26 December 2009

Central Park

Din cauza unor dificultăţi tehnici, nu urmează plimbarea printre Clăbuceţi cum am zis, ci continuarea aventurii newyorkeze. Rămăsesem la ziua 2, după vizitarea Centrului Civic, Chinatown, Little Italy şi Brooklyn Bridge. În ziua precedentă mersesem în Central Park dar nu apucasem să vedem mare lucru pentru că era închisă o mare parte pentru maraton.

Astfel, am luat metroul direcţia uptown şi am abordat iarăşi Central Park tot din partea vestică. La intrare în parc, un camion de gunoi particular, în stil american.

Am trecut prin locuri prin care mai fusesem în ziua precedentă dar noi de fapt căutam fântâna Bethesda - loc zice-se faimos, din acela de apare prin filme dar care mie mi-a scăpat. Între timp, peisaje de Central Park.




Câteva cuvinte despre Central Park: deschis în 1859, Central Park e un dreptunghi de aproximativ 4x1 kilometri de verdeaţă în mijlocul Manhattanului. Datorită localizării, terenul pe care şade ar valora conform unor estimări în jur de 528 de miliarde de dolari. El nu a apărut întâmplător ci a fost o reală necesitate (între 1820 şi 1855 populaţia oraşului a crescut de patru ori şi oamenii ajunseseră să se strângă în cimitire ca să se relaxeze). Parcul e presărat de statui (americani importanţi cum ar fi Simon Bolivar sau Vladislav Jagello, ha ha), poduri (toate diferite) între ele...

...cel puţin un castel pe o stâncă, un teatru în aer liber, un zoo şi are şi proprii lui locuitori consemnaţi în acte (18 la număr). Sunt zone largi, deschise cu gazon sau zone cu cărări prin desiş (aş zice boscheţi însă sună defăimător şi chiar nu e cazul) sau o combinaţie între.

Până la urmă am dat şi de „faimoasa” fântână Bethesda care face un ansamblu interesant ce-i drept împreună cu lacul, restaurantul de peste lac şi terasa cu trepte. Sub terasă se află un pasaj, să-i zicem, frumos ornat care iese spre una dintre aleile cele mai late, Central Park Mall (da, mall înseamnă la origine loc de plimbare, esplanadă).

Ea mai este numită şi Avenue of the Elms. Dar revenind la tunelul frumos ornat de sub terasă...

...el este folosit ca locaţie pentru şedinţe foto şi pentru cerşetorii cei mai iubiţi, artiştii încă fără de succes.

Îngerul din vârful fântânii.

Ce-i drept, fântâna e unul dintre locurile cele mai populare. Lumea vine să se relaxeze acolo, să citească o carte, să fumeze o ţigară (e unul dintre locurile unde mai poţi să fumezi în New York), să se uite la artiştii neîmpliniţi...




Nu am stat foarte mult la fântână pentru că, deşi fusese o zi plină, tot mai aveam ceva în program. În afară de asta, oricum aveam să ne mai întoarcem în zonă. Aşa că am mers spre partea de sud la patinoar...

...şi de acolo să mâncăm ceva înainte să mergem să vedem New York-ul de sus. De foarte sus. De cel mai sus. Va urma.

1 comment:

Anonymous said...

Super faina prima esarfa.. Genial....
Ce bine o fi sa ai ocazia sa umbli.. :D

Related Posts with Thumbnails