04 July 2011

Norge: Spre Trollstigen

Sâmbătă dimineaţă nu prea devreme (nu din cauza mea ci din cauza programului lor) am ajuns în faţa biroului Avis din Trondheim. Ştiau ce vreau de la ei. Ceva pe 4 roţi de abuzat pentru o zi. După ceva discuţii privitoare la diferenţa dintre card de credit şi de debit blondul de la recepţie a dispărut şi a reapărut în stradă la volanul unei bestii albastre de sute de hW putere. 510 mai exact.
Am semnat actele în grabă (noroc că am ţinut minte să întreb unde o las a doua zi) şi la mai puţin de 2 minute după ce am plecat de pe loc am comis prima infracţiune ajungând în zona destinată numai autobuzelor, fix la Torget, în buricul centrului. Întorc graţios în faţa palatului regelui şi revin pe traseu.

Nu punem GPS-ul, doar suntem bărbaţi. Drept urmare la primul giratoriu din afara oraşului apuc calea greşită. 10 minute mai târziu, cu onoarea de navigator şifonată reveneam pe traseu, bazându-mă pe GPS.

Pentru ziua respectivă aveam de parcurs foarte mulţi kilometri pe o reţea de drumuri care numai pentru asta nu e adaptată. Viteza medie e comparabilă cu cea de la noi, drumul fie el şi principal trece prin localităţi. Amenzile sunt leşinătoare din ce am auzit şi nu aveam de gând să testez după cât am dat pe maşina în sine. M-am târât 100 şi ceva de kilometri până în Oppdal unde am ieşit de pe drumul principal.

Drumul trece printr-un fel de trecătoare domoală. În urcare, lucrurile nu arată bine din punct de vedere al vremii.
Într-adevăr, în trecătoare dau de ploaie puternică, ceaţă şi alte prostii care îmi strică cheful, dat fiind că pentru Trollstigen am nevoie de o vreme cât de cât acceptabilă ca să văd ceva nu doar să chinui maşina.

Din fericire pe coborâre ploaia încetează şi lasă loc unui peisaj nemaivăzut (de mine, evident). Opresc maşina în fiecare refugiu - şi sunt multe refugii. Cineva, când a făcut drumul, s-a gândit că vor fi mulţi care vor dori să caşte gura la peisaje. Peisaje gen cascadă undeva sus pe peretele de stâncă.
Aveam să aflu că Norvegia nu duce lipsă de cascade spectaculoase, printre altele.
Privind acum în urmă, valea care coboară spre Sunndalsora e banală (comparativ cu ce am mai văzut) însă deja era un peisaj pe care nu-l mai văzusem.
În apropiere de Sunndalsora GPS-ul se gândeşte cumva la plăcerile mele vinovate şi mă bagă pe un drum neasfaltat, mai scurt cică. Simţindu-mă cumva îndreptăţit să-mi bat joc de maşină dat fiind preţul plătit (probabil o genă balcanică) am pornit cam în acelaşi regim de viteză şi pe macadam. Un macadam perfect, ca cel pe care l-am văzut în Austria.
După Sunndalsora drumul merge pe marginea unui fiord. Pai na, pentru asta am plătit, nu? Pentru fiorduri!
Pentru o ţară de 5 milioane de oameni, Norvegia are un număr impresionant de tuneluri şi poduri. Voi mai vorbi despre asta, e de ajuns să zic că după Sunndalsora încep tunelurile, multe dintre ele măsurându-se în kilometri.
Am oprit în tunel mai mult din curiozitate. Senzaţia acustică pe care o ai când se apropie un vehicul e aceea că se apropie un tren de marfă cu locomotivă pe reactoare.

Din nou pe malul fiordului...
Ca să mai varieze, drumul trece şi printr-o trecătoare, pe la ameţitoarea altitudine de 500 de metri.
Cumva, din cauza limitelor prea restrictive în ceea ce priveşte circulaţia, norvegienii mai înnebunesc. Aşa se face că multe parcări sunt pline de urmele actelor de vitejie.
În afară de clasicele cerculeţe mai sunt şi nişte urme în zig-zag care nu am idee cum sunt făcute dar cred că implică o maşină cu tracţiune pe spate şi mult fum. Se pot vedea şi in imaginea de mai sus, în trecătoare.

Toate aceste opriri (waa, fiord, clic, waaa, tunel, clic) au făcut ca timpul să treacă foarte repede.
La un moment dat am zis că nu mai opresc că altfel nu-mi mai ajunge timpul pentru tot ce vreau să fac. Waaa, biserică, clic, waaaa, casă tradiţională, clic...
Nu, must not! Într-adevăr nu mai opresc dar acum mi se pare că nu mai ajung. Şi ale naibii fiorduri, vezi unde trebuie să ajungi dar îţi dai seama că mai ai 10-15 kilometri până la orăşelul pe care îl vezi pe malul celălalt. Aşa e cu Andalsnes pe care l-am văzut cu vreo 20 de minute înainte să ajung la el.

Ochesc o benzinărie la care îmi propun să revin dar nu opresc. Mai sunt 15 kilometri până la Trollstigen. Dar până la urmă ce e acest Trollstigen? Sssst! Atenţie, Troll prin preajmă! Trebuie să fie interesant...

10 comments:

Liliana said...

Vreme faina, poze superbe! Arata promitator!

Alexandra said...

Parca te si vad intorcand gratios in fata palatului si fluierand a ploaie :)))

Auzi da... masina aia e PREA albastra, las-o-ncolo de enhance colours :))) Sau asa era ea de curata si ALBASTRA? :P

Cristi said...

...pare prea albastra ca e in contrast cu atata verde :)
Dar pana la urma ce inseamna 510 hW?
Sigur e o greseala pe undeva 500 cp e cat un lambo totusi...

MD said...

In sfarsit! Nu mai venea continuarea. De abia astept sa vad pozele tale de pe Trollstigen :)

Andrei C said...

Se cheama polarizor, de aia e asa albastra masina. Dar da, era draguta si noua, 2300 la bord. Iar 510 hW = 51 kW = 70 hp. Ura! O bestie, ce sa mai.

Liliana said...

Asta e principiul in tarile civilizate, sa ai masina nou nouta la inchiriat. Nu e asa amuzant cand n-are rodajul facut. Eu am avut una cu 300km la bord :).

Andrei C said...

S-avem pardon, dar in civilizatul nord am avut un harb din 2007 cu 116000 km la bord. Deci nu e regula.

Liliana said...

Am prins si eu in Irlanda una de 57 mii de km, putin ruginita. Dar nu m-am asteptat la Norvegia ... Ce firma de inchirieri era? De curiozitate.

Andrei C said...

Sixt.

Cristi said...

A,70 horshi...e clar,tu ai facut urmele din parcare!

Related Posts with Thumbnails