13 April 2010

Moroieni->Peştera

Sâmbătă dimineaţă, ignorând prognoza, am pornit spre munte. Iar. De data asta spre Bucegi, dar aşa, prin învăluire. Bucegii sunt munţi în toată regula dar asta nu înseamnă că nu sunt drumuri. Primul dintre ele urcă de la cabana Cuibu cu Dor până sus pe platou unde ajunge la o intersecţie. La dreapta urca până sus la Babele şi chiar mai departe la releul Coştila. Pe drumul asta m-am dat astă vară cu bicicleta, în sensul corect, adică în jos. La stânga drumul coboară pe lângă unitatea militară de pe Dichiu şi ajunge mai mult sau mai puţin la barajul Bolboci. Drumul acesta e cel mai scurt însă sunt nişte porţiuni cu bolovani destul de mari.

Totuşi pentru a ajunge acolo mai există o variantă ceva mai lungă dar mai civilizată. Drumul Moroieni – Peştera (DJ numaiştiucât) care porneşte mai preciş din Borat-land adică Glod. Drumul urcă destul de pronunţat pe un asfalt prost şi pe un teren care o ia la vale. Asfaltul durează vreo 2-3 kilometri până la Sanatoriul TBC Moroieni – un fel de hotel pe vârful dealului. După aceea drumul se transformă în forestier dar destul de lat şi civilizat (spărtură de piatră aruncată peste, ţevi pentru drenarea apelor). Drumul continuă să urce şi merge pe creasta dealului.

În paralel cu acest drum mai este unul în vale, cel de acces la cariera Lespezi şi la taberele Căprioara, Cerbul şi Vânătorul. La un moment dat există şi un racord cu acest drum însă are şi o barieră. Tot urcând se ajunge la cam la acelaşi nivel cu Cariera Lespezi care poate fi admirată de la un fel de balcon natural (cu o râpă de vreo 50 de metri sub). La momentul în care noi am oprit să observăm cariera, vremea era încă ok, deşi ne luasem deja o rafală de ploaie până în Moroieni. Dar cum ziceam, cariera...

Capătul benzii transportoare care vine tocmai de la Moroieni.

Utilajele din carieră, ca nişte jucării.


Undeva jos în stânga se vede intrarea în tunelul Brătei, prin care trece drumul spre carieră şi spre cantonul Brătei la care am fost anul trecut prin septembrie.

Ne-am întors la maşină şi am continuat distracţia.

Din punctul respectiv şi până la cabana Zănoaga sunt 3.7 kilometri în linie dreaptă însă drumul urmăreşte curba de nivel şi o urmăreşte bine de tot. 11 kilometri mai târziu eram în faţă la cabană, după ce am trecut şi printr-o zonă cu noroi destul de crâncen. Ei şi la cabană ploaia care începuse mai devreme s-a transformat în ninsoare. De la cabana Zănoaga mai e puţin până la barajul Bolboci, unde se află şi cabana cu acelaşi nume.

Barajul Bolboci este barajul de la cea mai mare altitudine din ţară, 1438 de metri. A fost terminat în 1988 şi are rolul de a forma o acumulare de apă pentru nevoile municipiului Târgovişte (nu are hidrocentrală ataşată). Nu e un baraj prea spectaculos, e făcut din anrocamente căptuşite cu beton şi are o înălţime de 55 de metri. Noi l-am găsit acoperit parţial cu zăpadă iar lacul îngheţat puşcă (nu chiar tun). Am uitat că primăvara vine mult mai târziu la munte. În fine, a şi fost o iarnă grea, dovadă stau munţii de zăpadă care încă flanchează drumul acolo – pe alocuri se circulă doar pe un sens. La Bolboci se poate vedea şi instrumentul care face posibilă circulaţia pe acolo chiar şi iarna. Când l-am găsit noi, era ocupat – mânca un Golf vechi aşa că i-am făcut doar o poză.

După o mică pauză...

...am continuat pe drumul care urmează conturul lacului – adică ocoliri aiurea pe curba de nivel. La coada lacului se trece prin Cheile Tătarului şi se continuăm mai departe spre Cabana Padina. Aici (şi când zic aici mă refer la valea destul de lată din spatele abruptului Bucegilor), deşi suntem la vreo 30 de kilometri de civilizaţie, e forfotă mare – două cabane, un fel de pensiune-motel, o altă pensiune mai mică, un hotel în toată regula, o mânăstire mare, un post de jandarmerie montana plus o telecabină. Şi tot aici sunt şi nişte noroaie serioase care te fac să te gândeşti de două ori înainte să treci. Sincer nu ştiu cum au trecut Loganurile şi celelalte maşini care mai erau în zonă, însă au trecut. Noi am mers până unde se putea merge adică până la postul de jandarmi de lângă telecabină. Până am ajuns noi acolo ninsoarea se înteţise serios.

De acolo ne-am întors spre Peştera Ialomiţei ca să termin, cel puţin eu, ce am început acum doi ani.

Cum ninsoarea nu înceta...


...eu sincer mă gândeam să nu avem probleme cu ajunsul la civilizatie. La întoarcerea din peşteră ninsoarea încetase aşa că am purces fără griji spre casă pe acelaşi lung drum (să tot fie vreo 35 de kilometri până la DN). Ca şi excursie a fost fain – mai ales că nu prea era lume. Ideea e că nu prea merită efortul. Sunt cam mulţi kilometri de drum prost şi la capătul lor vei găsi numai sălbăticie nu. Am auzit poveşti despre ce e aici vara şi nu mi-au plăcut deloc.

Data viitoare despre plimbarea prin măruntaiele munţilor, evident.

7 comments:

Vlad said...

offf... te-ai oprit exact cand devenea interesant... pai pestera, unde-i pestera???

misto excursii, mai ales cu noul vostru tovaras de drum. ma refer la VW... care va duce si in zone mai nasoale :)

alex said...

au "raschetat" la spalatorie noroiul timp de o ora si intrebau de cand nu a mai vazut apa =))

Unknown said...

Desi pare paradoxal este mult mai bine ca ati prins drumul ud pentru ca vara este un praf infernal care persista multe minute in aer dupa fiecare masina. Vad ca au mai disparut(maruntit?) bolovanii de pe drum.Oricum 1 ora prin padure este ceva deosebit,aveau dreptate baietii aia ;))

Observ ca la Bolboci ai respectat asta:
http://www.fotothing.com/photos/514/514d7a7cf38d5bddd6da3b5273b391d3_479.jpg

Andrei C said...

Pai oricum drumul pe malul stang era inzapezit puternic iar capatul dinspre cabana Bolboci nu parea accesibil. Indicatoare cu pozatul oprit nu am gasit pe acolo. In orice caz, nu era mare lucru de pozat, se pare ca imi plac doar barajele in dublu arc :)

Unknown said...

Mi se pare corect,dupa atatea minunatii vazute facem nazuri la astea mici ;))
Or fi scos indicatoarele alea ca oricum nu le baga nimeni in seama.
Poate ai vazut si taful descmpletat de langa caban? De incercat si drumul baraj-Sinaia (este undeva o intersectie in Y) dar numai cu un atv sau enduro.

Andrei C. said...

N-am vazut nici un TAF descompletat din pacate. Am fost pe drumul spre Sinaia dar numai de la intersectia cu drumul de la Babele in jos spre Cuibu cu Dor si doar cu bicicleta. Acolo bolovanii mi se par prea mari pentru a aborda cu masina mica (desi urcau Skode si Renault-uri).

Unknown said...

Alea numai erau masini,nu dupa ce au mers pe drumul ala. Taful era chiar pe costisa de langa cabana ,m-as bucura sincer daca ar fi fost recuperat ,este masinarie folositoare chiar daca e rudimentara.

Related Posts with Thumbnails