Baile Átha Cliath

Am decolat din Bucureşti vineri după-amiază de la autogara Băneasa - aglomerată ca de obicei cu paporniţe de rafie. Vremea a fost excelentă pentru o lecţie de geografie. Ploieştiul, Platoul Bucegilor cu Coştila şi lacul Bolboci, Piatra Craiului, Făgăraşii cu barajul Vidraru şi Transfăgărăşanul, toate erau vizibile. Ca să nu fie totuşi prea plăcut am avut parte şi de turbulenţe - mai exact una dar bună care m-a dat jos din picioare (eu mă zgâiam pe geam la Vidraru). Astfel m-am ales cu o vânătaie într-o parte moale şi cu sperietură straşnică.

Deoarece mergeam în capătul opus al Europei zborul a durat ceva aşa că am avut timp şi de un pui de somn. Am aterizat pe la 5 la Dublin (căci acolo mergeam) şi ne-am îngrijit de ajuns la hostel. Am luat autobuzul normal care e 2 euro şi un pic şi care ne-a lăsat fix în centru la ţeapă (despre care o să vă povestesc altă dată).

Poate din cauza autobuzelor supraetajate, poate din cauza faptului că se conduce pe partea greşită a drumului sau poate pentru că influenţa de pe insula alăturată a fost destul de puternică pot spune că Dublin-ul îmi aduce aminte de Londra. Dacă nu ar fi inscripţiile bilingve cu limba lor ciudată aş face şi mai greu diferenţa. Primul lucru pe care l-am făcut la hostel a fost să întreb cum se pronunţă numele oraşului în irlandeză. Răspunsul (Baile Átha Cliath)a fost ceva oarecum nazal, neinteligibil, de nereprodus şi aparent având mult mai puţine sunete decât ar indica numărul de litere folosite.

Ne-am cazat şi am mers să mâncăm. La cel mai vechi bar din Irlanda (care era foarte aproape) nu era loc aşa că am trecut strada la un alt bar - O'Shea's - alegere care s-a dovedit a fi foarte inspirată. Prima zi a fost foarte scurtă însă am recuperat a doua zi când ne-am trezit de dimineaţă şi am mers să vedem marea. Despre asta altă dată, vă las cu câteva cadre din prima şi a doua zi.