26 July 2011

Norge: Nordkapp!

Cel mai nordic punct al Europei nu înseamnă nimic. Aerul nu e mai pur, priveliştea nu e mai frumoasă. Drumul până acolo e cel care construieşte experienţa. Cu atât mai mult cu cât Nordkapp nici nu e cel mai nordic punct al continentului. O dată pentru că se află pe o insulă. De acord, legată cu un tunel de continent, dar asta nu o face parte din continent. Cel mai nordic punct al continentului Europa e mult mai puţin popularul Nordkinn la care se ajunge doar pe jos după 24 de kilometri. Şi chiar dacă acceptăm insula, Nordkapp nu e cel mai nordic punct de pe ea. Knivskjellodden e cu vreo 1,5 kilometri mai la nord dar, din nou, trebuie mers 9 kilometri pe jos până acolo.

Aşadar, luni în jurul prânzului am oprit la intersecţia din Olderfjord să ne facem poze.
Gânsacul Gunnar şi cu Zaharia, pregătiţi de un drum despre care nu aveam idee cât de frumos va fi.
Drumul merge pe marginea fiordului Porsanger, uneori înfruntând peisajul altfel potrivnic unui drum normal – cum altfel decât cu tuneluri.
Alteori e doar drumul şi marea. Mare care are o culoare aproape ireală. Or fi fost ochelarii polarizaţi, o fi latitudinea, o fi aerul însă albastrul acela o să mă bântuie ceva vreme de acum încolo.
Fetiţa spooky, acum cu slogan în norvegiana normală.
Gunnar a mers mereu înainte, mai ales că eu mai opream din când în când pentru poze.
Vremea e fantastică, parcă nu-mi venea să cred că am nimerit aşa bine. Mă aşteptam la vânt, poate ceva ploaie şi frig.
Şi totuşi...apropiindu-ne de insulă cerul se acoperă cu nori destul de cenuşii. Insula nu e departe de continent însă arată ameninţător. Un zid de piatră care se ridică dintr-o mare agitată şi dispare într-un nor. Pe vremea când strâmtoarea se trecea cu feribotul cred că mi-ar fi provocat ceva „second thoughts”.

Dar cum ziceam, norvegienii sunt oameni inventivi, cu multe resurse. Pentru aşezarea de 3000 de oameni de pe insulă numită Honningsvag (şi alte câteva cătune) au construit un monstru de tunel. Zic monstru nu neapărat pentru lungime (aproape 7 kilometri) ci pentru conformaţie. La intrare se află un indicator care zice Nordkapptunnelen, 212 m.u.h. Trecătorile de obicei au 200 m.o.h. adică peste nivelul mării. U acela vrea să zică sub.
212 metri sub nivelul mării. Şi nu are foarte mult loc să atingă respectiva adâncime aşa că tunelul începe cu o pantă abruptă de 9% direct în jos. Simţi că maşina e aplecată şi simţi cum vrea să o ia la vale. Sunt 3 kilometri de coborâre continuă, stai şi te gândeşti cât mai e. Călătorie către centrul pământului, dar cât? Ajunşi jos e o porţiune scurtă orizontală apoi începe urcarea. Tot 9% dar în sens opus. La fel de drept, la fel de constant. Pentru vehiculele cu motor nu e chiar o problemă (deşi Zaharia se cam plângea) însă pentru o bicicletă e rău, mai ales că toate vehiculele urcă turate şi lasă în urmă nori de gaze nu tocmai plăcute.

La ieşirea pe insulă te aşteaptă staţia de taxare. Nu e o distracţie ieftină, mai ales că o plăteşti de două ori, că mai trebuie să mai şi pleci de pe insulă.
Pe insulă vremea e complet schimbată. Faptul că oceanul se întâlneşte cu uscatul creează un miniclimat foarte urâcios.
Ultima bucată de drum nu e deloc urâtă, dacă nu ar fi vremea atât de închisă ar fi o plăcere. În sfârşit după o suită de urcuşuri şi coborâşuri drumul ajunge pe platoul care se termină în mare care a fost denumit Nordkapp. Interesantă afacere să împrejmuieşti un teren şi apoi să iei bani oamenilor să intre acolo.
Înăuntru e o mare parcare, cam neamenajată că mi-era frică să nu tai galoşii lui Zaharia. Până la urmă am ales cu greu un loc (prea mult spaţiu liber).
Centrul turistic are un restaurant, un muzeu, un mare magazin cu suveniruri şi cam atât.
Monumentul care apare pe toate cărţile poştale din zonă – globul de fier – e aproape de buza prăpăstiei. Cum platoul era înghiţit periodic de valuri de nor, n-am văzut mai nimic. Degeaba e platoul la 300 de metri deasupra mării. Priveliştea cu midnight sun la Nordkapp cred că e un mit. :)
Suntem la 71 de grade 10 minute şi 21 de secunde latitudine nordică. De aici mai sunt 2100 kilometri până la Polul Nord. Dacă o iei pe E6, Olso e mai departe de aici.
Fiind totuşi destul de frig (mai mult din cauza vântului şi a lipsei de soare) nu am stat foarte mult expuşi elementelor. Ne-am retras în centrul pentru turişti la mancat chestii la suprapreţ şi cumpărat magneţi de frigider.

Aşadar, am ajuns la Nordkapp. Totuşi e abia a 3-a zi a aventurii norvegiene. Începe drumul de întoarcere. Şi ce drum!


Pentru curioşi, traseul de duminică seara până luni după-amiaza.

8 comments:

Liliana said...

Deci nema soare? Stiu si eu vederea aia cu globul de fier ... Ce dezamagita as fi fost sa bat atata drum si sa nu gasesc soarele :(. Desi am patit-o si eu si nu o data.

Claudia Mihaila said...

Trebuie sa recunosc ca drumul pana acolo este foarte pitoresc!

Andrei C said...

Nema soare, cum vezi in poze. Asta este, am avut soare in tot restul vacantei de o saptamana. As zice ca e o afacere ok :)

Liliana said...

Dap, daca asa te-ai inteles cu zeii ...
Si eu am avut parte de vreme innorata cat timp am stat aproape de vulcani. Mai incolo, iese si soarele :)

N.P. said...

...si cand te gandesti 71 grade lat. S , echivalentul sudic, prinde {!!}Antarctica (!!)... e ceva ca ati ajuns pana acolo. Felicitari!

Eu visez de vreo 5-6 ani sa ajung la NK, dupa ce-am citit jurnalul unui tip din Cluj care a ajuns acolo cu o Solenza, el o luase prin Rusia parca.

De curiozitate, un magnet cu Nordkapp sarea de 10 euro?

Andrei C said...

Nu, a fost parca 49 de coroane deci aproape 7 euro.

Ionut.G. said...

Pentru cei ce doresc soare am fost si eu la nordkapp http://gruianuionut.blogspot.com/2011/07/nordkapp-norway-2008.html

Alexandra said...

Auzi tu, cica pentru curiosi!
Pai bai nene crezi ca e cinena "NEcurios" care iti citeste blogul? :)

Related Posts with Thumbnails