20 January 2013

BIAS 2012: Flying Bulls

Parte din spectacolul de la BIAS 2012 a fost generat de prezenţa grupului Flying Bulls cu un B25 Mitchell şi un elicopter al cărui model, spre ruşinea mea, nu îl mai ştiu.
B25-ul l-am văzut de cum am ajuns, e şi greu să nu-l vezi aşa nichelat cum e. Un pic Manele Air dar să zicem. Glumesc, îmi place la nebunie :)

Un pic de istorie: B25 Mitchell e un bombardier mediu din Al Doilea Război Mondial care a avut diverse variante şi a fost folosit nu numai ca bombardier. Cel mai faimos, poate, uz al său a fost raidul Doolitle asupra Japoniei - o demonstraţie de forţă (fără prea mari efecte) în care Statele Unite au bombardat teritoriu japonez la doar 4 luni de la Pearl Harbor.

A fost folosit intens în Pacific, ca platformă de mitraliere şi mai puţin ca bombardier. Unul dintre modele a avut chiar montat un tun de 75mm (printre cele mai mari tunuri montate vreodată pe un avion) - un tun care a mai fost montat pe tancuri mici. Un pic exagerat pentru că trăgea rar şi avea recul mare. 

A fost la vremea lui un avion foarte rezistent. Un exemplu în acest sens este "Patches", un exemplar ale cărui găuri făcute de flak şi gloanţe erau peticite cu grund de culoare aprinsă. Până la sfârşitul războiului Patches zburase în 300 de misiuni, aterizase pe burtă de 6 ori şi avea peste 400 petice. Fuselajul era atât de îndoit încât pentru un zbor drept cârma şi eleronul stâng trebuiau ţinute la o altă poziţie decât cea neutră iar avionul zbura cumva "strâmb". Dar zbura... 

Avionul care a intrat în Empire State Building era un B25 - un accident destul de ciudat, cu multe curiozităţi. Unul dintre motoare a trecut prin clădire, celălalt a căzut printr-un puţ de lift. Incendiul rezultat a fost stins în 40 de minute şi rămâne şi acum singurul exemplu de incendiu adus sub control şi stins la înălţimea respectivă. Liftiera Betty Lou Oliver a fost rănită şi salvatorii au decis să o transporte cu un lift care fusese şi el afectat. Cablele s-au rupt şi liftul a căzut în gol 75 de etaje - nu vă speriaţi, Betty Lou, oriunde ar fi ea acum, încă deţine recordul Guiness pentru supravieţuire după cea mai înaltă cădere cu liftul. 

 Acum revenind la air show...părerea mea personală e că B25-ul pământ arată ca o gâscă - un pic stângace. Trenul de aterizare în trei puncte (foarte util de altfel pentru vizibilitate la sol) îl face să pară instabil - am mereu impresia că stă să cadă în fund.
Şi totuşi, în aer...
...în aer e un albatros. E o frumuseţe.

O altă caracteristică, de data asta neplăcută pentru treabă dar plăcută pentru show, este zgomotul teribil pe care îl fac motoarele. E cunoscut ca un avion foarte zgomotos şi majoritatea piloţilor care au zburat pe el des au avut probleme cu auzul. I se mai zice şi "Cea mai rapidă care de a transforma combistibilul în zgomot". Modelul de la BIAS era modificat (la originale eşapamentul e direcţionat direct spre piloţi) dar numai ca să nu surzească piloţii. Zgomotul în jur e cam acelaşi...şi ce zgomot!
Acum avionul nu a făcut mare lucru în afară de câteva treceri mai joase la viteză mai mare şi vreo două întoarceri. Dar totuşi e interesant să vezi o bucăţică de istorie zburând.

La sfârşitul reprezentaţiei, B25-ul a venit aproape de public pentru o plecăciune...
...care plecăciune la air show se face cu frâna pusă şi turat motoarele la maxim. Erau vreo doi ahtiaţi lângă mine care ştiau despre ce e vorba (pentru că mai toţi participanţii au făcut asta) şi urlau: "Aşa frate, dă-i! Dă-i!".
In Soviet Russia, showman takes picture of you!
De la Flying Bulls a mai fost un moment artistic - un elicopter, Messerschmitt-Bölkow-Blohm Bo 105 (na, că l-am căutat). Reacţia mea a fost: "Meh, ce poate să fie aşa interesant de făcut cu elicop...OH MY GOD WHAT IS HE DOING WITH THAT THING??? NOO, HE IS GOING TO CRASH, I CANNOT WATCH ANYMORE!!! (fainting sound). Bine, n-am leşinat dar interesant tot a fost.
Să zicem aşa: nu ştiam că un elicopter poate să facă manevrele respective.
Dacă vreţi să vă faceţi o idee...aruncaţi o privire ***aici*** - e acelaşi tip de elicopter, dacă nu chiar acelaşi aparat cu acelaşi pilot.
Faine momente! Mai am materiale pentru încă 4 duminici (da, duminica dimineaţă o să pun avioane!)

No comments:

Related Posts with Thumbnails