10 January 2010

Clădirea Statului-Imperiu

Sfârşitul celei de-a doua zile pline de New York a fost la înâlţime ca să zic aşa. După ce i-am dat târcoale în prima zi, a venit timpul să urcăm în Empire State Building, noaptea. Coadă nu era deşi judecând după spaţiul alocat ar fi putut să fie o coadă monstruoasă. Din ce am citit după, într-adevăr cozile ar fi legendare – una afară pe trotuar, una la liftul spre bilete, una la bilete, una la liftul principal şi una sus, ca să ieşi pe terasă. Noi nu am prins nici o coadă, nicăieri.

Am luat bilete pentru balconul panoramic de la etajul 86 dar ne-am lăcomit şi am luat bilete şi pentru etajul 102 ceea ce mai târziu s-a dovedit a fie o mare păcăleală. Am luat primul lift, am schimbat cu alt lift nu mai ştiu la ce nivel şi am ajuns la etajul 86. Acolo, spre deosebire de Willis Tower sau John Hancock, poţi să ieşi direct afară pe un fel de terasă panoramică cu grilaj.

Clădirea, care îşi ia numele de la porecla oficială a statului în care se află, e acolo din 1931. Pentru mai mult de 40 de ani a fost cea mai înaltă clădire din lume şi 23 de ani cea mai înaltă structură artificială. Actualmente nu mai e aşa, în State mai sunt Willis Tower şi Trimp Tower din Chicago care sunt mai înalte iar pe plan mondial e pe locul 15. A fost construită în doar 410 zile de o forţă de muncă de 3400 de imigranţi europeni şi indieni Mohawk. La vârful ornamentului are 443 de metri iar la etajul 102, ultimul, are 381. Deşi nu pare, este un zgârie-nori de metal care a fost placat cu calcar. Dată fiind perioada în care a fost construită , clădirea a devenit profitabilă abia în 1950.

Ca o curiozitate, în 1945 clădirea a fost lovită de un bombardier B-25 care se rătăcise în ceaţă. Avionul a lovit la etajul 79 şi a omorât 14 oameni incluzând pe cei 3 oameni din echipaj. Unul dintre motoarele avionului a trecut prin clădire şi a ieşit pe partea opusă în timp ce celălalt a căzut într-unul dintre puţurile de lift. Clădirea a fost afectată, însă nu foarte tare. Accidentul s-a petrecut sâmbătă şi luni oamenii au fost lăsaţi să se întoarcă la lucru.

Astea nu prea au mare importanţă când păşeşti pe terasă la etajul 86. Faptul ca e o terasă deschisă contează foarte mult. Una e să fie un geam de câţiva centimetri între tine şi hău şi alta e să simţi cum bate vântul. Totuşi, dat fiind grilajul, balustrada destul de voluminoasă şi terasa destul de spaţioasă nu te simţi în nesiguranţă. Şi da, New York-ul văzut de sus noaptea e impresionant.

După ce am epuizat toate laturile terasei am mers la ultimul lift, cel spre etajul 102. Până acolo duce un singur lift din câte mi-am dat seama şi e de tip vechi, cu liftier. În cazul nostru liftierul era foarte bătrân şi pus pe şotii. Liftul respectiv se „conduce” cu ajutorul unei manivele care rotită într-un sens îl face să meargă în sus şi în celalalt sens în jos. Uşile pot fi deschise în mers ceea ce ne-a şi arătat. Şi ca să ne mai arate ceva a oprit la unul dintre nivelele intermediare, nu fără a smuci liftul în sus şi în jos de vreo două ori pentru că nu nimerea exact uşa care trebuia. Când totuşi am nimerit-o, pe uşă era un avertisment că după ea nivelul radiaţiilor electromagnetice este periculos. Acolo sunt echipamentele de telecomunicaţii. Liftul urcă prin mijlocul ornamentului art-deco din vârful clădirii care la origine era gândit ca punct de ancorare pentru zeppeline. E gol pe dinauntru şi are nivele intermediare doar din plăci metalice stil fagure. Ştiu asta pentru că liftierul a deschis uşa respectivă şi ne-a lăsat să aruncăm o privire. Până la urmă am ajuns şi la etajul 102, ultimul. Acolo puntea e mult, mult mai mică, au loc doar câţiva oameni în acelaşi timp şi sunt geamuri. Unele din ele fumurii. Subiectiv vorbind, nu prea îţi dai seama că eşti mai sus, vederea e cam aceeaşi. De aceea sunt de părere că nu merită să urci până acolo decât doar pentru titlul de a fi mers la ultimul etaj al clădirii.

După Empire State Building am încheiat ziua ceva mai devreme parte pentru că eram obosiţi după atâta alergătură, parte pentru că a doua zi trebuia să ne trezim foarte de dimineaţă pentru că aveam plănuită o excursie. Ah da, să nu uit pozele, de o calitate îndoielnică ce-i drept – parte din cauza cantităţii reduse de lumină, parte din cauză că Vivitarul se pare că este foarte soft la apertură maximă.









4 comments:

Marius Morar said...

Superbe fotografiile. Un an bun cu lumina dintr-asta sa ai!

victor said...

Salut!
Inscrie-te pe http://groups.yahoo.com/group/publicitatenecenzurata
Poti sa postezi mesaje cu linkul catre blogul tau fara ca respectivul mesaj sa fie cenzurat. Grupul se vrea a fi unul unit, in care membrii sa se ajute unii pe altii prin accesarea linkurilor. Deci cu cat suntem mai multi, cu atat mai multi vizitatori vei avea pe zi.
Grupul nu este unul care vrea sa faca trafic nerelevant. Recomandam fiecaruia sa citeasca ce posteaza ceilalti si, eventual, sa comenteze, pentru ca si ceilalti fac la fel.

Anonymous said...

Nu stiu ce tot explici tu acolo ca nu au iesit bine pozele dar mie mi se par exceptionale. Imi permit sa iau si eu una pentru desktop :). Semnat bucurie-bucurie.

kunalex said...

Pozele pe care le-ai facut ma coplesesc.Este un oras incredibil,superb si modern.
Bravo pentru ca ai ajuns acolo!

Related Posts with Thumbnails