Încheiem si capitolul excursiei nordice cu câteva imagini din capitala Norvegiei - cea pe care am bătut-o la pas două zile acum mai bine de un an. Lipsa soarelui (deh, tocmai veneam de la cea mai lungă noapte) a fost compensată de un apus superb peste Oslo Fjord.
Wow! Such art!
Unul dintre multele ferries care bântuie fiordul. Nu am idee de unde vin și unde se duc...
Am înghețat bine pentru cadrele astea - cu soare era abia acceptabil, cu nor era rău de tot. Așa că ne-am găsit refugiu într-un local din acelea pe care nu te-ai aștepta să le vezi în nord.
Sau nu mă așteptam eu - e vorba de T.G.I. Friday's, un local cu specific american, if there ever was such a thing. Fortunately noi ne-am limitat la cafea cu lapte și apropierea de un șemineu (da, șemineu real cu căldură and stuff).
Ca să nu înghețăm complet am pornit să dăm un tur prin centru, mai ales că intuiam că trebuie să fie și ceva târg de Crăciun.
Presupunerea s-a dovedit a fi corectă, în parcul din fața parlamentului era o alee cu chioșcuri de lemn care vindeau ren mumificat, pește mumificat, elan mumificat și piei de animale (tradițional adică).
Julemarked nu înseamnă "marcat cu jula" sau "piața de jule" ci Piața de Crăciun. Puahaha, ei își urează Julă Fericită, hahahah. Cred că de asta s-au dus bravii noștri concetățeni la ei, au înțeles că acolo se dă cu jula dar s-au prins prea târziu ce însemna.
Din păcate după cum se vede după umbrele lungi, soarele avea să ne părăsească în curând. E drept, nici noi nu mai aveam așa mult de stat.
Ca o paranteză pe care o să o dezvolt mai târziu, la aeroporturile astea mici, autocarele se sincronizează cu zborurile - în sensul că există un singur autocar pentru zborul Wizz de seara. Dacă îl pierzi pe ăla, ăla ești. Probabil pentru taxiu pe distanța aia trebuie să faci împrumut la bancă.
Având acestea în minte, am preferat să nu zăbovim prea mult prin oraș, deși degeaba am ajuns la timp la aeroport.
Oricum nu ar fi ținut piept probabil - dar chiar și așa ei sunt mândri de mișcarea lor de rezistență și din câte am înțeles păstrează încă un resentiment față de germani în zona nordului extrem pentru că acolo, când frontul a fost împins spre sud de către ruși, toate casele au fost distruse de către germanii în retragere.
La obiect: în timpul plimbării prin Oslo am ajuns și în cartierul modern construit la extremitatea portului - un fel de Veneție modernă, în miniatură - două insule cu clădiri de sticlă și metal, unite prin diverse poduri și podețe.
Și în această zonă, pe promenada dinspre port, am găsit ceva interesant. Nu, nu un pom de Crăciun făcut din globuri...
...ci asta! O să ziceți ce mare lucru, e o ancoră și nici foarte mare nu e. Adevărat, dar e o părticică de istorie și o să vă explic acum despre ce e vorba. Dar mai întâi...ce avem pe ea?
Exact, o zvastică. Se mai restrânge un pic aria de căutare. Dar ce să caute aici, mai ales un astfel de simbol care e urât și uneori interzis, în toată Europa? Ah, probabil e un trofeu. Exact asta este și citind inscripția "Blucher's anchor" mi-am adus aminte despre ce e vorba.
For my dear cititori, am avut un hobby oarecum ciudat acum ceva vreme și anume ma interesau marinele militare din al doilea război mondial si confruntările între ceea ce erau numite "capital ships" - cele mai mari nave de care dispuneau, niște mastodonți care pentru o perioadă relativ scurtă de timp s-au vânat după regulile impuse de artileria grea deținută de fiecare. Pot și acum să dau exemple de cuirasate din fiecare flotă și cel puțin pentru navele mari știu încă istoria fiecăreia. Tirpitz, Yamato, Rodney, toate au o însemnătate pentru mine. Și, în anumite cazuri, și numele mai mici înseamnă ceva, în cazul de față Blucher.
În noaptea de 8 Aprilie 1840, Blucher împreună cu o flotilă de alte nave se strecura în Oslo fjord cu ordinul specific de a captura Oslo - Germania nu declarase încă război Norvegiei și voia să o ocupe înainte de Franța sau Marea Britanie. Blucher fusese livrat în 1939 și era la prima operațiune - o frumusețe de crucișător greu, 200 de metri lungime, 132.000 de cai putere, 16.000 de tone și 60 de kilometri per oră viteză maximă. Planul era să ajungă dimineața devreme la Oslo unde trupele debarcate aveau să-l captureze pe rege și capitala în sine - însă se înainta încet pentru că fiordul nu permitea astfel de viteze, mai ales pe întuneric.
Dar până atunci aveau de trecut de o suită de fortificații norvegiene - toate destul de vechi. De exemplu fortăreața Oscarborg avea tunuri de 40 de ani vechime iar bateria de torpile dispunea de 9 torpile vechi și ele de 40 de ani - de proveniență austro-ungară, torpile care fuseseră trase și recuperate de sute de ori până atunci în cadrul exercițiilor. În plus, comandatul bateriei era un pensionar rechemat la oaste după 13 ani.
Când Blucher a ajuns în raza de acțiune a fortăreței, comandantul ei a dat ordinul de tragere iar când i s-a cerut confirmarea (erau practic primele obuze trase în al doilea război mondial în vestul Europei) a răspuns cu faimoasele cuvinte: "Either I will be decorated or I will be court martialled. Fire!". În all fairness, nu erau sigur în cine trag și ar fi trebuit să tragă focuri de avertisment mai întâi, conform propriilor reguli. Fiordul fiind strâmt, cei 400 de metri până la țintă erau practic point-blank și primele două obuze au incendiat puntea lui Blucher unde erau așezate munițiile pentru soldații de la bord.
Acestea au fost și singurele două obuze de la bateria principală de 28cm - pentru că oamenii care le mânuiau erau începători și includeau și pe bucătari care fueseră treziți din somn ca să ajute. Alte baterii de tunuri mai mici au atacat și ele nava, agravând incendiul și ciopârțind metru cu metru suprastructura. Și totuși Deutschland, Deutschland uber ales răsuna în fiord...
Târându-se în flăcări, Blucher a ieșit din raza de acțiune a bateriilor de tunuri și căpitanul avea speranțe că va putea să controleze incendiul. Numai că atunci Blucher a ajuns în vizorul bateriei de torpile - cea cu torpilele vechi, făcute de tăticul torpilelor, domnul Whitehead. Fiind atât de primitive, ghidajul lor era pe bază de inspirație de moment a celui care le lansa, în cazul de față pensionarul mai sus menționat. Și într-adevar prima torpilă lansată a lovit ținta prea în față cauzând daune puțin importante. Cea de-a doua însă a fost fatală pentru Blucher. Deși echipajul s-a luptat cu flăcările aproape 2 ore, incendiul nu a mai putut fi controlat și a ajuns la una dintre magaziile de muniție. la ora la care ar fi trebuit să ajungă la Oslo, Blucher a dispărut în apele fiordului unde se găsește și în ziua de azi. Restul e istorie...și un monument într-un cartier al capitalei.
Și cu aceasta închid povestirea legată de Oslo - aș povesti și despre zborul de întoarcere dar a fost una dintre cele mai neplăcute experiențe de până acum. După o întârziere de 3 ore din cauză de lipsă avion, am fost foarte aproape să oprim pe parcurs ca să lăsăm un pasager turmentat și recalcitrant, din acela care te face să te rușinezi că are același buletin cu tine, mai ales considerând de unde veneam.
No comments:
Post a Comment