08 December 2009

Frătoşteanu şi Mogoşu

Când mi s-a propus prima oară traseul spre vârful Frătoşteanu Mare reacţia a fost „Frătoş-cine? Unde e asta?” Apoi când am auzit Latoriţei, cunoştiinţele mele despre grupe muntoase secundare fiind limitate, am zis din nou „Ha?”. Abia când am auzit cuvintele Curmătura Vidruţei a început să se limpezească situaţia.

Aşadar, duminică dimineaţă ne-am trezit rezonabil de devreme/târziu dat fiind că tura avea să fie scurtă. Am luat micul dejun la pensiune, ne-am echipat şi ne-am suit în maşini. N-am mers mult pentru că am oprit la şcoală ca să votăm. La orele 10 bătea vântul prin secţia 515S. Noi 6, îmbrăcaţi de munte, i-am cam luat prin surprindere pe cei de acolo care erau cu prăjitura de protocol în gură. Am votat repede şi am plecat. Am urcat cu maşinile pe drumul care duce spre staţiunea Vidra şi Obârşia Lotrului dar înainte să ajungem la bifurcaţia către Vidra am oprit în pas la 1571m. Acolo e un loc destul de întins unde se pot lăsa maşinile şi de acolo începe traseul nostru.

Parcare în Curmătura Vidruţei.

Am uitat să menţionez că, spre deosebita noastă bucurie, vremea se decisese să fie fantastică faţă de ziua precedentă. După ce ne-am schimbat încălţările, am umblat la rucsaci şi alte mici ajustări am pornit la drum. Din satelit traseul e foarte clar. Prin stânga urcă drumul de tractor şi prin dreapta o cărare mai lată dar mai abruptă. Ceva mai sus cele două rute se întâlnesc din nou, aproape de ieşirea din pădurea de brad. Noi am ales cărarea mai lată care fusese nivelată recent de un buldozer – de fapt mai bine zis scurmată pentru că dacă pământul nu ar fi fost îngheţat ar fi fost un noroi neplăcut.

Se ajunge la nivel cu vârful La Releu, 1750m.

După vreo un kilometru se iese din pădurea de brazi dar se continuă pe acelaşi drum, de tractor şi se trece pe lângă o stână, nefolosită în perioada asta a anului.


Drumul urcă destul de lin şi priveliştea începe să se afirme. În stânga jos se vede lacul Vidra.

De un pic mai sus se vede şi staţiunea Vidra.

Drumul de tractor pe care urcăm se racordează la drumul care parcurge culmea Latoriţei. Acesta este poreclit Strategica şi a fost făcut în 1916. Am planuri mari cu ea la vară. Ea se desprinde din Transalpina în şaua Ştefanu şi merge de-a lungul crestei până în Gura Latoriţei. Periodic din ea se desprind drumuri spre ambii versanţi (spre Galbenu, spre Petrimanu sau acesta pe care urcăm noi, spre Curmătura Vidruţei).

Vârful pe care voiam să mergem se cheamă Frătoşteanu Mare şi are 2053 metri. De la Strategica urcăm de-a dreptul fără cărare sau traseu. De aici priveliştea începe să fie din ce în ce mai frumoasă. Cu spatele la Fratoşteanu în dreapta undeva la 30 de kilometri se vede releul Cozia, peste Olt şi mai departe la vreo 50 de km creasta Făgăraşilor. În faţă, munţii Cindrel. În stânga, aproape, la vreo 20 de kilometri, Parângul.

Cu o oarecare îndoială, deşi am studiat binişor harta, îndrăznesc să fac următoarele indicaţii.

Mai la stânga un pic.

La fel, câteva indicaţii, de care sunt ceva mai sigur. Dacă m-am orientat corect, acolo unde e vârful săgeţii cu Transalpina am întors maşina în septembrie când am urcat în Pasul Urdele.

E foarte ciudat, deşi suntem la 2000 de metri nu bate vântul. Şi totuşi câţiva nori ne fugăresc în urcare şi mai acoperă din privelişte.

În imagine cred că este vârful Bora, cel mai înalt din munţii Latoriţei, 2055m, cu doar 2 metri mai mare decât Frătoşteanu.

Până ajungem noi pe vârf norii se risipesc din nou şi ne permitem o pauză mai lungă.

Echipa roşie şi echipa albastră.

De sus de pe vârf am ocazia să văd, ce-i drept de foarte departe, un fenomen pe care îl urmăream de multă vreme şi anume marea de nori. Pentru noi a fost soare toată ziua dar se pare că în Oltenia nu a fost la fel.

De pe Frătoşteanu Mare coborâm pe unde apucăm...

...şi pentru că mai avem timp şi lumină, mergem spre un alt vârf de unde priveliştea e ceva mai panoramică (Frătoşteanu e înconjurat de un fel de platou care face dificilă observarea locurilor din imediata apropiere). Vârful este Mogoşu, 1959 metri, şi este mult mai accidentat şi mai abrupt.

În partea de jos stânga se vede din nou Strategica, cea pe care am mers până aproape de vârf.

De pe Mogoşu lacul Vidra se vede mult mai clar.

Staţiunea Vidra, văzută dintr-un unghi un pic diferit. Hotelul şi vilele alea dacă nu sunt bântuite, ar trebui să fie.

Malul lacului Vidra, acum relativ plin.

Locurile sunt foarte frumoase şi se pretează la ture de bicicletă. Un singur lucru mă îngrijorează. Numărul foarte mare de stâni. Numai de pe Mogoşu pot să văd 3 sau 4. La ieşire din pădurea de brazi drumul de tractor trece fix printr-o stână iar o scurtă verificare pe harta munţilor Latoriţei duce la concluzia că sunt 19 (!) stâni de-a lungul Strategicii de la ieşirea din Transalpina şi până la Curmătura Vidruţei. Pe timpul verii asta nu poate fi bine, mai ales că ziua turma poate fi oriunde în zonă, împreună cu câinii aferenţi. Dar vom vedea.

De pe Mogoşu ne-am întors la maşini în Curmătura Vidruţei cam pe acelaşi drum. La coborâre am făcut o oră. În total am făcut 4 ore 35 minute cu mers relaxat pe o distanţă de 10 kilometri. Traseul arată cam aşa.

În rest, am ajuns la Bucureşti cu bine în jur de 8 seara. Fu un week-end excelent.

2 comments:

Alex said...

Sunt Alex Badea din Valcea. Am admirat pozele si sper ca vau fost de folos micile mele indicatii?

Andrei C. said...

Da, multumim frumos. Din pacate nu am mai avut timp sa gasim si poarta soarelui insa tot a fost foarte frumos.

Related Posts with Thumbnails