18 May 2009

Londra, ziua 2

Ziua a doua de Londra am început-o relaxaţi procurând micul dejun de la Salisbury-ul de vis-a-vis de hostel. Având ca ţintă să ne întâlnim cu ai noştri ghizi în umbra Big Ben-ului undeva pe la ora 11, am pornit pe jos într-acolo pe diverse străduţe.



Cred că o să-mi fac un obicei din a poza maşini ciudate pe unde merg.


Pentru că timpul ne permitea, am folosit cele procurate de la Salisbury’s pe pajiştea de lângă London Eye, mic dejun „al fresco” cum am impresia că se zice la ei.

Cu energii noi date de sandvişul cu bacon şi ou (în cazul meu) am trecut pe modul „acumulat cât mai multe puncte de interes în timpul disponibil”.

După ce ne-am reîntâlnit cu Emi şi Anca am mers la Westminster Abbey care era închisă pentru vizitare însă deschisă pentru venerare (traducere mot-a-mot la ce scria pe uşă).

Următoarea oprire ar fi fost la Buckingham însă pe drum ne-am întâlnit cu o paradă (militară?) şi a trebuit să ne oprim să-i vedem. Avangarda – HMP (Her Majesty’s Photographer)

Sarcina lui era de a merge îndeajuns de în faţa paradei pentru a-i trage în poze de pe mijlocul străzii. Oamenii de rând erau mânaţi de poliţişti călare la o parte din calea red-coats-urilor.

Spre deliciul turiştilor, parada conţinea şi un grup de cimpoieri, autentici aş zice.

Ariergarda – ceva ca într-un banc: „Un scoţian, un afacerist şi un preot mergeau pe stradă...”

Tot prin parc...

La Buckingham – lume multă îngrămădită la gard pentru a poza gărzile.

Stema de pe gard.

În ziua respectivă era şi vreo căpetenie mexicană în vizită, altfel nu îmi explic multitudinea de steaguri.

De la Buckingham am pornit spre Hyde Park, oprind pe parcurs să pozăm semaforul pentru călăreţi.

Da, în Hyde Park pe lângă piste de biciclete mai sunt şi piste speciale pentru cai cu rumeguş sau ceva asemănător. Dacă ai cal, îl poţi scoate la plimbare pe acolo. Sunt destul de sigur că trebuie să fii „considerate” şi să mergi la pas. Dacă ai merge în galop sau chiar la trap sigur sigur ai ucide ceva la primul tur de parc.

Parcul e mare, mai mare ca Herăstrăul însă nu e impresionant – sau nu am ajuns eu în părţile interesante. Apropo de lucruri mari şi mici, se pare că lumea e mică şi mă tot întâlnesc cu oameni cunoscuţi prin capitale ale lumii fără să plănuiesc asta (Salutare din nou, Z.!). Revenind la parc...


...l-am parcurs în mai multe direcţii, una din ele fiind Royal Albert Hall.


Pe lângă Royal Albert Hall ni s-a demonstrat de ce e bine să asculţi de semnele care spun să nu hrăneşti veveriţele – sunt nişte bestii însetate de sânge uman.

După incidentul cu veveriţa carnivoră am traversat din nou parcul...

Un lacăt „Made in England” – ca şi cum aş zice eu „Made in Muntenia”.

O raţă mandarin – specie de a cărei existenţă nici nu ştiam. În mod interesant în acceaşi săptămână am aflat că au adus şi în Cişmigiu raţe mandarin, deci nu trebuia să merg până la Londra să văd una.

Am rezistat toată primăvara şi nu am pus poze cu flori, fac acum o excepţie.

Şi aşa am ajuns la partea care mă făcea curios din Hyde Park şi anume Speaker’s Corner. Era duminică deci era destul de agitată situaţia acolo. Erau vorbitori nebăgaţi în seamă dar erau şi unii oameni cu câte 20 de ascultători. De fapt nu ascultători cât contestatori. Primul „stand” era cel cu Islam. Neinteresant, al doilea, cel cu God părea mult mai animat.

Personal aveam impresia că moşoteiului o să-i pocnească o venă, aşa de tare se agita. După cum se observă, în jurul lui erau o mulţime de etnici care îl aţâţau. Un fragment din conversaţie:
Moşoteiul - arătând cu degetul către un arab din faţa lui-"How many wives do you have?" Arabul - care până atunci discutase serios, afişează un zâmbet şi răspunde pe un ton jovial de genul „-Ah, aici m-ai prins!”: -„Two!”. La care moşoteiul, fericit că a obţinut ce voia, proclamă pe un ton profetic: „You, sir, are a hypocrite!”, stârnind ilaritate în jur, fapt ce-l agită evident şi mai tare. Mai colea, alt stand, cu Israel sau ceva asemanator. Vorbitorul proisraelian era hărţuit de un arab cu un pai şi bile de hârtie pe care le expedia discret în capul vorbitorului şi apoi se muta, chicotind, într-un alt unghi, pentru o nouă salvă. Am asistat la 4 salve şi m-am plictisit. Alte standuri erau „Free hugs”, „Black powah” şi nu mai ştiu ce. Oricum, pestriţă adunare.

De la Speaker’s corner am plecat spre masă în Covent Garden. Zona respectivă, foarte populată în weekend, este deservită de o staţie de metrou cel puţin ciudată. Accesul se face numai cu liftul iar pentru cine se simte în stare, există o scară metalică în spirală care urcă printr-un puţ şi care, ca şi lifturile, iese la parterul unei clădiri. O altă curiozitate legată de staţie este faptul că distanţa între ea şi urmatoarea staţie este de numai 260 de metri – cea mai mică distanţă dintre două staţii de metrou în Londra. Staţia a fost mult timp numai de ieşire (nu puteai să iei metroul de acolo, puteai doar să cobori din el acolo) din cauza spaţiului extrem de mic şi fluxului mare de oameni. Şi într-adevăr e lume multă duminica acolo.

După ce ne-am alimentat la un restaurant din zonă, ne-am împărţit din nou în două grupuri, unii mergând la concert, alţii hălăduind prin Soho. Eu am fost prin Soho şi China Town.

Într-un final am eşuat pentru restul serii într-un pub din Soho – Shakespeare’s Head – tipic englezesc îmi place mie să cred. Nu ştiu ce mi-a plăcut mai mult, cidrul sau berea (cred că totuşi ale-ul era mai bun).

După ce ne-am desparţit de ghizi (Emi şi Anca, ne vedem la toamnă!), am făcut nefericita alegere de a merge spre hostel pe jos. A luat o oră şi jumătate însă am distrus ce mai era întreg la picioare.

Duminică seara la 9.30 pe Millenium Bridge – animată zona, n-am ce zice.

La hostel ne-am luat alte beri şi cidru şi am ieşit să le bem pe acoperişul hostelului – fără success însă pentru că era frig rău şi restul oamenilor antipatici. Aşa că am înlocuit socializarea cu necunoscuţi cu somn de voie…

4 comments:

photoblog said...

În afară de faptul că, într-adevăr, maşinile "ciudate" sunt un subiect frumos de fotografie, aş putea spune că ochiul tău s-a "deformat" în aşa hal încît vezi lucruri pe care alţii poate nu le-ar vedea aşa uşor.
Imaginile pe care le-ai surprins în Londra sunt, toate, foarte frumoase. Sincer, sunt foarte curios dacă şi cît ai aşteptat să prinzi oamenii în imagini cum i-ai prins tu.

Cum ar spune unii: keep up the good work!!!

Andrei C. said...

Merci fain. Cat despre asteptat dupa oameni - deloc. Sunt instantanee de pe strada...

Emi said...

Ne vedem la toamna Andrei :)

Ioana said...

Si pe mine m-a amuzat teribil semaforul pentru "equestrians".

Cat despre veverita...sa spunem doar ca ajunsesem ca in desenele animate: se urcase pe piciorul meu si nu mai vroia sa se dea jos.

Related Posts with Thumbnails