05 September 2009

Roadtrip: Obârşia Lotrului

Aşadar, partea a doua din road trip s-a desfăşurat între Petroşani şi Sibiu. Am ajuns târziu tare în Petroşani, în jur de orele 6 trecute. În mintea mea, traseul ar fi avut o prelungire înspre sud pentru a parcurge defileul Jiului în ambele direcţii pentru a continua mai apoi pe DN7A. Din cauza orelor înaintate şi pentru că nu voiam să pun la încercare răbdarea celorlalţi participanţi la road trip (fac o paranteză aici pentru a le mulţumi pentru că mi-au permis să-mi fac acest moft de 400 de km şi să-i târăsc şi pe ei după mine) am cotit direct la stânga pe DN7A.

La început eram un pic îngrijorat de starea drumului, auzisem de pe diverse forumuri tot soiul de evaluări care mai de care mai pesimiste: că rupi maşina, ca e aproape practicabil, etc., etc. În general miorlăituri nefondate. Într-adevăr drumul nu e DN1 însă e perfect practicabil. Asfaltul e vechi şi sunt gropi însă am văzut lucruri mult mai rele în alte părţi. Pe o bucată de vreo 7 kilometri în pasul Groapa Seacă, asfaltul lipseşte complet însă macadamul e foarte bun. Oricum Romstrade, firma care se ocupă şi de asfaltarea Transalpinei, lucrează şi la reabilitarea acestui drum.

Dar să revenim la povestire. După ieşirea din Petroşani şi din zona adiacentă presărată cu case de vacanţă se intră în Cheile Jieţului. Am oprit la o cascadă mică pentru câteva poze dar am continuat repede pentru că pierdeam lumina zilei şi preferam să mai avem o urmă de lumină când ajungeam la Lacul Vidra.

Undeva pe lângă cabana Mija.

Imediat după începe urcarea în pasul Groapa Seacă, cu ceva serpentine largi.

Se intră pe macadam, se trece pasul şi se opreşte pentru poze :) Dacă jos în Hunedoara erau 38 de grade, sus în pas erau un răcoros 12 grade. Din cauza asta, apăruse un pic de ceaţă dar era şi soare aşa că era foarte fotografiabil momentul.


La coborâre se dă de asfalt nou şi negru şi imediat se ajunge la Obârşia Lotrului. Obârşia Lotrului nu e o localitate, e mai mult un loc. Un loc care e foarte aglomerat, ţinând cont de distanţa până la civilizaţie. Zeci de corturi, o staţie de asfalt cu zeci de utilaje anexate şi un loc pregătit pentru ceea ce pare să fie un complex hotelier.

Prima la dreapta e Transalpina, tronsonul Obârşia Lotrului – Rânca, cel mai spectaculos. Două trecători, Muntinu (parcă) şi Urdele, cea mai înaltă din ţară. Din cauza stării precare, tronsonul este considerat închis circulaţiei publice.

Faimosul indicator de la intrare.

Continuând pe DN7A, la stânga se ramifică DN67C (Transalpina – cam 80 de km, majoritatea asfaltaţi până la Sebeş) iar înainte se coboară spre Vidra. Înainte deci. Se ajunge destul de repede la coada lacului unde sunt în continuare corturi, multe dintre ele chiar pe fundul lacului. Asta pentru că lacul e la un nivel extrem de scăzut, nu ştiu exact pentru care motiv.

În depărtare se vede staţiunea Vidra, complexul de vile, hotelul, teleschiul. Se poate vedea şi nivelul extrem de scăzul al lacului.

Caracteristic oricărui lac de acumulare de la munte, drumul care îl ocoleşte este foarte sinuos, urmărind formele de relief. Încă mai aveam speranţe că la Vidra vom avea lumină.

Am mai făcut un popas la ramificaţia către staţiunea Vidra, pentru a ne regrupa şi apoi am mers până în staţiune.

Staţiunea Vidra a fost începută în timpul comunismului şi s-a vrut chiar organizarea unei olimpiade de iarnă aici. În timp ce vilele au fost terminate, hotelul nu a trecut acest prag pentru că lucrările au fost sistate după revoluţie. Acum este într-un stadiu sinistru, are geamuri dar nu are tencuială. De fapt toată staţiunea este extrem de sinistră cel mai probabil din cauza faptului că e pustie. Din ce am înţeles, ar exista un număr ridicol de mic de locuri de cazare la una din vile, deşi vilele pe care le-am văzut noi erau în paragină. Ideea unei astfel de staţiuni în creierii munţilor, care iarna devine inaccesibilă, îmi aduce aminte de The Shining. Telescaunul, care nu ştiu dacă a mers vreodată, e şi el cam lugubru. Cred că putea fi mai lugubru doar dacă avea nişte schelete mici în scaune şi s-ar fi rotit încet scârţâind.

La Vidra am prins şi apusul şi îmi dau seama că nu ar fi avut acelaşi farmec dacă prindeam locul la amiază cum era planul iniţial.

După Vidra urmează 24 de kilometri majoritatea de coborâre spre Voineasa. Cred că e un loc tare bun de biciclit. La Voineasa era deja noapte aşa că nu am mai oprit la lacurile de acumulare, dar cred că merită revenit. Am revenit la drumul principal în Brezoi. Iarăşi trafic scârbos, iar aglomeraţie şi proşti care nu ştiu să folosească farurile. După o scurtă oprire la benzinărie pentru provizii am ajuns în Sibiu în jur de ora 11. Excelent.

8 comments:

Pops said...

Foarte frumoase pozele! Felicitari :)

O sa-ti adaug link-ul si la mine pe blog sper sa fie ok cu tine ..

Vad ca nu ai trecut de acel indicator faimos :) daca vrei poti sa-mi faci o vizita pe blog pentru DN67C ... enjoy

Andrei C. said...

Deh, alta data, poate cu alta masina. Am trecut pe la tine, ai prins vreme faina. Asa sper si eu sa prind.

mihaizzz said...

un post de zile mari !!!
din nou ...
felicitari !!!

Anonymous said...

felicitari pentru blog in primul rand, iar in al doillea rand pentru fotografiile reusite! te asteptam cu noi posturi si cu noi locatii! iti recomand barajul Cerna(mai sus de Cerna sat).

ovidiu

Andrei C said...

Merci. Am fost pana la Cerna Sat dar numai pana la Cheile Corcoaia, mai departe nu am mers ca deja era prea rau drumul.

Dorel said...

OMG, ce peisaje incredibile pot sa existe in ro...frumos

Anonymous said...

Foarte tarziu sa postez un comment.. DAR te rog mult daca poti sa'mi spui cu ce camera ai facut pozele...


Faina zona.. sunt de'acolo!.. numa bine

Andrei C said...

Un Canon 400D cu un Tamron 70-300 si obiectivul de kit.

Related Posts with Thumbnails