25 October 2011

Grandes Alpes: Grimsel Pass - 2165m

N-are rost să păstrez suspansul, cel puţin nu acum: Grimsel Pass e cea mai faină trecătoare pe care am văzut-o până acum. E o disctincţie subiectivă pe care o să încerc să o explic mai jos dar care de fapt nu trebuie explicată. Se datorează probabil unei combinaţii între peisaj, vreme, maşină, etc.
Se făcea că urcam oarecum agale dinspre Interlaken – era luni şi deci drumul era aproape pustiu. La un moment dat în retrovizoare apare un Ferrari roşu. Nu mă pricep la model, era unul din astea noi. M-a depăşit lejer fără să se forţeze. Dar iată că în spatele meu mai am un Ferrari, acelaşi model cu primul doar că negru. În faţă un Ferrari roşu, în spate un Ferrari negru. Mă depăşeşte şi al doilea cu graţie iar după următoarea curbă intrăm într-un tunel destul de lung. N-am înţeles niciodată apucăturile celor de la Top Gear cu turatul motoarelor în tunel. Ei bine, aveam să înţeleg.

Ceea ce a urmat a fost un fel de muget care s-a auzit foarte bine cu tot cu geamurile închise urmat aproape imediat de un al doilea de aceeaşi tonalitate guturală pe care nici un motor cu capacitate de PET (fie el chiar şi la ofertă 2.5 la preţ de 2) nu poate să-l facă. Totul a durat mai puţin de 10 secunde, stopurile Ferrari-ului negru s-au depărtat cu viteză superluminică şi au dispărut, la fel de repede cum au apărut.

Inspirat fiind de această întâlnire, am purces şi eu la drum, mai alert. Nu aveam să îi mai ajung din urmă mai ales că eu opream destul de des pentru poze. Uuuu, baraj.
Pierdut un pic vremea pe baraj...
...şi continui urcarea. Uuuu, încă un baraj! Ba nu, două! De fapt e acelaşi lac dar ţinut în loc de două baraje, unul drept şi unul în arc de cerc. Stânca din mijloc are pe ea un mic hotel, o staţie de telecabină şi un restaurant.
Configuraţia respectivă şi culoarea stranie a apei alcătuiesc un peisaj cel puţin deosebit.
Telecabina e doar pentru angajaţii de la hidrocentrală din câte am putut să-mi dau seama (telecabina duce la un alt baraj, mai sus). E adevărat, se construieşte şi o telegondolă dar mai durează.
Drumul continuă să urce, ceea ce nu e un lucru neapărat bun pentru că se apropie de nor.
Şi într-adevăr, pasul e în nor, cel puţin din când în când. În puţinele momente în care vălătucii albi se dau la o parte se poate vedea lacul (altul decât cele menţionate înainte) şi clădirile dimprejur.
Aici suntem în Berner Oberland, după cum anunţă şi emblema.
Cu ocazia asta văd şi indicatorul spre Panoramastrasse Oberaar – un drum care pleacă în necunoscut dar care promite multe – are un semafor care permite intrarea pe drum o dată pe oră, pentru 10 minute. După o oarecare ezitare am zis că trebuie să văd ce e. Despre Panoramastrasse vă povestesc data viitoare, vă spun doar că a meritat. Întors fiind la Grimsel, în nor, am continuat drumul – se merge un pic pe malul lacului şi se ajunge în cel mai înalt punct unde e şi indicatorul.
Aşa cum se întâmplă uneori cu locurile astea, au o vreme proprie generată de formele de relief. Imediat după acest punct norul se dă la o parte şi lasă loc unei privelişti...cum să zic...vedeţi şi voi.
Drumul coboară într-o vale unde se bifurcă.
Varianta spre stânga e cea care mă interesează şi e cea care se vede în imagine. Drumul urcă din nou la peste 2000 de metri în Furka Pass şi cel puţin aşa de la depărtare te face să te întrebi câte locuri din astea poate avea o ţară? Pentru că în Elveţia pare să fie complet disproporţionat modul cum au fost distribuite.
Şi într-adevăr, după Furka, în aceeaşi direcţie mai sunt Oberalp Pass şi Gotthard Pass. Nici la dreapta dacă o iei nu scapi - Nufenen Pass şi Simplon Pass.

Aş fi stat acolo mult şi bine cu asemenea peisaj şi vreme. Însă cum timpul e limitat şi folosindu-mă de scuza „mai trebuie lăsat ceva şi pentru data viitoare” am ales varianta spre stânga. Furka, Oberalp, Gotthard, pregătiţi-vă!

4 comments:

Vlad said...

Fotogenica mai e aia mica...
cat despre locurile acelea... no comment.

Traveling Hawk said...

Desi n-am vazut-o, Elvetia nu poate fi decat minunata!

Anonymous said...

Nu aveam să îi mai ajung din urmă mai ales că eu opream destul de des pentru poze.
Buna asta :)

Andrei C. said...

Pai da, daca nu opream, aveam sanse :)

Related Posts with Thumbnails