01 December 2009

Chi City

Aşadar am ajuns şi la şirul de povestiri de peste ocean. Pe la mijlocul toamnei mi-am petrecut trei săptămâni pe tărâmul făgăduinţei, deşi o parte apreciabilă din acest timp a fost destinată studiului, studiu care s-a desfăşurat într-un mic orăşel din Illinois.

Fiind totuşi aproape de Chicago în primul week-end ne-am strâns mai mulţi, ne-am aranjat cazare şi transport şi după prânz am purces către oraş. Transportul, deşi poate părea excesiv, era singura variantă comodă.

În loc de 7 dolari pe tren plus x dolari pe taxi până la gară am dat 15 dolari pe limuzină. În tren ar fi fost probabil mai comod decât în limuzină care, apropo, era de un prost gust atroce.

În Chicago am fost lăsaţi convenabil în centru pe Michigan Avenue care e strasse-ul lor. Unii au mers direct la locul de cazare pentru a prelua camera, alţii au luat-o la pas pe străzi. Eu am făcut parte din grupul al doilea. Ne-am dat întâlnire în Millenium Park la „Poarta Norilor”. Având doar o idee aproximativă despre direcţia de urmat dar mult timp la dispoziţie am mers un număr de străzi către lac şi apoi am cotit spre parc. Evident că am greşit şi a trebuit să ne întoarcem înapoi un număr de străzi pentru a ajunge la unul dintre podurile peste râul Chicago.

În fundal este (aveam să aflu mai târziu) Trump Tower. După ce am trecut râul ne-am dat seama că vom ajunge prea repede la locul de întâlnire aşa că ar fi mai bine să întârziem pe parcurs.



Inutil de menţionat faptul că umblam cu ochii numai pe sus. Mai văzusem zgârie-nori în Varşovia dar nu de dimensiunile astea şi nu aşa de mulţi.

Planul cu întârziatul nu a funcţionat prea bine aşa că am ajuns în Millenium Park cu trei sferturi de oră mai devreme de ora prevăzută. O scenă în aer liber numită Pritzker Pavilion.

Scena văzută din faţă.

Tot Pritzker Pavilion dar mai spre marginea opusă. Se vede deja monumentul pe care aşteptam să-l văd cu o oarecare nerăbdare, Cloud Gate.

Şi iată-l, Cloud Gate, în toată splendoarea sa.

De fapt sculptura e cunoscută mai bine sub denumirea de The Bean, poreclă obţinută din cauza formei sale. Autorul, Anish Kapoor, a caracterizat porecla ca fiind complet stupidă. Şi totuşi...

Terminată în 2006, sculptura are o formă ciudată cu o adâncitură dedesubt în cadrul căreia reflexiile sunt distorsionate şi multiplicate.

La fel şi pe partea exterioară, reflexiile clădirilor sunt distorsionate.


Pentru că mai aveam timp şi pentru că există o limită pentru câte poze poţi face cu boabă de fasole fie ea şi uriaşă şi făcută din oglindă, am trecut la oamenii din jur.

Monumentul atrage probabil toţi turiştii care trec prin oraş şi pare să fie popular şi pentru localnici. De exemplu, am văzut nuntaşi care au venit acolo pentru pozele de rigoare.

Există şi ocazionalele ciudăţenii (fata făcea poze din metru în metru înconjurând monumentul – nu ştiu dacă servea la vreun procedeu – panoramă, stereogramă, n-am idee).

Una dintre cele mai populare încadrări (pentru Facebook probabil) este cea cu picioarele pe monument.


Săritul în sus cu monumentul în fundal e de asemenea popular.

Şi dacă nimic nu se potriveşte, simpla prosteală e întotdeauna la îndemână.

Până la urmă a apărut şi grupul celălalt de excursionişti şi am decis să purcedem de-a lungul malului spre planetariul Adler. Dar despre asta, în episodul viitor.

3 comments:

the evil bunny said...

aparatul ciudat este un bolex, o camera de filmat pe pelicula de 16mm :D
stie sa faca o groaza de lucruri pentru o camera atat de compacta, a fost folosita foarte mult de cand a iesit pe piata. si in facultatile de film inca se mai filmeaza pe bolex, pentru filmele studentesti :D

the evil bunny said...

am uitat sa precizez: foarte tare blogul! sursa de locatii pura :D m-am uitat cam toata noaptea pe el

Andrei C said...

Salut iepurasule! (e din cauza ca e Paste? :) ) Ma bucur ca ti-a placut :)

Am vazut si la Viena pe cineva filmand cu o chestie din asta, deci m-am obisnuit :)

Related Posts with Thumbnails