04 October 2007

Mocăniţa de pe Valea Vaserului

Una din atracţiile turistice din Maramureş recomandată des (dar nu fondat, vedeţi mai departe de ce) este mocăniţa care urcă pe valea Vaserului din Vişeul de Sus. Ne-am făcut tema dinainte, ne-am interesat de una-alta şi într-o dimineaţă friguroasă de septembrie ne-am prezentat la ora 7.30 la gara CFF Vişeul de Sus. Câteva observaţii: ora matinală a fost sugerată de un paznic de pe acolo în ziua precedentă. Oricum trenul pleacă pe la 8.30 şi locurile se ocupă pe măsură ce se urcă în vagoane aşa că e cam exagerat să vii cu o oră înainte mai ales dacă e frig. Al doilea F din CFF cred că vine de la „forestieră” pentru că principala activitate este exploatarea lemnului. Linia de tren cu ecartament redus a fost făcută prin anii ’20 şi urmăreşte valea râului Vaser cam 40 de kilometri pe o direcţie nord-est apoi est şi având o serie de ramificaţii pe alte văi. Traseul turistic are 31 de kilometri şi se termină la Halta Făina.
În jurul orei 8 şi jumătate un şuierat ascuţit şi un nor de abur alb de după un depozit ne anunţă plecarea. Încet, încet trenul vine cu spatele până în dreptul gării. În ziua respectivă locomotiva folosită era Elveţia, un bolid de 150 de cai putere şi viteză maximă 30 km/h care trăgea după ea trei vagoane, dintre care unul descoperit, unul acoperit şi un tender. Ne-am urcat în vagonul acoperit în timp ce majoritatea străinilor s-au urcat în cel descoperit pentru a savura la maxim experienţa. Referitor la starea tehnică a trenului...locomotiva are în jur de 50 de ani dar pare să se ţină bine. Vagoanele sunt recondiţionate, caroseria fiind nouă pe un şasiu foarte vechi. Recondiţionarea cred că a fost făcută local pentru că are aspect de improvizaţie, ca de altfel tot trenul. Mă rog, îmi zic că e pitoresc şi mă urc în vagon. Un pic după ora stabilită pornim la drum. După vreo 100 de metri ne oprim pentru a ajuta la nişte manevre în depou. Locomotiva soră, Cozia 1 e şi ea pe acolo. Tot pe acolo sunt şi nişte arătări ciudate, nişte drezine cu caroserie de autovehicul. Un Ford Transit...

...un Aro vechi care şi-a trăit şi viaţa ca drezină şi acum zace printre buruieni...

...si chiar şi un camion Carpaţi.

Am râs eu de el dar nu ştiam la ora aceea că va avea un rol important în desfăşurarea evenimentelor ceva mai târziu.
Drumul se parcurge foarte încet (undeva pe la 15 kilometri pe oră în porţiunile rapide) şi la început trece printre case, până ne depărtăm vreo 7 kilometri de locul de plecare. Undeva aproape de ultimele case parcă trenul se opreşte pentru prima oară pentru a lua apă dintr-o băltoacă, ocazie pentru a se coborî din tren şi a face poze. Străinii sunt încântaţi peste măsură. Drumul continuă prin pădure şi, ca să o spunem pe aia dreaptă, e cam anost. O vale îngustă cu îndeajuns loc pentru un râu şi o cale ferată îngustă şi în rest pădure. Un cuplu de lângă mine discută: Ea – Aicea ar trebui să pună un ghid care să explice, să ne arate... El (vizibil plicitisit şi uşor agasat de observaţia ei) – Şi ce să zică?!? Uitaţi-vă în dreapta la pădure. În stânga tot pădure şi un râu...
Între timp germanii din vagon nu mai suportă frigul şi aprind soba, după ceva chin. Foarte mulţumiţi de ei înşişi îşi fac poze cu lemne în mână lângă sobă. Cum ziceam, plictiseală mare...asta până la kilometrul 21 plus 300 de metri când sărăcia de tren, nici mai mult nici mai puţin, deraiază. Cel care a deraiat a fost tenderul care era între locomotivă şi vagonul în care eram eu. Senzaţia e interesantă, e ca şi cum ai coborî trepte cu trenul. Din fericire viteza nu era mare şi am oprit înainte de a se întâmpla ceva mai grav. Porţiunea în care am deraiat e destul de lată în comparaţie cu alte porţiuni unde o deraiere e posibil să fie garnisită şi cu o gură de apă de Vaser. Deraierea noastră a fost cauzată se pare de şina prost întreţinută. Butucii din preajmă îmi dau impresia că au mai deraiat vagoane în acel loc. Toată lumea s-a dat jos, animată de eveniment şi căsca gura.

Ce e de remarcat totuşi este că „echipajul” ştia exact ce trebuie făcut în asemenea condiţii. Situaţia nu era deloc una neprevăzută şi erau pregătiţi. În mai puţin de trei sferturi de oră vagonul tender era înapoi pe şine prin munca a trei oameni. Cel mai mult a durat punerea la loc a arcurilor cu foi de la suspensii care săriseră şi au trebuit căutaţi. În rest, urcarea înapoi pe şină e floare la ureche când ai instrumentele necesare. Din păcate nu totul s-a putut repara: din cauza smuciturii legătura dintre vagoane s-a rupt complet şi am continuat drumul legaţi cu un cablu metalic.
După aventura cu deraierea am luat apă dintr-un pârâu şi am continuat drumul până la Halta Botizu unde am oprit pentru a lăsa loc unui tren cu lemne care venea din sens opus. Din cauza deraierii programul a fost dat peste cap şi aşteptarea a fost destul de mare, cam o oră. O panoramă cu trenul oprit în Halta Botizu.

Locomotiva Elveţia.

Halta Botizu nu corespunde niciunei localităţi. De fapt trenul merge pe o vale complet nelocuită în afară de câteva cantoane de vânătoare şi locaţii de exploatare de lemne. De la Botizu se mai merge încă vreo jumătate de oră şi se ajunge la Halta Făina unde se află şi cantonul de vânătoare cu acelaşi nume. Valea se mai lărgeşte un pic şi e rost de un pic de perspectivă. Chiar şi aici flutură steagul Uniunii Europene şi sunt antene DigiTV.

Imaginea precedentă nu e chiar de la cantonul Făina, dar e aproape. Prin nişte noroaie infernale diverse utilaje mişună care încotro.

La un moment dat mi-am pus problema cum au ajuns aceste utilaje aici din moment ce nu este alt drum. Se pare că răspunsul este prin apă, adică urmărind firul apei şi pe alocuri mergând chiar prin albia râului. La urma urmei, un TAF e de două ori mai mare decât locomotiva noastră...
În mod normal la Făina se stă cam 2 ore însă fiind în întârziere am stat doar trei sferturi de oră. Oricum nu e mare lucru de făcut...e o terasă...pajişte...dar cam atât. Întoarcerea a fost interesantă, să zicem. Totul a decurs normal până un pic după locul primei deraieri (pe unde am trecut pe vârfuri). Surpriza a fost că un alt tren din faţa noastră deraiase însă nu mai putea fi pus la loc la fel de uşor şi, evident, nu putea fi ocolit. Am fost invitaţi să abandonăm „confortul” de până atunci şi să urcăm pe un vagon platformă, invitaţie de-a dreptul periculoasă dat fiind numărul de turişti. Din fericire mai în faţă se afla drezina camion Carpaţi, menţionată mai devreme, a cărui şofer a spus că mai are câteva locuri libere. Primul venit, primul servit, am urcat în drezină şi am plecat înspre Vişeu cu o viteză ameţitoare faţă de cea de până atunci. Am parcurs 20 de kilometri în cam trei sferturi de oră însă am stat în picioare. Totuşi am ajuns repede faţă de restul turiştilor care rămăseseră la faţa locului să o pună de un linşaj mic având ca obiect angajaţii CFF prezenţi. Chiar nu ştiu când au ajuns înapoi. Când plecam tocmai aduseseră un TAF ca să încerce să pună vagonul deraiat la loc pe şine. Noi am ajuns în Vişeul de Sus în jur de ora 18 (în mod normal călătoria durează vreo 8 ore cu totul).
Ca o concluzie, fără cele două evenimente excursia ar fi fost insipidă şi periculos de plictisitoare. Periculos este însă şi să sari cu trenul de pe şine, să circuli pe un vagon platformă în picioare, să fii tractat cu o şufă veche şi aşa mai departe. Patronul (elveţian, am auzit) ar face bine să investească în reparaţii ale căii de rulare şi în echipamente şi dotări. Nu de alta dar la un moment dat se poate întâmpla ceva mult mai rău.
Nu ştiu dacă să recomand sau nu experienţa (normală sau condimentată cu o deraiere). În orice caz, nu e pentru copii sau oameni mai în vârstă...

6 comments:

mishu88 said...

Salut! Frumos reportajul, mai aşteptăm dacă mai ai cu privire la aventuri FeRoviaRe!

Îmi poţi spune, te rog, ce număr scrie pe plăcuţa locomotivei din spatele auto-drezinei din imaginea http://bp2.blogger.com/_OSG4g7dDHA0/RwTKRSwfSMI/AAAAAAAAAy4/oDYTJHoeNC8/s320/carcasa-aro-drezina.jpg ?

Mulţumesc mult, aştept un mail la mihaitudosa@yahoo.com .

Cu bine!

Dan said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Dan said...

VISEU DE SUS SI VALEA VASER Fotografii: http://viseudesus.page.tl

Anonymous said...

Am dat peste acest blog din greseala, cautand ceva poze cu Valea Vaserului. Draga Andrei, iti sugerez sa te bucuri in continuare de privelistea oferita de betoanele blocurilor printre care ai crescut si de confortul camerelor 2X2 din acestea. Nimeni nu are pretentia ca cineva crescut probabil prin "frumoasa" noastra capitala si cu aere de oras mare sa aprecieze minunatia peisajelor si linistea sufleteasca oferita de o adevarata incursiune in natura, incursiune care, datorita mijlocului de transport inedit pentru zilele noastre poate fi considerata si una in trecut. Iti dau dreptate la punctul cu calitatea proasta a caii ferate, insuficient intretinuta. Insa a spune ca o calatorie cu mocanita pe Vaser este periculoasa si nu ar trebui dusi copiii...Get real! Probabil spiritul tau efervescent de blogger-ist simte nevoia sa fie diferit de restul muritorilor de rand si sa contrazica toate celelalte pareri cum ca o excursie pe Valea Vaserului este o experienta frumoasa, placuta si de neuitat! In incheiere iti doresc sa te bucuri in continuare de caldura degajata de asfaltul din orasul tau in timpul verii, de confortul garsonierelor de marimea cutiilor de sardele, precum si de umbra cate unui copac prins in betonul trotuarului! Enjoy it!
P.S.: Toate utilajele pe care le-ai vazut sus pe Vaser au fost duse cu trenul, pe platforme. Albia raului este inaccesibila in multe locuri, astfel incat nici macar un TAF nu poate trece pe acolo. Lucru usor de observat dealtfel, dar...tu erai prea cufundat in propria-ti plictiseala...

Andrei said...

Tiii, si eu care credeam ca am fost chiar simtit cand am scris asta acum doi ani.

Anonimule, faci multe afirmatii gratuite si nu prea pot sa-mi dau seama care e problema ta.

N-am ce sa comentez, nu are rost. M-ai descoperit. Ocupatia mea principala este sa ma duc in week-end prin diverse locuri din dorinta perversa de a le denigra apoi pe "interwebz".

O zi buna iti urez. Vad ca stai pe net duminica. Nu mai bine ieseai pe afara sa admiri niste peisaje si sa cauti niste liniste sufleteasca? Nu de alta dar poate ma inveti si pe mine cum se admira un peisaj.

Anonymous said...
This comment has been removed by a blog administrator.
Related Posts with Thumbnails