Furtuna

Am promis la un moment dat că am de arătat nişte imagini de la o furtună pe care am prins-o. Aşadar...avem furtună în Defense.

Momentul zilei la care a apărut această furtună (apus) combinat cu violenţa ei (uşor ieşită din comun) şi cu locul în care am văzut-o (zgârie-norii sticloşi sunt un bun decor) au dus la o experienţă inedită. În timpul furtunii eram foarte mulţi cei care stăteam la geamuri admirând spectacolul.

Grandes Alpes: Susten Pass - 2224m

Începem lejer cu o trecătoare destul de puţin cunoscută, Susten Pass "doar" 2224m. Are gheţar, tunel, lac, refugiu, ace de păr, tot ce trebuie. Şi dacă ai parte şi de vreme bună, să tot mergi.

Grandes Alpes: Aida

Dimineaţa devreme, în faţa biroului Europcar din Neuchatel. Trebuie să-mi ridic maşina căci nişte trecători mă aşteaptă. Arunc o privire în parcare - câteva maşini - încerc să ghicesc ce o să-mi dea. "Aia nu-i de nasul meu, aia e prea mare, aia chiar nu e de nasul meu, hmmm oare să fie aia? Aoleo sper să nu fie aia!". Nimic nu se prea potrivea cu "VW Polo or equivalent" în afară de un Mercedes clasă A vechi. Ajung şi la ghişeu - la naiba, pe masă e o cheie de Mercedes. Încep formalităţile şi arunc în treacăt ochii pe foaia cu programul zilei şi în dreptul numelui meu...surpriză! Prima dintre maşini, cea care "nu-i de nasul meu". Faceţi cunoştiinţă cu Aida!

Cumva există karma şi în lumea închirierilor de maşini. M-am plâns în Norvegia că l-am avut pe Zaharia 6 zile însă de data asta nu mai aveam de ce să mă plâng. Ba chiar cred că am primit pe datorie de data asta şi data viitoare o să fie o maşină chinezească sau ceva.

Grenoble - ţeapa

Imagini din plimbarea prin Grenoble – fără o ţintă anume în afară de ţeapa de beton care mi-a atras atenţia la vizita de pe deal. Drept să spun nici nu m-am interesat dinainte ce ar fi de văzut în Grenoble aşa că nu ar trebui să mă plâng că nu am găsit nimic interesant. Să ţepuim aşadar!

Grenoble - Bastilia

Aşa cum explicam altă dată Grenoble are, ca orice oraş care se respectă şi are cel puţin un deal, o cetate pe respectivul deal. E util - vezi de departe inamicii, ăia obosesc cât urcă, tu le mai arunci o bolostâncă în cap, treburi din astea administrative. Toate astea în timp ce ai privelişte. Grenoble nu e diferit, cetatea se numeşte Bastilia şi e cocoţată pe un deal deasupra centrului vechi, unde râul face un cot (astfel că până se decide inamicul pe unde să treacă râul - şi în timp ce - poţi să-i dai şi cu bombarda în cap de sus).

Les Bulles

Grenoble, fiind un oraş aproape la munte, dispune şi de o fortăreaţă. Bastilia îi zice, ca aia de cade în fiecare an pe 14 iulie. În cazul acesta, fraier să fii să ai cetate şi să nu faci teleferic până la ea. Şi dacă tot îl faci, de ce să nu-l faci aşa, mai special? Nu ştiu, în formă de bule de exemplu.

500

E cumva deprimant să zbori cu ultimul avion din zi. Toate dughenele din aeroport sunt închise, totul e strâns iar ce mai e deschis te aşteaptă pe tine să pleci ca să poată şi ei pleca acasă. Restul pasagerilor sunt şi ei obosiţi şi dormitează pe unde apucă până începe îmbracarea. Cei care sunt “efervescenţi” nu fac decât să enerveze. În avion probabil n-ai să poţi sta treaz însă ăla nu e somn.

Azi e număr aniversar, întâmplător e al 500-lea post pe aici. Tot azi se face un an de când sunt pe drumuri, un an care a trecut parcă mai repede decât anii despre care zici că nu ştii când au trecut. Toamna se numără bobocii se zice. Ce pot să număr eu sunt kilometrii parcurşi – sau milele, cum le place companiilor aeriene să le spună. Apropo de asta, aş putea să scriu un articol cu titlul “Platinum – why it doesn’t matter”. Ce ziceţi, vă interesează cum e cu “Zburând albastru?”

E adevărat, pot să număr şi locurile în care nu aş fi ajuns altfel şi experienţele avute. Nu toate au fost pozitive însă sunt întreg şi îmi place să cred că am rămas cu ceva din fiecare. Probabil una dintre cele mai importante lucruri învăţate (de fapt testate, că am mai auzit de asta de la dl. Paler de exemplu) e că poţi continua încă mult peste anumite limite pe care nu le credeai că le poţi depăşi. Acelaşi lucru dar exprimat mai practic (cum funcţionează adaptarea la om) l-am citit într-o carte care oferea pe lânga asta şi idei despre cum poţi folosi asta în avatajul tău. Una dintre idei era să cheltuieşti pe lucruri la care nu te poţi adapta – experienţe nu obiecte. Adică mai degrabă o călătorie pe care o ţii minte decât o maşină care în 6 luni va fi veche pentru tine.

Şi pentru că încerc să pun în practică ce am citit...atunci să cheltuim pe experienţe zic, iar nu pe obiecte. În spiritul acestei idei, am un bilet de tren cu numele meu pe el (figurativ vorbind) care să mă ducă mâine în capitală să vază şi gura mea Strada Mare sau muzeul Prada (glumesc desigur, nu o sa-mi pierd timpul prin niciun muzeu - poate, cel mult, în Museo del Jamon).

Good night and good luck!

Briancon – Cite Vauban

Dacă tot am fost la Briancon apoi să vizitez şi eu un pic, nu? Aşa mi-am zis luni dimineaţă înainte să plec spre Grenoble. O chestie interesantă de văzut la Briancon e Cite Vauban – partea fortificată a oraşului. De fapt chestia cu fortificaţiile e mai complicată, vedeţi mai jos.

Grandes Alpes: Col d’Izoard – 2361m

Parcurgerea unui pas pe timp de noapte a devenit o tradiţie – nu neapărat alegând să fac asta, mai mult de nevoie. Dacă acum un an treceam Jauffenpass (ce-i drept, ca navigator) şi cu o zi înainte treceam Col de Montgenevre amandouă noaptea, ziua de duminică s-a terminat cu traversarea trecătorii Col d’Izoard noaptea şi pe ploaie. Din punctul acesta de vedere îmi pare rău pentru că am văzut din alte imagini că peisajele sunt destul de aparte (nişte grohotişuri parcă) dar... mai trebuie să mai rămână ceva şi pentru altă dată.

Grandes Alpes: Col d'Agnel - 2748m

Col d’Agnel e un fel de Cenuşăreasa trecătorilor. E cea mai înaltă graniţă din Europa şi totuşi e foarte puţin circulată. Cu cei 2748m e şi a treia trecătoare ca înălţime din Alpi (mai sus fiind doar Col de l’Iseran şi Passo dello Stelvio). O menţiune aici ar fi că Franţa e de părere că are 2744m, Italia că are 2748m. Fiind neinteresantă, nimeni nu s-a străduit să clarifice. Sus nu e nimic, doar o mică parcare în care încap 10 maşini şi două indicatoare.

Prima ieşire din ţară

Dacă tot aveam de gând să povestesc despre asta şi Viajoa a venit cu prilejul atunci să vă povestesc despre prima mea ieşire din ţară. Voi urma tradiţia şi această leapşă va muri aici.

Comparativ cu alţii, am luat aer străin în plămâni destul de târziu, abia acum 4 ani şi jumătate dacă nu pun la socoteală expediţiile cu ai mei pe malul Prutului peste fâşia arată. Auzeam de prieteni care plecau prin excursii prin Europa, la burse sau la diverse student-exchange-uri dar cumva pentru mine nu s-a ivit ocazia. Totuşi nu pot zice că am căutat-o.

În anul 4 am văzut un anunţ la avizier pentru o bursă. 5 luni mai târziu după multe emoţii şi hop-uri care nu fac obiectul acestei povestiri eram la Băneasa în aeroport. Prima dată ca pasager în aeroport, primul zbor, prima ieşire din ţară...

Grandes Alpes: Bonus - Autocolante

Cred că indicatoarele de pe trecătorile populare trebuie curăţate de câteva ori pe an de autocolantele pe care excursioniştii le lasă. Unele sunt reclamă la ceva gen pistă de motociclete (cea mai josnică treabă asta cu reclama), altele sunt ale unor organizaţii/asociaţii. Unele poartă mesaje care n-au nici o legătură dar profită de loc pentru a atrage atenţia. Mă mir că n-am văzut "Basarabia e România" pe acolo. Dar, după cum vedeţi, "Da mămăligii, nu cous-cous-ului".

Grandes Alpes: Col de Tende – 1871m

Col de Tende sau Colle di Tenda (1871m) e un drum foarte vechi - unii zic că ar fi fost folosit şi de fenicieni. În zilele noastreAcest drum e descris uneori ca „un pic mai mult decât o cărare de măgari” pe care cineva a turnat parţial asfalt. În alte locuri este descris ca fiind posibil de parcurs doar cu maşina de teren. Ambele menţiuni le-am descoperit după ce am fost pe acolo (inclusiv cea cu parţial asfaltat). Eu am văzut traseul din satelit şi am zis că trebuie să ajung acolo. 15 kilometri, 61 de ace de păr şi un aspect general de intestin aruncat pe coasta unui deal. Cum să nu vrei să mergi pe drumul ăsta? :)

Grandes Alpes: Col de Turini – 1607m

În episodul din Top Gear în care am aflat despre Stelvio acţiunea începe cu altceva. Un drum mic şi întortocheat prin Alpii Maritimi, etapă a raliului Monte Carlo. Dacă tot mergeam spre mare, de ce să nu trec şi pe acolo? Punctul cel mai înalt e Col de Turini – 1607m unde sunt câteva restaurante, o parcare şi o oarecare aglomeraţie. Nici o privelişte. De fapt tot parcursul e cam lipsit de privelişte pentru că merge prin pădure.

Grandes Alpes: Cime de la Bonette – 2802m

Duminică, zi lungă. Planul era să ajung pe cel mai înalt drum asfaltat din Alpi (autointitulat aşa) şi apoi să dau o fugă şi până la marea Liguriei. Planul nu s-a materializat în forma asta, am renunţat la a mai vedea marea când mai aveam doar 20 de kilometri până la ea. Mă rog, despre asta în unul din episoadele viitoare. Acum, despre Cime de la Bonette. Ştiţi că vă spuneam la un moment dat că cel mai înalt nu e neapărat şi cel mai frumos când vine vorba de drumuri. Ei bine, şi aici se aplică asta. Dar să vedem ce şi cum.

Grandes Alpes: Col du Mont Cenis– 2083m

Cumva victimă colaterală în vânătoarea mea de trecători, Col du Mont Cenis e o trecătoare simpatică în care se urcă dinspre Susa. Nu e foarte spectaculoasă dar are tot ce trebuie: ace de păr, lac de acumulare, locuri de belvedere şi ca bonus, multă istorie. Ţineţi-vă bine, mai întâi istoria.

Grandes Alpes: Col de l’Iseran 2770m

Simplu: Col de l’Iseran e cea mai înaltă trecătoare din Alpi. Cap de listă numărul 1. Da, Cime de la Bonette e mai sus însă e o buclă făcută special pentru asta, ca să ajungă mai sus. Există de asemenea drumuri care duc mai sus dar sunt fundături (drumul de la cea mai mare altitudine din Alpi ar fi Otztal Glacier Road - drumul care urcă din Solden la gheţarii Rettenbachferner şi Tiefenbachferner şi ajunge pe la 2830 sau ceva de genul). Chiar şi aşa, vorbim numai de drumuri asfaltate pentru că dacă e să luăm în calcul şi pe cele cu macadam...să zicem doar că ştiu un drum unde se ajunge până foarte aproape de 3000 cu maşina (n-am fost acolo încă pentru că am avut parte de alte aventuri prin care mi-am luat doza de adrenalină). Dar divaghez – avem aşadar Col de l’Iseran.

Poveste cu adăpat laptopul

Există două feluri de oameni: cei care au vărsat lichide în laptop şi cei care vor vărsa. Recent am făcut trecerea dintr-o categorie în alta, cu concursul şefei de echipaj de pe un zbor Air France.

114 lucruri pe care nu le ştiai despre pârşul de alun

Ai cam da un click pe un link de genul ăsta, nu? Adică na, tu de fapt ştii tot ce e de ştiut despre pârşul de alun dar vrei să verifici dacă lista e completă (instinctul "Cannot go to bed, somebody is wrong on the internet"). Sau ştii destul de multe despre pârşul de alun dar nu strică niciodată să ştii mai multe. Sau măcar vrei să afli ce naiba e un pârş. Sau ai de ales între ce ţi-a dat şeful de făcut şi a citi asta şi restul motoarelor de pierdut vremea sunt deja epuizate pe ziua în curs...

Grandes Alpes: Col du Galibier - 2645m

Începe o nouă serie, că a tot fost Norvegia în sus, Norvegia în sus şi chiar şi în laterale. Drumurile de acolo sunt ceva aparte, aş zice că aduc un sentiment de linişte. Totuşi uneori nu vrei linişte, vrei o provocare. În materie de drumuri provocări se pot numi şi cele mai înalte trecători din Alpi. Începem aşadar cu numărul 6 pe listă, Col du Galibier - 2645 metri deasupra mării.