Above Lausanne

Acum câteva luni de zile când vremea era caldă şi ziua lungă, într-o sâmbătă ploioasă eram într-un vagon vechi de TGV care se îndrepta spre Geneva. Săptămâna mea liberă se anunţa a fi murată. TGV-ul de-o seamă cu mine (!) scârţaia din toate încheieturile dar nu se lăsa.

Am ajuns în Geneva pe o ploaie măruntă, am trecut prin vamă (ce vă uitaţi bah aşa, am venit să vă pozez munţii) şi în 15 minute eram în alt tren spre Lausanne. Scump tren. Avanpremieră la experienţa elveţiană, mi-am zis.

La Lausanne am fost întâmpinat de my swiss liason. Jumate din ea de fapt, a doua jumate a sosit mai târziu avec les wheels şi am intrat direct în experienţa elveţiană mergând la o racletă la restaurantul de pe deal. Racleta si vinul şi alte asemenea îngurgitate, am ieşit la o plimbare prin pădurea adiacentă şi am văzut cât de cât Lausanne-ul de sus. Priveliştea era obturată de norul de ploaie care tocmai se îndepărta de Lausanne - încă o dată, atunci când trebuie, vremea nu ma dezamăgeşte :)

Dealul Consul

Am reluat tradiţia începută acum ceva ani, aceea de a alege un deal dobrogean şi a-l escalada în preajma Craciunului. În anii trecuţi au fost Priopcea, Beştepe, am ratat cu Dealul Mare (Denis Tepe) şi anul trecut nici n-am încercat. Anul acesta am ales Dealul Consul.

Craciun Merrycit

Noah bun. Crăciun fericit şi alte alea. Să ne concentrăm pe ferit ficatul de stres inutil. Acelaşi lucru e valabil şi pentru portofel.

Parisul e şi el pregătit pentru Crăciun...

Apus elveţian

Cum e lumina la un apus elveţian? Aurie. Get it? Ha ha.

Sunt prea leneş ca să scriu ceva detaliat. În esenţă e vorba de un apus pe care l-am prins în ultimele zile ale lui August în Lausanne. Şi nu e vorba de apusul în sine cât de locurile respective în lumina caldă a asfinţitului.

Gare de Lyon

Scurt, că se apropie vacanţa - Nu-mi place să întârzii la tren. Efectul secundar este că am timp de căscat gura prin gări. Azi avem Gare de Lyon. Şi pentru că fisheye-ul nu mai fusese folosit de multă vreme...

Punta de Tarifa

Dacă tot am fost la Nordkapp, cel mai nordic punct al Europei, de ce să nu merg şi în cel mai sudic? Sørkapp se cheamă de fapt Punta de Tarifa şi e în Spania. Un pic de tren, un pic de maşină şi gata.

Grandes Alpes: Timmelsjoch Hochalpenstrasse – 2509m

Ultimul episod din seria Grandes Alpes se desfăşoară din nou pe o graniţă înaltă. Dacă stau să mă gândesc, probabil e a doua ca înălţime după Col Agnel. Timmelsjoch sau Passo Rombo e o datorie mai veche, de anul trecut când mă uitam la panourile publicitare din Innsbruck şi la norul care ascundea tot ce era peste 2000 de metri. Anul acesta nu a mai scăpat.

Braşov noaptea

Ia, până ma chinui eu la imaginile cu Parisul noaptea, luaţi de aicea nişte Braşov noaptea. Dintr-o vreme mai caldă şi cu mai mult timp liber.

Grandes Alpes: Stelvio revisited

Stelvio e special. Şi nu zic asta pentru că a apărut la Top Gear. E invers, a apărut la Top Gear pentru că e îndeajuns de fain. Deşi l-am văzut anul trecut, nu puteam să refuz o revedere mai ales că era în drumul meu şi nu mai condusesem pe acolo. Revedere din aia nostalgică cu parcat maşina fix în acelaşi loc şi tras aer în piept cu mulţumire privind la panoramă.

Grandes Alpes: Passo Gavia – 2652m

Din păcate „aproape” e o noţiune relativă când vorbim de drumuri de munte. Passo Gavia pare aproape de Bormio însă drumul până acolo mi-a cam tocat nervii. Parte din cauza satelor cu alei denumite impropriu străzi, parte pentru motocicliştii care erau ieşiţi la Grand Prix fără să bănuiască că sunt şi alţii ieşiţi la Grand Prix. Eu de exemplu.

Grandes Alpes: Bernina, Livigno şi Eira

După o oprire scurtă în St. Moritz am analizat harta şi am decis că las Julierpass (care era în zonă) pentru altă dată. Era prin zonă dar ar fi însemnat un ocol, cel puţin 3 sferturi de oră şi ceva îmi spunea că o să am nevoie de acest timp mai târziu. Aşa că am apucat drumul spre est – de data asta un drum foarte circulat, cu camioane, autocare şi zarvă multă. Lasă lasă că scap eu de voi...

Uuu, telecabină! Şi ce nume! Cine n-ar vrea să se dea cu o telecabină care se cheamă Ghiavolerie? Şi ce fel de Diavolezza e asta care nu trece de 3000?

Grandes Alpes: Albula Pass – 2315m

Marţi dimineaţă, penultima zi de vară – trebuie profitat. M-am trezit pe la 7, am făcut plinul – deh hotel de periferie cu benzinărie alături (şi McDonalds la parter aş putea adăuga) – şi am ieşit din Chur spre sud. Vreme de cacao cu cer acoperit cu promisiuni de ploaie. Jur că de acum încolo când mai fac road trip-uri din astea îmi cumpăr harta locală. GPS-ul e un surogat cretin care, deşi bun pentru navigare prin oraşe, pentru orientarea generală e la fel de util ca o lumânare când ai nevoie de o lanternă. „Ăsta o fi drumul? Zoom out. Băi parcă ăsta e...Totuşi parcă era un drum care se desprindea la dreapta aicea şi mai încolo trebuia să fie satul X...Ah stai că nu sunt la nivelul de zoom potrivit...”. Până la urmă am lămurit problema şi am ajuns pe drumul cel bun. Opt pasuri de făcut azi, nu-i de joacă :)

Grandes Alpes: Splugenpass – 2113m

Condusul poate fi o corvoadă în anumite momente. Pentru unii, e o corvoadă permanentă dat fiind numărul de lucruri la care trebuie să fie atenţi. Dacă aţi mai citit pe aici, ştiţi că pentru mine în anumite momente condusul e o metodă de relaxare. O categorie aparte sunt drumurile de noapte pustii. Te concentrezi pe pata de lumină din faţă şi nu mai există altceva. O categorie şi mai aparte e un drum de munte pustiu, parcurs noaptea. :)

Grandes Alpes: Oberalppass – 2046m

Ultima dintre „surori”, Oberalppass face trecerea spre valea domoală care coboară spre Chur. Destul de ciudat, văd şi trenul urcând spre pas. Cătinel, dar urcă. Ce care ciudat pasul acesta este un far. Da, un far din acela de la malul mării. Este evident că e farul de la cea mai mare altitudine din lume. Explicaţia este că de aici începe bazinul Rin-ului – apa care o ia în jos pe panta muntelui va ajunge până la urmă la Rotterdam. De fapt există şi un plan să aducă o barjă de la Rotterdam până la Basel, cel mai avansat punct navigabil în amonte, să o taie în bucăţi şi să o aducă lângă far. Da, cred că ar avea un efect interesant.

Dar până la far...o luptă mică cu GPS-ul, acest duşman laş care loveşte când te aştepţi mai puţin. „Da da, mergi înainte, aşa, aşa...”

Grandes Alpes: Gotthard Pass – 2091m

Drumul care coboară dinspre Furka ajunge pe un fel de mic platou unde e o intersecţie – la stânga, cum am văzut, e Teufelsbrucke şi Elveţia, în general. În faţă e Oberalp şi tot Elveţia. În dreapta în schimb e Gotthard şi Italia. Hmmm, decisions, decisions. O să aleg...pe toate trei. E rândul lui Gotthard.

Grandes Alpes: Teufelsbrucke

În traducere Teufelsbrucke ar însemna Podul Dracului. Numele este destul de comun şi desemnează o categorie de poduri care au fost făcute în Evul Mediu şi de care sunt legate anumite legende, asemănătoare între ele. Podurile acestea au aspect similar, în sensul că sunt din piatră şi se bazează pe conceptul „cheii de boltă” ceea ce pentru omul de rând al secolelor trecute era un mister. Cum de nu se dărâmă podul şi mai ales cum a fost construit? Legendele au toate ca punct comun faptul că însuşi diavolul a fost chemat să construiască podul pentru că oamenii nu ar fi reuşit.

Grandes Alpes: Furka Pass – 2436m

Furka pare să fie sora mai mare dar mai nepopulară a lui Grimsel. Dacă vă amintiţi, la coborârea de pe Grimsel se vede urcând drumul spre Furka ceea ce înseamnă că sunt foarte aproape unul de altrul. De fapt, aici e un fel de pol al pasurilor pitoreşti (Grimsel şi Furka chiar unul lângă altul, Nufenen şi Simplon ceva mai departe spre sud-vest, Oberalp şi Gotthard mai spre est, Susten mai la nord). Dar să rămânem la Furka...

...şi asta pentru că înainte am bălăurit un pic spre Simplon şi Nufenen, enervându-mă. Nu aveam harta de hârtie la mine şi GPS-ul e fără speranţă la chestiile astea. Dacă nu reţii conturul drumului perfect, nu ai cum să recunoşti unde e un pas pentru că de obicei nu sunt trecute. Astfel eu am citit greşit harta şi am decis că Simplon e prea departe (şi era, 60 de km) şi în consecinţă nu am mai mers. Ce nu am înţeles eu din hartă era că Nufenen, pe care chiar voiam să îl văd, era mult mai aproape în direcţia respectivă (eu aveam impresia că e spre est). Am descoperit asta abia seara la hotel aşa că Nufenen şi Simplon rămân pentru altă dată. Oricum probabil sunt urâte :).

Grandes Alpes: Panoramastrasse Oberaar

Să continuăm aşadar cu plimbarea prin Alpi: articolul de faţă e un fel de bonus la articolul precedent cu Grimsel Pass. Asta pentru că, aşa cum spuneam, de undeva din pas se desprinde un drum misterios (pentru că era învăluit în ceaţă) despre care nu se înţelege mare lucru. Dacă Oberaar e un nume propriu care nu zice mare lucru, Panoramastrasse ar trebui să vorbească clar pentru majoritatea.

Nu mă ghidam după un program foarte strict însă nici nu puteam să rămân toată ziua într-un loc. Totuşi promisiunea numelui plus indicatorul care spune că nu ai voie să intri pe drum decât în primele 10 minute ale orei mi-au stârnit interesul – cu toate că vremea nu promitea nimic bun. Unde duce drumul? De ce numai în primele 10 minute? Cu aceste întrebări în minte, m-am aşezat la semafor.

A venit toamna

Breaking news! A venit toamna. Mi-e silă de ea, de tot ce înseamnă ea. Mi-e silă că trebuie să iau diverse straturi de îmbrăcăminte pe mine pe care mai apoi să le dau jos în funcţie de mediu.  Cum nu sunt omul care să poarte eşarfe sau pălăriuţe, mi-e greu să mă bucur de anotimpul rece. Mi-e silă că diesel-ul se încăzeşte greu. Mi-e silă că trebuie să dezfrunzesc maşina când plec cu ea şi că trebuie să am grijă să nu o parchez sub nuc, castan sau alt copac cu fructe tari şi grele. Mi-e silă de ceaţă, polei, burniţă, lapoviţă şi mai ales de ploaie din aia care durează o săptămână. Mi-e silă de piureul de frunze care va fi pe jos când vor începe ploile. Mi-e silă că nu pot să mai ies în oraş fără să mă întorc acasă cu ochii injectaţi de la fumul de ţigară din cârciumi. (stau şi mă întreb dacă e vreo conspiraţie, o putere mondială care controlează tehnologiile de aerisire a spaţiilor închise dar care nu vrea să o divulge către publicul larg). Mi-e silă că se întunecă la 16.30, că mă trezesc înainte să răsară soarele şi mă întorc acasă după ce apune. Mi-e silă de traficul de toamnă când o ploaie încetineşte totul la jumătate. Mi-e silă că trebuie să folosesc umbrelă, mai ales pentru că nu am (Sau am? Trebuie să verific). Mi-e silă de toate sărbătorile închipuite, prilej de cheltuială inutilă. Pe aceeaşi notă, mi-e silă că supermaketurile au pus deja la vânzare beteală şi globuri (n-am verificat, dar sigur au făcut-o). 

Azi a fost o zi atipică. Anul trecut pe aceeaşi vreme ireal de frumoasă coboram la Crucea Eroilor. Anul ăsta a fost doar o plimbare prin Herăstrău. Să tot fie aşa toamnă.

Grandes Alpes: Grimsel Pass - 2165m

N-are rost să păstrez suspansul, cel puţin nu acum: Grimsel Pass e cea mai faină trecătoare pe care am văzut-o până acum. E o disctincţie subiectivă pe care o să încerc să o explic mai jos dar care de fapt nu trebuie explicată. Se datorează probabil unei combinaţii între peisaj, vreme, maşină, etc.

Se făcea că urcam oarecum agale dinspre Interlaken – era luni şi deci drumul era aproape pustiu. La un moment dat în retrovizoare apare un Ferrari roşu. Nu mă pricep la model, era unul din astea noi. M-a depăşit lejer fără să se forţeze. Dar iată că în spatele meu mai am un Ferrari, acelaşi model cu primul doar că negru. În faţă un Ferrari roşu, în spate un Ferrari negru. Mă depăşeşte şi al doilea cu graţie iar după următoarea curbă intrăm într-un tunel destul de lung. N-am înţeles niciodată apucăturile celor de la Top Gear cu turatul motoarelor în tunel. Ei bine, aveam să înţeleg.