o metropolă. Mai ales că în port era şi o navă de croazieră.