23 April 2010

Pe urmele canalului Dunăre-Bucureşti

Am povestit mai deunăzi despre Portul Bucureşti şi despre amenajările complexe ale râului Argeş. Aia era teoria, acum urmează practica. Înarmat cu informaţii, cu GPS dar mai ales cu copilot, într-o duminică de aprilie după-amiaza (cam târziu) am pornit o sesiune de arheologie urbană.

Am ieşit din Bucureşti pe poarta sudică şi imediat ce am trecut Sabarul am ajuns în comuna 1 Decembrie unde trebuia să părăsim drumul european. Google Maps a fost de ajutor şi am găsit din prima strada pe care dacă se merge drept se ajunge fix la Portul 1 Decembrie. Ce-i drept, se trece printr-o barieră ridicată, se iese din sat şi de pe asfalt şi se merge printre mormane de gunoi. Incredibil de mult gunoi. Grija mea cea mai mare era să nu-mi tai cauciucurile în ceva. Odată ajunşi la port, situaţia se îmbunătăţeşte pentru că se merge pe cheiul de beton. Se văd şinele de tren pe care trebuiau să circule vagoanele pentru descărcat vasele şi de asemenea chestiile alea de care se prind odgoanele pe mal (spre ruşinea mea de gălăţean, nu mai ştiu cum se cheamă).

Portul e năpădit de stuf dar cred că se poate curaţa relativ uşor. Cheiul este destul de înalt, probabil din cauza faptului că nivelul proiectat al apei nu a fost niciodată atins. Este şi ceva activitate în jur – o balastieră, nişte barăci, nişte pescari ocazionali (genul trist de pescar care pescuieşte de foame nu ca sport) şi o haită de câini cu manifestări agresive. Nu recomand o plimbare la picior în zonă decât poate în grup mai mare.

Am plecat înapoi pe acelaşi drum, am ieşit în european am mers 500 de metri şi am ieşit din nou dar de data asta spre stânga. De data asta căutam Nodul hidrotehnic Copăceni lângă satul cu acelaşi nume. Din nou GPS ne-a ghidat până la locul căutat, pe nişte drumuri de ţară şi printre mormane de gunoi. Am găsit şi nodul hidrotehnic însă spre dezamăgirea noastră nu mai era nici o macara. Ce macara? Pai în pozele pe care le văzusem eu pe net era o macara în mijlocul apei ca aici. În rest, nodul hidrotehnic e doar o grămadă de fiare ruginite şi beton.

Am revenit la drum şi am continuat spre următorul nod hidrotehnic, cel de la Goştinari. Drumul e bun chiar dacă e secundar doar că trebuie atenţie mare pentru că oamenii nu sunt foarte obişnuiţi cu maşinile pe acolo şi cred că şoseaua e un fel de trotuar. Asta şi faptul că sunt şi o sumedenie de scutere conduse de deştepţi fără cască face ca plimbarea să nu fie tocmai relaxantă.

La Goştinari nodul hidrotehnic are şi un pod deasupra, pod care în ciuda semnelor care indică altceva, este practicabil pentru maşini.Noi am oprit un pic pe el pentru poze.


De la Goştinari am ajuns pe malul drept al Argeşului şi am luat-o înapoi spre drumul european. La Grădiştea am oprit un pic pentru poze cu podul neterminat pe sub care urmau să treacă navele.

Se observă că este mult mai înalt şi te face să te întrebi cum ar fi ajuns trenul la înălţimea aia. Lângă gara Grădiştea se vede o bucată din ceea ce probabil avea să fie un viaduct care să permită trenului să urce la înălţimea respectivă. Lângă podul neterminat este şi podul prăbuşit, de la Grădiştea - motivul pentru care trenurile spre Giurgiu nu mai circulă pe aici de câţiva ani. Totuşi semnalizarea de la trecea la nivel cu calea ferată funcţionează, lampa albă pâlpâie intermitent.

După ce am ajuns la european am constatat că mai avem lumină şi am luat-o spre Giurgiu unde am ajuns aproape de apus.

Stema Republicii Socialiste România pe o clădire aproape de faleză – cu tot cu sonda de petrol, spicele de grâu, Carpaţii şi soarele.

Un post de supraveghere, naiba ştie la ce a folosit cândva.

Vedere pe pe Podul Bizeţ care ar fi un fel de monument şi care este deschis doar circulaţiei pietonale. Chiar alături de el este un ponton de care sunt ancorate mai multe ambarcaţiuni dintre care una prezintă un interes deosebit.

Ruginitura din dreapta este nava Cetatea – o navă veche de 107 de ani, cu aburi şi zbaturi. Mai multe despre ea plus o serie de imagini de epocă cu ea puteţi găsi aici. Alte imagini detaliate aici sau aici.

Am oprit un pic în centru pentru o poza cu turnul cu ceas...

...şi cu sloganul cel puţin dubios de pe Teatrul Valah.

Pe drumul de întoarcere am oprit pentru poze şi la o benzinarie abandonată pe care o ochisem mai demult...

...însă nu am mai avut nici lumină nici loc de oprit pentru a poza ceea ce cred eu că a fost o moară în Uzunu. Rămâne pe altă dată. Toată tevatura nu a durat mai mult de 4 ore, merge pentru o după-amiază de duminică.

5 comments:

Unknown said...

Nu vreau sa fac pe desteptul dar prin zona mea (Constanta)la stalpii aia de care se leaga barga le zice simplu 'pripon'. Totusi o sa ma mai interesez cand mai ajung la pescuit pe malul canalului la ai mei in Navodari,poate au vreo denumire specifica.

Andrei C. said...

Eh, am intrebat si se cheama baba, (cu accent pe ultimul a) sau bintă.

BABÁ, babale, s.f. Dispozitiv de 40-60 cm în formă de mosor, fixat pe puntea navelor sau pe cheiuri, de care se leagă parâmele navelor acostate. – Din tc. baba.

BÍNTĂ s. f. piesă de metal la bord sau la chei de care se leagă navele; baba. (< it. binda)

Unknown said...

10-4,good to know!

GIURGIU said...

Salutare.... sa fac putin lumina aici daca mai este cazul ca a trecut ceva vreme.
Stema nu este comunista...a se observa lipsa importantei seceri sia ciocanuluiinclusiv, aici vorbesc despre stema din Giurgiu aflta pe o fosta GARA, candva folosita si de Carol I pentru a ajunge la pretiosul vas de pe Dunare.

Mult mai multe informatii gasiti pe www.girugiuro.blogspot.com despre Giurgiu si ce e de vazut p-aci prin zona si ce nu e ede vazut. :)

Andrei C said...

Din cate stiu e vorba de stema RPR, folosita din 1947 pana prin 60, cu munti, paduri dar mai ales grane si sonda. Considerand ca pe atunci erau comunistii la putere, cred ca putem sa-i zicem comunista cu destula incredere, chiar daca gara a fost folosita de monarhie. Desi acuma ca ma uit, nici n-am zis ca ar fi comunista. :)

Related Posts with Thumbnails