03 March 2015

Iarna la Cinque Terre

Dacă e un moment hipster de mers la Cinque Terre, acela e în ianuarie, negreșit. Totul e închis pentru luni de zile dar avantajul e că ai locul numai pentru tine. Bine, mai sunt turiști rataciți dar sunt neglijabili.
Cinque Terre

Noi am parcurs în sens opus - am început de la Genova, am mers până în La Spezia și apoi am urcat spre ultimul sat, Riomaggiore. Spun ultimul pentru că așa le-am parcurs acum 8 ani când am fost prima oară. V-am lăsat link ca să vă oripilați de calitatea imaginilor de atunci.
Genova
Am avut parte și de vreme bună, soarele ne-a zâmbit în timp ce parcam la Riomaggiore. Sau râdea de noi că plătim parcare în extrasezon. Oricum ar fi, alt loc de lăsat mașina nu prea e.
Cinque Terre
Altfel vine polizia municipale, nino-nino, și-ți dă amendă. Observați că până și girofarul este mini.
Cinque Terre

Să coborâm până la mare totuși, dacă tot am plătit parcarea.
Cinque Terre
Să nu credeți că există șanse să vă pierdeți în Riomaggiore - e doar o vale în care oamenii au construit un sat. O să vedem un pic mai târziu de ce așa ceva este periculos.
Cinque Terre
Cum ziceam, totul închis - sau dacă nu, vinde focaccia genoveză. Să ne înțelegem, iubesc Genova însă focaccia aia a lor e absolut scârboasă pentru că se face cu faină și ulei în părți egale - altfel nu-mi explic de ce e așa unsuroasă.
Cinque Terre
Iarna e probabil singurul moment în care e posibil să mergi cu mașina la Cinque Terre - altfel e recomandabil să faci traseul la picior și eventual cu trenul. Nu am informații legate de traseu iarna dar suspectez că este închis.
Cinque Terre
În sfârșit, marea! În zgomot de bocăneli și bormașini pentru că iarna la Cinque Terre se repară și renovează mai tot - de la bărci la clădiri.
Cinque Terre
Bine, e un fel de a spune că nu renovează tot. Mai lasă ceva tencuială scorojită pentru farmec.
Cinque Terre
Observați finețea traducerii. Sublim.
Cinque Terre
Dar să lăsăm asta - căci a ieșit iar soarele cât să facem niște poze pentru copertă.
Cinque Terre
La Manarola am decis să nu mergem, la Cornazza nici atât - ne-am mulțumit cu o aruncare de privire de pe șosea. Am ales să mergem mai departe la Vernazza, probabil cel mai fotografiat dintre cele 5. Într-adevăr când vii de pe cărare și-ți apare la picioare golfulețul Vernazzei cu turnul, cu casele colorate...mai ales dacă nu ai mai văzut zici că e cel mai frumos ever. De asta mă enervează topurile făcute de inapți de genul Top Șnaișpe Villages You Just Have to Visit. Poc Vernazza, poc ceva de pe coasta Amalfi, poc ceva din Sicilia și ai făcut topul.
Cinque Terre
Am găsit cu greu Vernazza de pe șosea pentru că în principiu e interzis să intri. Dar fiind ianuarie și luându-mă după localnici am ajuns până la urmă. E interzis pentru că drumul a fost distrus de o viitură și încă nu a fost reparat. Vernazza exemplifică ce vă ziceam mai devreme și anume de ce nu e bine să construiești într-o vale. Pentru că de obicei valea conține și o apă, apă care capătă dimensiuni monstruoase mai ales când versanții sunt abrupți cum sunt aici.
Cinque Terre
Am găsit o Vernazza foarte tristă - într-o stare deplorabilă care mi-a umbrit amintirile plăcute pe care le aveam despre acest loc. Nu mi se pare că și-au revenit după viitura din 25 Octombrie 2011 când...well, imaginile de pe google vorbesc mai bine decât mine.
Cinque Terre
Bine, până la urmă cred că au avut noroc pentru că violența torentului cred că putea să dărâme și clădirile.
Cinque Terre
Dar da, Vernazza este un loc special și frumusețea lui inspiră oamenii. Sunt pregătit să trec peste mexicanizarea sintagmei La Dolce Vita pentru că au ales lacăt mov.
Cinque Terre
Ultimul sat de pe listă era Monterosso dar...drumul până acolo nu mai e folosibil.
Cinque Terre
No joke! Road closed. N-am vrut să testez veridicitatea indicatorului - atâta doar că în adevărat stil italienesc, nu puseseră nici un indicator de drum închis la ieșire din La Spezia și eu contam pe faptul că ne intoarcem pe coastă.
Cinque Terre
Oh well, atunci avem ocazie să vedem apusul de deasupra lui Riomaggiore.
Cinque Terre
Grande Punto-ul care ne-a servit foarte bine în weekend-ul respectiv.
Cinque Terre
Zona e cunoscută și pentru viticultură și e împânzită de niște metode de transport un pic neobișnuite - e un fel de vagonet care culisează pe o șină dințată agățată de versant. Nu le-am văzut în acțiune dar le-am văzut de aproape. Sunt curios ce viteză prind. Probabil se aseamănă foarte bine cu summer sledding.
Cinque Terre
Anywho, faptul că nu găsisem nimic deschis făcea să fim cam hămesiți așa că...
Cinque Terre
...după un ultim popas în lumina roz a apusului la un belvedere deasupra La Speziei...
Cinque Terre
...am fugit înapoi la Genova pentru cea mai bună pizza! Tot atunci am descoperit ceea ce avea să devină aproape o obsesie - farinata. E un produs sezonier tipic zonei și se poate asemăna cu o clătită făcută cu făină de năut și ceapă. Din fericire am învățat să facem și noi așa că nu suntem condiționați de o excursie la Genova ca să ne bucurăm de farinata.

3 comments:

Ioana said...

So, you went back to Genova. Again!

miscellanea.ro said...

Oho, si inca de cate ori!

Unknown said...

Merkur 15c Safety Razor - Barber Pole - Deccasino
Merkur 15C casinosites.one Safety Razor หารายได้เสริม - Merkur - 15C for Barber Pole is https://deccasino.com/review/merit-casino/ the perfect introduction gri-go.com to the Merkur poormansguidetocasinogambling.com Safety Razor.

Related Posts with Thumbnails