14 April 2010

Peştera Ialomiţei

Parte din excursia de sâmbăta trecută – cum spuneam, am ajuns şi la Peştera Ialomiţei şi de data asta eram hotărât să ajung până la capăt.

Schitul construit la intrarea în peşteră.


În spatele construcţiei din imagine este şi o mică bisericuţă.


La intrare se plăteşte taxa de vizitare (10 lei) şi se înaintează în peşteră. La început peştera e chiar largă însă are o formă de pâlnie. După câteva zeci de metri se strâmtează şi tavanul se apropie şi el de podea. Aici se trece printr-una din porţiunile cele mai joase.

Cei cărora le plăcea mersul piticului la ora de sport vor aprecia cu siguranţă această porţiune.

După această bucată urmează o cameră ceva mai mare (Decebal) după care se începe urcarea. Cumva, nu ştiu exact cum, au fost aduşi buşteni şi s-au construit scări de lemn.

După această bucată se ajunge la „Lacuri” – o încăpere unde se poate coborî la dreapta spre un curs de apă subteran. E interesantă acustica locului. Vocile oamenilor le poţi auzi în anumite puncte de la mare distanţă şi e greu de spus din ce direcţie vin. La Lacuri torentul vuieşte de aproape nu te poţi înţelege cu omul lângă tine însă nu auzi vuietul dacă eşti 3 metri după colţ. În punctul acesta ne-am întâlnit cu trei oameni mai echipaţi (măcar aveau frontale) care ne-au zis că mai e ceva de mers până la capăt. De la Lacuri se urcă iarăşi, odată printr-un loc foarte strâmt şi apoi prin sala cea mai mare – Grota Urşilor. Se ajunge într-un loc numit La Pod, se mai urcă puţin şi se ajunge în Galeria Apelor.

Aceasta e ultima bucată din partea vizitabilă a peşterii unde se merge orizontal pe podeţe de lemn. Numele e bine ales pentru că pe dedesubt curge apa şi uneori şi din tavan.

Punctul terminus se numeşte La Altar pentru că acolo e un mic altar cu o cruce şi nişte lumânări aprinse.

Peştera pare să continue şi după însă nu e vizitabilă de turişti de rând, neechipaţi. La întoarcere am mai apucat să fac o serie de poze – una în locul numit La Pod...

...şi alta la coborârea prin Grota Urşilor.

Tot la întoarcere m-am ţinut de prostii. La întâlnirea cu un grup care urca am scos telefonul din buzunar, l-am pus la ureche şi am îndrugat ceva elaborat dar care s-ar putea rezuma la ceva de genul „Da da, vorbim mai pe seară. Hai că nu pot vorbi acuma că alunec pe aicea.” Primul din grup era uşor perplex, şi-a scos telefonul şi s-a uitat la ecranul care în mod sigur zicea „Reţea din părţi”. Nu ştiu exact cum m-am abţinut să nu pufnesc în râs.

Ei şi am ajuns şi la ieşire după cam o oră de spelunking – aşa cum fusesem informaţi şi la intrare. ¾ oră dacă nu ne oprim pentru poze, 1 ora cu poze. Stalagmitele de gheaţă de la intrare...

...şi biserica.

Am impresia că trebuie să-ţi placă tare să fii ud ca să fii speolog. Nu era colţişor sau obiect în interiorul peşterii care să nu fie ud (inclusiv noi, vizitatorii). Bine, acuma ştiu că nu toate peşterile sunt aşa, dar asta e aşa. Ca şi amplasament, amenajare şi aspect Peştera Ialomiţei mi se pare mai interesantă ca Peştera Muierilor de exemplu. Păcat că e destul de uşor accesibilă pentru diverşi. Data trecută am văzut aici cizmuliţe albe. De data asta am întâlnit un grup de exploratori îndârjiţi care fuseseră probabil scoşi cu forţa din cubicle. Erau veniţi cu nişte Jeep Wrangler închiriate cu tot cu şofer – citez de pe site-ul comercial, declaraţia de deschidere „Dupa multi km parcursi in offroad, am ajuns la concluzia ca frumusetea muntelui vazuta din masina este de neegalat.” – parcă e făcută să leşine jumătate din Alpinet de nervi, nu alta. În fine, asta e. Mergeţi şi vedeţi că e frumos. Şi cu asta am încheiat.

Pentru că week-end-ul acesta am fost harnic, mai am o chestiune de povestit însă mai întâi va urma suportul teoretic. Pe curând.

9 comments:

Unknown said...

Nici pestera asta nu e asa "uda" mereu. Uneori, iarna sau primavara, parti din pestera sunt inundate. Vara insa e relativ uscata.

Andrei C. said...

Mda, nu m-am gandit ca poate e sezonier. Oricum, usor neplacut la momentul curent.

Vlad said...

dap, mi-a placut :) multumesc.

eu cand am vizitat-o, acum vreo 5 ani, era vara si era foarte uscata pestera. cred ca-i o chestiune de anotimp, vreme...

:)

Alexandra said...

"frumusetea muntelui vazuta din masina este de neegalat"
Eu una lesin de ras!! :)))
Abia ma tin de burta...
Pe asta chiar n-am mai auzit-o...e buna rau!
Doamne ce le fata mintea unora! Deci bai fraierilor, voi astia de mergeti la munte pe jos, luati aici aminte, ca daca nu sunteti in masina cand va uitati la munte, n-ati vazut nimic!

Unknown said...

Da, adevarul e ca frumusetea muntelui e acolo unde nu se poate ajunge cu masina. Si nici cu telecabina. Dar in ultima vreme Sinaia si Predealul nu mai sunt suficiente. Cand am auzit ca se gandesc sa asfalteze drumul Moroieni-Pestera era sa cad de pe scaun. O autostrada la Omu sau Moldoveanu ne mai trebuie. Oh well... in curand o sa avem comunele Valea Cerbului si Pestera.

Unknown said...

Confirm si eu chestia cu umezeala,asta vara scandurile erau aproape uscate.
Nu cred ca este nimic rau in a asfalta acest drum (si altele)pentru ca turismul va avea de castigat.In Austria poti urca iarna cu masina mica(nu suv)pana in varful muntelui fara probleme. Aici momentan este problema bunului simt dar se rezolva pana termina ei de asfaltat:)) In definitiv au serie si banii posesoarelor de cizmulite albe ;)

Cris said...

Merci!

Chiar vreau sa ajun duminica acolo, cautat date de actualitate... preturi, etc.

Si... superbe pozele!!

Alin said...

am o intrebare: are cineva idee daca mai e deschisa weekendul asta? sau unde as putea verifica asta ?

Andrei C said...

Parerea mea e ca e deschisa si nu se inchide niciodata pentru ca e schitul acolo. Daca gasesti numarul de telefon de la schit sau de la jandarmii montani de la pestera poate iti zic ei. Sau la hotel pestera poti sa suni dar cum ziceam, eu cred ca e deschisa tot anul.

Related Posts with Thumbnails