28 December 2011

Above Lausanne

Acum câteva luni de zile când vremea era caldă şi ziua lungă, într-o sâmbătă ploioasă eram într-un vagon vechi de TGV care se îndrepta spre Geneva. Săptămâna mea liberă se anunţa a fi murată. TGV-ul de-o seamă cu mine (!) scârţaia din toate încheieturile dar nu se lăsa.

Am ajuns în Geneva pe o ploaie măruntă, am trecut prin vamă (ce vă uitaţi bah aşa, am venit să vă pozez munţii) şi în 15 minute eram în alt tren spre Lausanne. Scump tren. Avanpremieră la experienţa elveţiană, mi-am zis.

La Lausanne am fost întâmpinat de my swiss liason. Jumate din ea de fapt, a doua jumate a sosit mai târziu avec les wheels şi am intrat direct în experienţa elveţiană mergând la o racletă la restaurantul de pe deal. Racleta si vinul şi alte asemenea îngurgitate, am ieşit la o plimbare prin pădurea adiacentă şi am văzut cât de cât Lausanne-ul de sus. Priveliştea era obturată de norul de ploaie care tocmai se îndepărta de Lausanne - încă o dată, atunci când trebuie, vremea nu ma dezamăgeşte :)
Lac Leman pentru cunoscători, Lake Geneva pentru profani.
Nava cu aburi Simplon trăgând în portul Lausanne.
Sus pe deal e şi un turn de lemn pentru vederi panoramice asupra lacului. Interesant e ca turnul e cu scară dublu-helix, cei care urcă nu se întâlnesc cu cei care coboară.

În ziua respectivă avea loc şi un show aeronautic cu avioane de epocă.
Luându-mă după numărul de pe coadă, am aflat că cel din poza de mai sus e un Douglas AD-4 Skyraider care are şi el povestioara lui. A fost prin Gabon şi acum e la o familie de francezi care îl plmba prin Europa pe la showuri.

Data viitoare, imagini din Lausanne, dar de mai jos, nu de pe deal :)

3 comments:

Liliana said...

In miezul iernii tu vii cu zile din astea frumoase? Ah!

Andrei C said...

In ianuarie o sa ajung la imaginile de pe plaja din Valencia. Atuncea sa vedem contraste :)

Liliana said...

In ianuarie crezi ca vine in sfarsit iarna? :)

Related Posts with Thumbnails