Aşa cum s-a putut vedea pe aici, de Paşte am fost prin Dobrogea la urcat Denistepe-ul. Dar nu am făcut numai asta, am văzut şi nişte drumuri noi prin Dobrogea. Totul pe o vreme mai bună decât ne-am aşteptat.
Ca să nu fie mister, iată şi traseul de 300 de kilometri:
View Larger Map
După ce am urcat Dealul Mării şi ne-am mirat că vedem verde în Dobrogea...
...am traversat Babadag-ul şi am mers să mâncăm la un popas în pădure unde am mai fost şi acum doi ani. Doi Iepuraşi îi spune şi deşi sună dubios, pare un loc destul de cinstit unde chiar opreşte lumea. Apoi am făcut cale întoarsă spre Babadag unde am nimerit pe centură şi am blestemat pe cei care au pus indicatoarele dar în sfârşit am găsit drumul spre Enisala.
Acolo, în afară de un Megane de Braşov nu mai era nimeni, m-aş fi aşteptat la mai multă zarvă.
Ne-am văzut şi noi de drum spre Sălcioara, să vedem dacă au terminat drumul. Bucla dintre Babadag şi Două Cantoane (prin Jurilovca) era unul dintre cele mai horror drumuri pe care le-am văzut. Not anymore, acum este un asfalt nou nouţ care mai are o altă calitate - e pustiu.
Există două fâşii de piatră cubică făcute special ca să treacă tancurile fără să strice - asta pentru că drumul trece prin Poligonul Babadag.
Într-adevăr se văd amenajări şi semne ciudate.
Cine vede tancul în imagine? Eu l-am observat abia acasă uitându-mă la imagini.
În Jurilovca am descoperit că drumul care duce la cetatea Argamum şi capul Doloşman e asfaltat. E adevărat, au asfaltat vechiul drum de pământ care are 1000 de curbe dar asta nu e neapărat un lucru rău. Totuşi din cauza faptului că zona e protejată, asfaltul se termină la 2 kilometri de cap cu un fel de parcare şi semne de interzis.
Noi nu aveam timp de explorări la picior aşa că am lăsat pe altă dată (nu e ca şi cum nu am mai fost).
Ajunşi la intersecţia de la Două Cantoane am apucat pe un alt drum pe care nu am mai fost niciodată - varianta spre Topolog prin Stejaru şi Vasile Alecsandri. Drumul a început promiţător...
...însă în curând s-a transformat în ceea ce mă temeam adică într-un labirint cu gropi. Am văzut mina Altân Tepe (ciudată aglomerare de blocuri pe vârful unui deal, în pustietate)...
Din Topolog n-am mai încercat variante şi am luat-o prin Atmagea-Horia-Cerna spre Brăila (să mai variem). Am stat cam mult la bac ceea ce mi-a permis să mă joc cu webcam-ul de la trecere bac şi să-mi fac poze (da, bacul mare la Brăila pleacă cu spatele pentru că trebuie să iasă de pe braţul Măcin).
Suspectez că mi-a revenit pofta de road-trippin'...
3 comments:
Cetatea Argamum? Interesant...
E mai interesant peisajul if you ask me...dar nah :)
Ce frumos e peisajul!
Post a Comment