13 July 2011

Norge: Atlantic Road

Pe vremea când îmi făceam planuri (ştiţi voi, din alea care să nu se potrivească cu o socoteală ulterioară) am inclus pe lista lucrurilor de văzut Atlantic Road. Lăudat în diverse părţi, Atlantic Road e o porţiune de drum de vreo 8 kilometri (parcă) pe malul mării lângă Kristiansund. Ce o face remarcabilă e faptul că alcătuită dintr-o succesiune de poduri între mici insule (şi când zic mici, chiar vreau să spun mici).
Data trecută povestea o lăsasem la benzinărie unde casieriţa mă informase că am şanse să prind feribotul în 30 de minute. Auzind asta am schimbat planul.  Cu toată viteza legală înainte către feribot. Bineînţeles, nu înainte de a poza camioanele din faţa benzinăriei. Un Peterbilt cât se poate de american şi un Mercedes Benz, n-am idee din ce an.
În drum spre feribot, ocolind iar de-a lungul fiordului.
Am ajuns într-adevăr la mustaţă. Feribotul Afarnes-Solsnes face foar 3 kilometri între maluri însă ocolişul pe uscat ar fi un ucigător 100 de kilometri.

Odată ajuns pe malul celălalt, vremea se schimbă. Alternează între ceaţă şi vreme închisă. Drumul compensează prin tuneluri pe sub fiord. Prima dată când merg cu maşina pe sub apă. Primul e Fannefjordtunnelen şi e gratis. Al doilea e un tunel clasic pe sub deal, făcut să scurteze drumul. Acesta nu mai e gratis. Al treilea, Atlanterhavstunnelen, e iar pe sub mare şi după ce că e în curbă, mai are şi o pantă serioasă la intrare şi o rampă pe măsură la ieşire. What goes down must come up în acest caz. Acest al treilea tunel are ieşirea chiar în Kristiansund. Dar stai, am uitat de Atlantic Road, care e înainte.
Ce să zic, am rămas un pic dezamăgit când am ajuns. Bine, eu speram la un mega apus pe Atlantic pentru că, spre deosebire de majoritatea coastei norvegiene, aici se poate vedea oceanul (de obicei eşti adând într-un fiord şi chiar dacă apa pe care o vezi e din ocean, nu are aerul respectiv). Din păcate norii nu m-au lăsat să văd mai nimic.
Aşa cum am citit prin ghiduri, localnicii cam stau pe carosabil să pescuiască pentru că la flux-reflux se pot prinde peşti destul de bine de pe pod. Altfel, nu ştiu ce să zic. Cred că eram obosit şi nu mai avea răbdare însă nu mi s-a părut cine ştie ce.

Şi după Atlantic Road a început corvoada, adică întoarcerea acasă. Eu lăsasem vorbă la oameni că mă întorc târziu, gen 10-11 seara. Încet încet am început să-mi dau seama cât de tare am greşit estimarea.

Încă un tunel lung de 5 kilometri pe sub mare, Freifjordtunnelen. La capătul său, la ieşire, un pod suspendat la fel de impresionant. Păcat că e gri, o altă culoare cred că ar fi fost mai de efect. Oricum aveam să aflu că toate podurile lor seamană între ele şi au aceeaşi culoare. Podul se cheamă Gjemnessundbrua şi e cel mai lung pod suspendat din Norvegia cu 1257 metri. Desigur, eu nu aveam idee la momentul respectiv. Nici nu am trecut pe el, drumul meu mergea în altă parte.

Parte din greşeeala mea a fost şi că nu m-am încrezut în GPS şi m-am ferit să o iau pe unde voia el pentru că ar fi însemnat un alt feribot. Orele fiind târzii am decis că nu merită, posibil să nu mai fie feribot, mai bine continui pe drum pe unde ştiu că pot să trec. Încet încet maşinile s-au rărit dar întunericul nu mai venea. Normal, nici nu avea cum să vină. Cel mai întuneric a însemnat ceva gen dimineaţă devreme la noi. Deci lumină dar pustiu. Bine, aici discuţia e mai largă şi o să o detaliez cu prima ocazie (pentru că am văzut şi midnight sun şi e foarte ciudat). Buun, pe la 11 abia treceam prin Sunndalsora şi închideam bucla. Am văzut fabrica de aluminiu, chiar mă întrebam ce caută atâta industrie în mijlocul pustietăţii. Industrie, industrie dar eu mai aveam mulţi kilometri. Aceşti kilometri au fost un calvar. Lipsa mea de chef, somnul, teama de amenzi sau alte evenimente (mi-au trecut prin faţă căprioare, vulpi şi un dihor) plus sentimentul de vinovăţie faţă de gazdele mele pe care le ţineam treze au făcut din acel drum o experienţă neplăcută pe care o să o ţin minte. Din fericire gazdele mele au fost înţelegătoare deşi am ajuns cu bine undeva în jur de ora 2 noaptea însă nu aş repeta experienţa, mă refer la partea finală din drum. Altfel, a fost un road trip fain, început cam târziu în zi (din cauza programului celor de la Avis, nu din vina mea). Mai jos traseul, aproximativ 800 kilometri. Va urma. 'Chestii mai nordice de data asta.

10 comments:

Liliana said...

Eu astept si cuvintele :)

Vlad said...

si eu astept cuvintele, ca imaginile au zis prea putin.

Andrei said...

Frumoase poze (pacat de vreme), hai sa vedem si textul :)

Andrei C said...

Imediat ce reusesc sa-l fac. Nu de alta dar e mai mult vorba de senzatii, pozele dupa cum vedeti sunt putine.

Cristi said...

Probabil ti s-au parut lungi cei 800 km si din cauza masinii...daca-i faceai la 1500 rpm alfel ar fi trecut timpul mai ales nefiind trafic dupa cum zici.

Liliana said...

Exact asta vroiam sa te intreb, daca ai prins si soare ... Si mai ales soarele de la miezul noptii, ma rog, un apus si-un rasarit. In Islanda, unde am fost, diferenta intre apus si rasarit era de 20 min.

Liliana said...

800km e mult intr-o zi, dar am condus si eu o noapte intreaga cu lumina aia galbena puternica de la 3-4-5 si nu e foarte amuzant. Cand prindeam un colt de umbra, olala ce bine era.

Alexandra said...

Of, stiu cum e sa trebuiasca sa te intorci "acasa" dupa o zi plina de umblat creanga, cand ti se inchid ochii si simti ca nu se mai termina o data drumul sa ajungi si tu...

Noroc ca aveai cumva lumina, ca eu urasc sa trec prin asta cand e pe deasupra si intuneric...

Andrei C said...

Ehe, masina a fost ok ca oricum nu puteam sa merg mai tare. Iar cu soarele de la miezul noptii...m-am saturat de el in nord. Acolo nu ca e noaptea scurta, noaptea nu exista, de sambata pana duminica urmatoare pentru mine a fost o zi continua.

Cristi said...

Pai eu nu ziceam de viteza ci te turatie :) Rulatul sutelor de km sub 2000 rpm are influente benefice asupa starii generale din masina...bine ,eu zic din experienta si viziune propie dar unora le place sa urle motorisca la peste 3000 :)

Related Posts with Thumbnails