Micadu - la drum din nou

Dacă vă aduceţi aminte (dacă eraţi pe aici desigur) anul trecut am petrecut o săptămână plină în Norvegia, o experienţă pe care nu am cum să o descriu în cuvinte puţine. Tot aşa, dacă vă aduceţi aminte, în multe imagini apărea o motocicletă, uneori şi cu unu sau doi oameni pe ea. Ei bine, ei sunt Alex şi Andreea - sau Micadu, în încarnarea virtuală - şi în curând pleacă din nou la drum...

Ameninţarea căpuşei

Eu nu am televizor - acest fapt mă protejează de şuvoiul de inepţii şi de ştiri care nu interesează pe nimeni. De exemplu eu nu ştiam că există o invazie de căpuşe, nişte creaturi fără milă de al căror venin nu ai scăpare şi dacă ai ieşit la plimbare în parc eşti practic "pa". Totuşi "ştirea" a ajuns şi la urechile mele prin interacţiunea cu oameni care posedă televizor. 

Şi uite aşa luni cum îmi scărpinam eu agale un membru inferior dau peste..."ceva". Investighez mai de aproape şi...Ura! Habemus capuşă!

Siriu

Week-end-ul de 1 mai l-am încheiat întorcându-mă acasă mai devreme dar pe ocolite. Am plecat din Braşov la 6.30 când alţii pleacă la serviciu. Eu am mers cătinel spre Siriu unde aveam întâlnire dar mai pe la 10 aşa, pentru bălăureală pe meleaguri Buzoiene.

Aşa cum se poate deduce, nu era nici o grabă aşa că prima oprire a venit repede pe drumul dintre Săcele şi Tărlungeni...

Racoş revisited

Odată cu minivacanţa de 1 mai am ajuns din nou la Racoş. De data asta cu concentrare numai pe vulcan, fară coloane bazaltice şi alte balării. Ce a ieşit, vedeţi mai jos.

Mai întâi am traversat pădurea Bogăţii şi am făcut un mic ocol pentru a poza biserica din Bogata.

DN1

De ceva vreme tot ameninţ pe toata lumea că fac un drum la Braşov şi ma opresc de-a lungul lui DN1 pentru diverse obiective. Cumva tot nu reuşesc să fac asta. În sâmbăta de dinainte de 1 mai am plecat uşor spre Braşov la 12.30 hotărât fiind să fac asta. Am văzut eu că e cam aglomerat dar am zis că trece aşa că am oprit voios la vila abandonată din Săftica pe care v-am arătat-o.

După vreo 30 de minute pierdute la Bărcăneşti pentru că se circulă pe o singură bandă mi-a revenit cheful şi am oprit la monumentul (pot să-i zic aşa?) care indică locul unde paralela 45 taie DN1. 

Misterul din Săftica

Bine, bine, exagerez. E un mister doar pentru mine. Totuşi aş vrea să-l clarific. La ieşirea din Săftica spre Ploieşti, pe dreapta, este un soi de vilă abandonată. Are cineva idee ce e cu ea, a cui a fost, care e povestea ei?

E cu puţin înainte de intersecţia cu drumul spre Dumbrăveni-Baloteşti (strada Lahovary îi zice). După cum arată pământul (răscolit) suspectez că până de curând a fost ascunsă după nişte vegetaţie destul de deasă, drept pentru care nu am remarcat-o până acum. 

Dobrogea roads

Aşa cum s-a putut vedea pe aici, de Paşte am fost prin Dobrogea la urcat Denistepe-ul. Dar nu am făcut numai asta, am văzut şi nişte drumuri noi prin Dobrogea. Totul pe o vreme mai bună decât ne-am aşteptat.

Denistepe - Dealul Mării

În sfârşit proiectul restant Denistepe a fost închis! Sâmbăta asta am plecat din Galaţi la o oră leneşă pentru a-l cuceri şi cucerit a fost. Fără ploaie, fără scaieţi, fără soare arzător, fără câini, doar mult vânt.

Când zici Dobrogea nu prea te gândeşti la verde. Ei bine, în perioada asta e un verde înnebunitor pe toate dealurile. "A limited time offer" cum s-ar zice.

Treasure hunt anyone?

Fort Boyard vă zice ceva? Ok, ok, conceptul de treasure hunt e un pic diferit însă la mine cumva se formează această asociere. Cred că se aseamănă mai mult cu geocaching. Băi, divaghez!

Aşadar, fetele de la Viajoa organizează pentru a doua oară un astfel de eveniment (prima oară a fost anul trecut în octombrie). Denumirea tehnică e "Vânătoare de comori arhitecturale şi urbane în cartierul Cotroceni" şi e destul de self-explanatory. Trebuie să rezolvaţi nişte ghicitori plimbându-vă prin cartierul Cotroceni - şi asta pentru că răspunsurile sunt detalii arhitecturale. Aş participa şi eu dar mi-e teamă că respectiva competiţie nu ar fi fair (faţă de ceilalţi participanţi, desigur, dată fiind experienţa-mi extinsă în domeniu). Astfel drumul vă este deschis spre victorie, eu zic să vă înscrieţi (yes, there are prizes to be had).

Să experimentăm, zic!

Dat fiind că anul trecut am trecut binişor de 150.000 de kilometri cu avionul nu se poate spune că am o fobie legată de zbor. Cu toate asta am o frică (sănătoasă zic eu) legată de a-mi încredinţa viaţa unui lucru făcut şi operat de oameni. Cel mai mic avion cu care am zburat vreodată a fost un Embraer al LOT-ului care dansa pe furtună de nu vreau să-mi aduc aminte. Duminica asta am coborât mult mai jos...

În spiritul "Banii trebuie cheltuiţi pe experienţe nu pe obiecte" am zis că ar merge tocmai bine să văd cum e să zbori cu o astfel de libelulă. Aşa că duminică dimineaţă eram în drum spre aerodromul Şirna de lângă Ploieşti unde băieţii de la Aerofox îşi au sălaşul. Conceptul se cheamă Aventuracard şi puteţi citi despre asta la ei pe site.

Detalii bucureştene 2

Partea a doua a unei plimbări de acum câteva week-end-uri. Vechi şi nou. Mostly vechi. Oare de ce noul pare să fie aşa inapt faţă de vechi? E ceva legat de preţ şi timp? Artiştii nu aveau televizor pe vremea aia la care să alerge să vadă "Vocea Masterchef-ului" şi deci rămâneau să lucreze mai mult la fronton?

Epilog 2012 - Dreilanderbrucke

Passarelle des Trois Pays îi mai zice. Ultimul capitol pe 2011 - o chestie mai mult de feeling decât cronologie - pentru că e vorba de primele zile ale lui septembrie. După aceea am mai bătut străzile Parisului, Madridului, Valenciei, Gibraltarului, Granadei - lucruri despre care am povestit deja. Totuşi, acest episod mi se pare cel mai potrivit pentru încheire.

Lăsasem povestea pe un pod decrepit peste un canal care dă în Rin. În stânga se vede markerul pentru punctul de întâlnire a trei ţări, Triplex Confinium - Elveţia, Franţa şi Germania. Din păcate pentru mine, punctul de cotitură de unde puteam să ajung la el fusese de mult depăşit iar de întors înapoi nu putea fi vorba. Aşa că am rămas cu priveliştea de la depărtare.

Cota 2000

Acum vreo săptămână şi ceva am fost momit cu un blue bird.

Definition: A blue bird day is a beautiful sunny day after an overnight snowfall. It's a perfect skiing day with a clear blue sky, bright sun, and fresh snow.

N-a fost să fie. Dar de urcat la Cota 2000, tot am urcat.

Detalii bucureştene 1

Duminica trecută am fost la o plimbare prelungită prin centrul capitalei noastre cu scopul declarat de a testa... hmmm...încă nu i-am dat o poreclă. Teleobiectivul nou să-i zicem. Mai jos, ce a ieşit, cu câteva explicaţii.

Sâmbătă seara

De fapt acest post ar trebui să se numească "IS rulează" şi asta pentru că în sfârşit văd şi eu ce înseamnă stabilizare de imagine pe un teleobiectiv (dap, succesorul lui Tammy s-a încarnat).

Aşa că l-am luat şi pe el într-o sâmbătă seară când am ieşit în oraş. Deşi obiectivul nu e cu nimic mai luminos decât Tammy, IS-ul face posibile unele poze noaptea la 300mm.

Basel

Ultimul pe lista mea elveţiană a fost Basel - de fapt penultimul pentru că aveam planuri mari şi cu Geneva dar nu a fost să fie. Am fost în Geneva pe o ploaie aproape torenţială care a durat ore în şir şi nu m-am putut mişca din gară. Dar să lăsăm oftica, aici e vorba despre Basel. Un oraş - trei ţări!

Pasărea

Greu m-am mai urnit de pe loc anul acesta. Astenia de primăvară a lovit crunt şi abia week-end-ul ce a trecut am ieşit la pozat cu adevărat. Ce vedeţi mai jos sunt imagini luate cu o săptămână înainte într-o ieşire la mânăstirea Pasărea.

Berna

Se zice că fondatorul Bernei, Berthold V, a denumit oraşul conform unei hotărâri luate dinainte. Numele va fi dat de primul animal care îi va ieşi în cale la vânătoare. Vă daţi seama cum s-ar fi numit Moldova dacă şi Bogdan (errr, vreau să zic Dragoş) se gândea la fel? Phew! Noroc că s-a gândit bine înainte şi i-a dat numele unui câine. (!)

Aşadar, Berna! Am intrat triumfător în oraş pe o şosea mărginită de platani şi m-am dus drept la ţintă la parcarea cea mai centrală. După experienţa Zurich nimic nu mă mai putea şoca.

Zurich - esenţă de Elveţia

Zurich rules! Atât! Restul e poveste. Poveste cu mai multe imagini.

I heart Zurich

Dar nu oricum ci aşa... iraţional şi posibil nefondat. Ca atunci când faci cunoştiinţă cu o fată care arată ca în vis şi ea îţi zâmbeşte. Poate e căsătorită, poate tu nu eşti "her type", poate nu ştie să citească - toate astea nu contează la momentul respectiv, tu te gândeşti cum vor arăta copiii voştri. Aşa şi eu cu Zurich, m-am gândit din primul moment cum ar fi să trăiesc acolo.

Curios e că eu n-am de obicei impulsuri din astea când vine vorba de oraşe. Pe Valencia abia după ce am cunoscut-o mai bine am considerat-o demnă de această listă (Top oraşe în care ar fi bine de trăit, selon moi) iar Viena a intrat aşa...cu greu. Viena e mult prea accesibilă pentru mârlanie.