12 April 2013

Kaiserlich und Königlich: Munţi negri în Muntenegru

Întoarcerea acasă, partea I, actul 1: plecarea din Kotor, traversarea Muntenegrului și a Serbiei. Una dintre legile lui Murphy este că vremea poate fi rea în vacanță însă în ziua plecării acasă e mereu splendidă. Și așa a fost și pentru noi...
Tara

Ne-am trezit dimineață tare și am mers să luăm gaz. Am și acum în balcon bidonul de lichid de parbriz primit cadou de la benzinărie. Hiăr, take, priezănt for iu! Ne-am luat la revedere de la Kotor și am plecat spre Niksic. Ne interesasem seara la gazdă privind drumul cel mai bun spre Serbia - acesta a fost câștigător. Am avut o ultimă priveliște superbă asupra fiordului de pe drumul care urcă muntele pe lângă Lipci, am înghițit în sec și am pornit cu toată viteza legală înainte. Ne-am întovărășit un timp cu un Golf negru de București dar care nu a avut răbdare și ne-a lăsat în spate.

Am găsit Niksic-ul în forfota de vineri dimineață. Modest, un fel de Reșița, e al doilea oraș ca mărime din Muntenegru după Podgorica. Și ne-am încrezut în GPS - ochiometric, părea să fi ales drumul pe care îl studiasem seara și în zilele precedente. Ca să nu fie nici un suspans, este vorba de povestea clasică cu ascultat GPS-ul și ajuns în locuri nebănuite. Noi trebuia să luăm drumul european prin Vir spre Zabljak. GPS-ul a înțeles doar Zabljak și a ales drumul mai scurt. Uitându-mă după la hartă mi-am pus mâinile în cap dar atunci părea să aibă sens. Mergeam spre stațiunea de schi Vucje, sigur trebuie să fie bine.
Vucje
Am devenit suspicioși la câțiva kilometri după Niksic când a început urcarea dar faptul că asfaltul, deși ciuruit, continua, ne-a făcut să continuăm și noi. Deh, așa or fi la ei drumurile...Dar totuși era complet pustiu, parcă ceva nu se lega. GPS-ul era încrezător, vremea era bună, hai să continuăm.
Vucje

Am ajuns pe un platou sterp aproape pustiu - am văzut doar câteva case și nici un om. În plus, era un frig câinesc, dacă nu mă înșel mașina arăta 1 grad (plecasem de la 12-15 grade în Kotor).
Vucje

Nasol ar fi fost să pățească ceva mașina pentru că nu prea aveam cui să cerem ajutor și da, telefoanele nu aveau semnal. Dar de ce să ne gândim la asta? Uneori amintirile frumoase așa se crează (prin irespoinsabilitate și incompetență :P).
Vucje

Pentru curioși, este vorba de o bucată de 30 de kilometri de drum prin pustietate. Frumos, dar nu dați vina pe mine dacă vă atacă Jety, omul negru din Muntenegru pe acolo. Aveți aici harta.
Montenegro

Am ieșit la liman în sfârșit când am nimerit la o intersecție cu drumul mare - a fost un fel de "aaaah, acum înțeleg, nu eram pe drumul cel bun!" Atunci să continuăm. După câțiva kilometri apare din nou o problemă. GPS-ul insistă că drumul continuă la dreapta printr-un sat când e evident că drumul mare și nou și frumos continuă înainte. De data asta am decis că GPS-ul nu are dreptate și am continuat.
Montenegro

Am avut din nou parte de experiența Mostar când săgeata de pe GPS nu avea pe ce drum să se așeze, practic navigam în necunoscut. Uitându-mă acum pe hartă, ar fi vrut să ne bage iar pe un drum lăturalnic nu că ar fi fost mai scurt ci pentru că nu știa de drumul acesta nou. Presupun pentru că a fost deschis de curând pentru că include și un tunel (Ivica) care trece pe sub un munte.
Ivica

La Zabljak am văzut și unde am fi ieșit dacă ascultam de GPS.
Zabljak

Zabljak e un fel de Păltiniș mai întins. E în apropiere de parcul național Durmitor și pare să fie o stațiune de iarnă populară, chiar am văzut multe pensiuni și vile aranjate. Noi însă aveam de ajuns la mulți kilometri depărtare așa că am continuat fără oprire până la canionul Tara.
Tara River
Podul este spectaculos - canionul râului Tara este cel mai adânc canion din Europa. N-am stat mult nici aici...
Tara Canyon
Am continuat spre Serbia - și am ajuns la punctul de trecere a frontierei. Se vede că nu prea trec mașini de România pe acolo. Eu am încercat să afișez cel mai nevinovat zâmbet de care sunt capabil și mi s-a răspuns cu un răspicat "Go wait in car" cât timp vameșul inspecta pașapoartele și ștampilele (da, muntenegrenii și croații au plăcerea să pună ștampile de fiecare dată și cum noi trecusem de două ori granița...). Totuși nu a fost nici o problemă.

La puțini kilometri după intrare în Serbia ne-am întâlnit cu o mașină veche al cărui șofer conducea cu o bere în mână scoasă pe geam și cu cealaltă mână pe claxon, continuu. Apariția a durat câteva secunde, lăsându-ne să ne uităm unul la celălalt, neisguri că am văzut bine dar siguri că nu era ok. Totuși am zis că nu poate fi toată Serbia așa.
Serbia
Și așa a început traversarea Serbiei - o afacere plictisitoare. Peisajul nu e fantastic, drumurile nici atât. Aveam cazare aproape de România la Veliko Gradiste, vis-a-vis de Moldova Veche, așa că trebuia să mergem până aproape de Belgrad și apoi să cotim la dreapta.

Pe la mijlocul zilei am fost întrebat cu inocență dacă "Belgrad-ul e foarte departe". Atât ne-a trebuit! Matematica a fost: ori ajungem la Veliko Gradiste la 6-7 și facem ??? ori mergem la Belgrad, luăm cina într-o capitală europeană, vedem ce e pe acolo și apoi mergem spre Veliko Gradiste. Am sunat la pensiune, nici o problemă legată de ora de sosire așa că...direcția Belgrad!

2 comments:

Ioana said...

Wow, cat de frumos !!! Multumim pentru galeria extraordinara pe care ne-ai prezentat-o !!!

wish2go said...

Adevarata legea lui Murphy! Si noi am trait-o pe propria piele de cateva ori.

Related Posts with Thumbnails