31 March 2011

Sculpturi vieneze 2

Da măi, ce să zic, am înţeles, vă place Viena, cea mai cea între cele, nu seamănă cu nimic, nu mai e nicăieri la fel. Mare oraş, mare caracter.

Până la urmă, aşa cum discutam azi cu un Viena-lover (raţional totuşi) vacanţa e mai bine să nu ţi-o faci la oraş. Da, pentru un city break merge, dar altfel...aceleaşi chestii, aceleaşi zgomote, aceleaşi tabieturi - doar că nu trebuie să te duci la serviciu şi te poţi trezi mai târziu. Mă rog nu e pentru toată lumea mersul în locuri izolate, aşa cum nu e pentru mine mersul în oraşe pentru mai mult de un week-end.

Şi dacă tot e să vorbim de oraşe locuibile, s-ar putea să mă fi îndrăgostit puţin de actualul. Aici a venit primăvara de-a binelea, sunt palmieri şi alţi copaci interesanţi, văd marea (şi soarele care răsare din ea), traficul e acceptabil. Oamenii încep munca la 7, cel târziu 8 şi la 2, cel târziu 3 au rupt uşa. Aşa se explică faptul că la 6-7 seara pe stradă e plin de oameni care se plimbă, merg la teatru, fac jogging, beau o cafea şi asta după ce au avut timp să-şi ia copiii de la şcoală şi să facă cumpărăturile. În localul în care am mâncat azi cei mai gălăgioşi erau nişte pensionari pe la 70 de ani care erau ieşiţi în oraş. Sunt până într-un milion de suflete care, nu ştiu cum să explic, emană bunăstare şi nu mă refer neapărat la cea materială.

Dar cum nu am imagini o să continui cu tranşa a doua de sculpturi din Viena, ceva mai multe metalice de data asta.

O creatură din faţa parlamentului (să fie un grifon?)
De fapt, majoritatea ornamentelor de la parlament mi s-au părut interesante.


Atena, în faţa parlamentului.
Parte din grupul statuar cu Maria Tereza, dinspre Museums Quartier.
"Vezi că ai o vrabie pe cap! Cine, eu?"
Un înger de la Karlskirche.
Marmură neagră?
Şi sculptura care mi-a plăcut cel mai mult, aflată la Hofburg în laterala cu şcoala spaniolă de călărie. N-am idee cum se numeşte, ce reprezintă exact şi de cine a fost făcută pentru că nu era nici o placă (sau nu am văzut-o eu).



E de fapt o fântână numai că nu e încă sezonul.

Ajunge cu sculpturile, revin cu nişte Viena pe zi, cu nişte Viena pe timp de noapte, Bratislava şi un OZN. Şi altele, mă rog...

4 comments:

Ishtar said...

Faină plimbare.Mi-a plăcut dialogul despre vrabie :D.Abia aştept şi celelalte povestiri,mai ales aia cu ozn-ul.

Anonymous said...

geniala cea cu pasarica...ai asteptat mult s-o prinzi? :)

Traveling Hawk said...

Frumoasa ilustrare a centrului istoric. Cele doua fantani, caci sunt doua, de la Michaeler Tor (Hofburg) reprezinta puterea pe mare (cea fotografiata de tine) si cea pe uscat a imperiului austriac. Dateaza din sec. al XIX-lea.

In piata aceea se afla si o cladire Jugendstill a sediului central al Raiffeissen Bank (cam vis-a-vis de poarta).

Andrei C said...

Aia cu vrabia am prins-o ca aveam aparatul pregatit.

Interesant, imi place ideea cu puterea pe mare. Stiu ca mai e una in dreapta numai ca atunci era folosita pt o sedinta foto cu model.

Related Posts with Thumbnails